A fost un prag psihologic pentru că educaţie prin mahalalele, Broşteni,  Cărămidarii de Jos, Flămânda (numită şi Săracă) şi Alexe, proptită în Institutul medical Zerlendi(demolat recent pentru un imobil îmbrăcat în sticlă), nu prea se credea că ar putea fi. Asta undeva pe la 1900. Era margine de oraş şi după 1920. Liceu modern, cu internat şi sute de elevi pentru toate ciclurile şcolare nu mai văzuse această parte de oraş. Exceptând liceele teoretice devenite şi ele de elită, ridicate după 1948, precum Colegiul national Mihai Eminescu (închis de primarul Băluţă şi aşa rămas/abandonat) şi Colegiul National Ion Creangă, prin partea de sud a oraşului avem numai „tradiţii“ de licee industriale(Colegiul „Miron Nicolescu“ fost „IMGB“ etc.), tehnologice(liceul tehnologic „Grigore Cerkez“ fost „Autobuzul“) sau alimentar-hoteliere (Colegiul Economic „Viilor“). Fără a diminua relevanţa curriculară a unora dintre fostele licee industriale, mai ales cel economic de pe Viilor, multe dintre ele sunt şcoli profesionale camuflate în „colegii naţionale“. Cum să le ridicăm nivelul ar fi trebuit să fie preocuparea primarului Băluţă!

Revenind la tradiţia şcolară în partea de sud a oraşului, reprezentat de sectorul primarului Băluţă, Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai“ ocupă primul loc pe podium. Iată mai jos câteva detalii din istoria sa îndelungată.

Anul 1892 este punctul de plecare al gimnaziului Gheorghe Şincai, „găsindu-se cu sediul în inima centrului capitalei şi a cartierului cel mai comercial, cu populaţie foarte deasă”. Drept urmare, încă din primul an, gimnaziul a avut 250 de elevi, iar în al II-lea an, 300 de elevi. Solemnitatea inaugurării gimnaziului clasic s-a făcut la 10 ianuarie 1893, „hotărîndu-se ca această dată să rămînă pentru totdeauna ca zi de sărbătoare a gimnaziului”[1].

În „prima jumătate a anului şcolar 1892-1893”, profesorii au predat gratuit, în primii ani, gimnaziul „îndurînd mari nevoi, în special lipsindu-i materialul didactic ajutător: colecţii de hărţi geografice, aparate de fizică şi de chimie, laboratoare etc”. De pildă, biblioteca gimnaziului, la înfiinţare nu avea „nici un volum, nu exista nici chiar un dulap”! În timp au apărut şi cărţile, prin donaţii ale profesorilor, elevilor, dar şi în urma unor donaţii consistente oferite de Titu Maiorescu, A.F.Robescu, lt.col.P.Năsturel, V.A.Ureche, P.S.Aurelian, Ghe.Dem.Teodorescu. La 1907 biblioteca însuma 850 de volume şi 1246 fascicole, „în mare parte donate”.[2] Aceasta era biblioteca profesorilor! Elevii şi-au constituit o bibliotecă proprie abia în 1901, „prin contribuţiuni benevole”, şi astfel, în 1905, avea 312 volume, pusă sub supravegherea profesorului de limba română şi pe care elevii au utilizat-o cu multă rîvnă şi folos”.[3]

Între timp, localul din Ştirbey Vodă devine neîncăpător iar în urma intervenţiilor ministrului Instrucţiunii Publice, s-a reuşit cumpărarea unui teren în calea Şerban Vodă nr.167. Localul este ridicat începînd cu anul 1924. În toamna aceluiaşi an, deşi din clădire era terminată numai aripa dinspre Calea Şerban Vodă, un crîmpei din aripa dinspre Bl.Ion I.C.Brătianu, subsol şi parter, iar din partea centrală era terminată numai faţada cu sala de intrare şi încăperile ocupate de locuinţa directorului”, liceul se mută în noul local, fiind primul liceu aflat la sud de Dâmboviţa. Timp de zece ani, prin contribuţia părinţilor, de fapt a Comitetelor Şcolare susţinute de aceştia, a fost realizată tencuiala exterioară şi a fost completată aripa centrală unde se mai aflau aula cu scenă, pentru conferinţe şi serbări, sala de gimnastică, instalaţiile pentru băi, sala de chimie cu laboratorul, săli pentru muzeul de ştiinţe naturale. Între 1940-1942 a fost amenajată curtea interioară a liceului şi au fost tencuite faţadele dinspre curte”.

Rămăsese „completarea aripii dinspre Bl. Ion I.C.Brătianu, destinată în mare parte internatului liceului, a cărei întîrziere se datoreşte unei noi alinieri pentru crearea bulevardului pomenit mai sus”[4], dar acest lucru nu s-a mai întîmplat. Bulevardul a fost trasat şi extins în anii puterii populare, direct prin curtea liceului. Aşadar, spaţiul liceului era cu mult mai întins iar amenajarea actualului bulevard Dimitrie Cantemir, in zona intersecţiei cu Calea Şerban Vodă, a tăiat din curtea spaţioasă a liceului Şincai.

Am dori să ştim şi opinia unui arhitect sau a unui inginer de structură autorizat pe monumente istorice, aşa cum este liceul Şincai, referitor la situaţia descrisă  de primarul Băluţă.  


[1] Anuarul Liceului „Gheorghe Şincai” din Bucureşti pe anii 1892-1942, întocmit sub îngrijirea d-lui Virgiliu P.Arbore, directorul Liceului,  Tipografia „Remus Cioflec”, Bucureşti, 1943, pp. 47-48

[2] ibidem, p. 48

[3] idem

[4] ibidem, pp. 50-51