Este iniţiat un proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Despre ce e vorba?

Legea nr. 50/1991 – cu modificările şi completările ulterioare – stabileşte regimul legal de execuţie al tuturor construcţiilor de pe teritoriul României, indiferent de proprietar, şi reglementează în mod diferenţiat autorizarea construirii în funcţie de categoria lucrării respective. Articolul 3 proclamă obligativitatea respectării Autorizaţiei de construire, iar la litera b) se referă expres la monumente istorice (şi de arhitectură) precum şi la zonele protejate (şi de protecţie). Modificarea propusă prin proiectul de lege în discuţie este ca lucrările de reabilitare energetică (mai pe româneşte, placarea cu polistiren) la clădirile declarate monument să fie exceptate de la obligativitatea respectării Autorizaţiei (deci, prin consecinţă, ar putea să nu mai aibă nevoie de avizul Ministerului Culturii). Mai departe Legea 50/1991 în articolul 11 stabileşte ce lucrări de construcţii se pot executa fără Autorizaţie de construire. Clădirile declarate monument erau protejate prin aliniatul 3 în sensul că numai anumite lucrări puteau fi exonerate de Autorizaţie (zugrăveli exterioare fără schimbarea culorilor, investigarea, cercetarea, restaurarea componentelor artistice). Modificarea propusă prin proiectul de lege adaugă la lista de lucrări exonerate de Autorizaţie şi reabilitarea energetică. Mai mult decât atât, prin adăugarea unui aliniat (4) se propune ca reabilitarea energetică a anvelopei şi/sau a acoperişului clădirilor din zonele protejate să se poată face – pur şi simplu – în baza unei declaraţii notariale a proprietarului că va respecta articolul 11. Vă e greu să mă urmăriţi? Vă cred şi vă înţeleg! Dar e o veste proastă!

Vestea e perfid ascunsă de ochii cetăţenilor neavizaţi, ai oamenilor obişnuiţi, normali care nu scotocesc prin site-urile Camerelor Parlamentului şi, dacă o fac, se pierd în labirintul de legi şi de ordonanţe modificate, completate şi republicate la nesfârşit, se pierd în labirintul formulărilor avocăţeşti şi în redactarea ce, parcă e dinadins făcută ca să descurajeze pe oricine să urmărească trimiterile, în lanţ, de la un articol la altul, să urmărească firul logic ce se încâlceşte prin metoda negării negaţiei şi a exceptării excepţiei!

Dar, în fond, de ce ar fi interesaţi cetăţenii, ei au atenţia captată de facturi, credite, preţul benzinei, de ce vorbe îşi mai aruncă, unii altora, nişte personaje politice...

Şi atunci cine? Din a cui iniţiativă legislativă? Cui foloseşte?

Nu cunosc expunerea de motive ce trebuie să stea la baza oricărei viitoare legi. O fi ascunsă şi ea pe undeva, în spaţiul virtual sau în cel birocratic. Pot doar să bănuiesc interesele unor furnizori şi unor antreprenori, un câmp vast de oportunităţi, de contracte şi de subcontracte. Împachetarea cu polistiren a blocurilor – afacerea bănoasă de care mulţi au profitat – se va încheia, trebuie asigurate noi fronturi de lucru!

Vestea a alarmat comunitatea arhitecţilor din toată ţara, ei văd în aceste modificări, odată legiferate, un atentat la adresa patrimoniului arhitectural. Vestea ar trebui să alarmeze organizaţiile nonguvernamentale preocupate de acest patrimoniu şi care, de data asta pe bune, trebuie să se manifeste în apărarea integrităţii clădirilor cu statut de monument istoric, de arhitectură, precum şi a clădirilor ce se află în zone protejate.

Punctul meu de vedere este în concordanţă cu opinia Filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România.

Aspectul clădirilor nu e singura problemă.

Reabilitarea energetică e o cerinţă a lumii în care trăim. Ea nu poate fi respinsă, dar lumea în care trăim a găsit şi alte soluţii decât termoizolarea prin placare la exterior, există sisteme care evită dezavantajele acestei placări (anihilarea porozităţii pereţilor, îmbătrânirea materialului, pericolul la foc etc).

Patrimoniul arhitectural, constituit  preponderent din clădiri vechi, poate suferi degradări dramatice şi ireversibile mai grave în urma reabilitării energetice, nu numai din pricina vîrstei lor ci şi din pricina materialelor şi metodelor de punere în operă de la timpul lor. Se impun studii de caz adecvate şi profesioniste.

Soarta patrimoniului arhitectural nu trebuie lăsată pe mâna meşterului-ucenic Dorel (ăla care face reclamă la coniacul Unirea) care nu ştie decât să acopere cu polistiren orice, autorul unor rezultate cel puţin ridicole. Ridicolul învelirii cu polistiren a balcoanelor şi balustradelor (cazuri reale!) poate merge mai departe spre absurd: împachetarea cu polistiren a Castelului Peleş, a statuilor, obeliscurilor, monumentelor funerare... De ce nu? La noi, chiar se poate orice!