FOTO Turnul de apă şi artă din Pantelimon se deschide pe 1 Decembrie. Ce puteţi face la 37 de metri deasupra Bucureştiului

FOTO Turnul de apă şi artă din Pantelimon se deschide pe 1 Decembrie. Ce puteţi face la 37 de metri deasupra Bucureştiului

Turnul de apă şi artă din Pantelimon se deschide pe 1 Decembrie. FOTO Annamaria Kozma

Turnul de apă şi artă din cartierul Pantelimon din Bucureşti va fi inaugurat duminică, de Ziua Naţională a României. Bucureştenii vor putea admira oraşul de la 37 de metri înălţime, vor bea vin fiert şi vor descoperi ce se întâmplă în interiorul turnului, luând parte la un inedit experiment vizual şi acustic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru cei care se întreabă dacă există viaţă „după blocurile gri“, avem o veste bună: monotonia marilor construcţii ceauşiste nu este pentru totdeauna. Dovada? De curând, într-unul dintre cele mai mari şi mai gri cartiere-dormitor din Bucureşti, în cartierul Pantelimon, s-a produs o „fisură“: Turnul de apă şi artă. Proiectul constă în revitalizarea unei construcţii industriale – turnul de apă al Postăvăriei Române – şi demonstrează că regenerarea urbană începe să dea semne de viaţă şi în Bucureşti.

Marea inaugurare, de 1 Decembrie

Marea inaugurare a turnului are loc pe 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, începând cu ora 13.00, când bucureştenii sunt aşteptaţi să se bucure de toate experienţele pe care Turnul de apă din Pantelimon le oferă. Construcţia este situată pe strada Morarilor numărul 1.

Vizitatorii vor descoperi ce se întâmplă în interiorul turnului, unde vor lua parte la un experiment vizual şi acustic, conceput de de artiştii Suzana Dan, Cătălin Creţu şi Şerban Jipa. De asemenea, ei vor ciocni un pahar de vin şi vor putea urca cele 170 de trepte, descoperind o panoramă spectaculoasă a oraşului.  Interiorul turnului poate fi „spionat“ şi din exterior prin ferestrele special „săpate în turn“. În plus, toţi cei care vor dovedi cu o poză că au escaladat turnul vor primi certificate simbolice.

 Turnul de apă din Pantelimon, înainte şi după renovare

Industrial şi artistic, în acelaşi turn

Turnul înalt de 37 de metri încă îşi îndeplineşte funcţia de bază, aceea de a creşte presiunea în sistemul de alimentare cu apă din zonă, dar aspectul său a fost complet transformat. În 2012, el a fost subiectul unui concurs artistic care s-a finalizat, prin votul bucureştenilor, cu pictarea Perdelei Verzi (lucrare a artistului româno-libanez Daniel Georges) pe partea superioară, porţiunea de 6 metri ce adăposteşte bazinul de apă. De asemenea, începând din luna august, a fost construită o scară elicoidală în jurul turnului, o construcţie unică în România, proiectată de arhitecţii Miruna Stoicescu şi Santos Garcia, şi ridicată de o echipă de muncitori din Craiova, sub îndrumarea inginerului spaniol Julio Quintanar.

Vedere din Turnul de apa şi artă

Cultură şi la periferie

Spaţiu expoziţional atipic şi element de revigorare a peisajului industrial bucureştean, Turnul de apă şi artă este o iniţiativă a Asociaţiei culturale non-profit „Make a point“, cu sprijinul financiar ING Romania. „Make a point“ a fost înfiinţată de trei oameni de artă, Viorica Bucur, Mădălina Roşca şi Alma Cazacu, şi şi-a făcut un scop din „cucerirea“ culturală a cartierului Pantelimon.  A luat atât de în serios misiunea aceasta, încât a reuşit să transforme până şi turnul de apă din curtea sediului său în obiectiv turistic şi spaţiu de cultură. De asemenea, „Make a point“ organizează seri săptămânale de film, în cadrul proiectului „Make a Joi“, pentru locuitorii cartierului Pantelimon şi nu numai.

După inaugurare, Turnul de apă şi artă va fi la dispoziţia locuitorilor oraşului şi a turiştilor. Vizitarea este gratuită, dar va fi posibilă pe bază de programare prealabilă la adresa point@makeapoint.ro.

Pe aceeaşi temă:

FOTO VIDEO Turnul de Apă din Pantelimon devine Turnul de Artă

Turnul de apă transformat în spaţiu de artă din Pantelimon este aproape gata. Proiectul, inaugurat de ziua României
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: