Câtă hrană a pierdut România în cel de-al Doilea Război Mondial. Mii de hectare de cereale, rămase neculese
0
Marile pierderi suferite de economia românească în anii '40 s-au amplificat la începutul lui 1944. Pe lângă pagubele provocate de bombardamentele masive, România s-a confruntat şi cu serioase diminuări ale producţiei industriale şi agricole.
O radiografie a situaţiei dramatice din acei ani o regăsim în Raportul Prezidenţial realizat în 2006 de specialişti conduşi de politologul Vladimir Tismăneanu şi prezentat în Parlamentul României.
Pe lângă pagubele provocate de bombardamentele masive ale aviaţiei Puterilor Aliate, cu deosebire în zonele Valea Prahovei şi Bucureşti, soldate cu mari pierderi materiale şi cu serioase diminuări ale producţiei, România a fost nevoită să procedeze la dispersarea a numeroase întreprinderi industriale, cu deosebire din Moldova.
Conform Raportului Prezidenţial, „cele mai mari pierderi le-au înregistrat industria petrolieră şi căile ferate. Astfel, producţia de ţiţei a înregistrat în 1944 cel mai scăzut nivel din timpul războiului, 3,52 milioane tone, adică 63% din media anilor 1941-1943.
O scădere a cunoscut şi producţia de cărbuni, care, în 1944, era de 2,27 milioane t, adică 79% din media anilor 1941-1943. Transporturile feroviare au suferit distrugeri de 1.337 km linii, adică 10% din cele în funcţiune în 1944, la care se adaugă peste 3.000 macaze, poduri, depouri, clădiri etc.
În zona Capitalei, distrugerile au afectat 65% din atelierele CFR, 25% din gări şi 35% din instalaţii. Din parcul total de locomotive, de 3.548, erau defecte circa 33%, iar diferenţa prezenta un grad avansat de uzură ca urmare a folosirii intensive pe parcursul războiului. De asemenea, din cauza raidurilor aeriene, transportul maritim, fluvial şi rutier înregistrează, de asemenea, diminuări însemnate.
Producţia a stagnat, costul vieţii a crescut spectaculos
Efectele asupra populaţiei nu au întârziat să apară. Astfel, producţia în numeroase întreprinderi din cele mai diferite domenii a cunoscut întreruperi, stagnări şi/sau chiar încetarea lucrului, deoarece aprovizionarea frontului era prioritară. Agricultura s-a confruntă şi ea cu probleme complexe.
“Datorită factorului climateric favorabil, recolta anului 1944 a fost considerată drept bună, dar însemnate suprafeţe cultivate au rămas neculese din cauza operaţiunilor militare şi/sau a lipsei de forţă de muncă şi de tracţiune. Astfel, numai pentru grâu şi porumb, statisticile vremii indică 56 000 ha neculese.
La acestea se adaugă distrugerile de depozite de cereale, provocate de operaţiunile militare, însemnate cantităţi de cereale luate cu titlu de captură ş.a. Şeptelul suferise, de asemenea, mari pierderi”, se precizează în Raportul Prezidenţial.
De asemenea, „nu trebuie omisă nici situaţia creată de seceta din anii 1945-1946, iar în unele zone ale ţării chiar şi în 1947", se arată în acelaşi Raport.
Degradarea traiului de zi cu zi
Legile adoptate în timpul războiului cu privire la accelerarea creşterii producţiei industriale, controlul preţurilor produselor industriale, agricole şi ale celor din import, limitarea dreptului la beneficii al întreprinzătorilor sau îngheţarea salariilor nu au putut opri degradarea nivelului de trai al populaţiei, fenomen care s-a agravat cu deosebire în a doua jumătate a anului 1944.
În lucrări de prestigiu din literatura de specialitate se apreciază că între 1940 şi 1944, indicele general al costului vieţii a crescut faţă de 1933, când era 100, la 180 în 1940, 258,8 în 1941, 381,9 în 1942, 515,5 în 1943 şi 771 în 1944.
Pentru anul 1944, indicele reprezintă media, el înregistrând cote spectaculoase în a doua jumătate a anului respectiv, 678,3 în iulie şi 1423,0 în decembrie. În intervalul 23 august 1944 – 9 mai 1945, economia românească a pus la dispoziţia frontului însemnate cantităţi de armament, muniţii, alimente, carburanţi ş.a.
Plata unor grele despăgubiri
Intrarea României în rândul Puterilor Aliate împotriva Germaniei fasciste s-a concretizat în semnarea Convenţiei de armistiţiu între Guvernul României şi Guvernele Naţiunilor Unite, parafată la 12 septembrie 1944 la Moscova. Această convenţie a constituit temelia statutului juridic al României până la încheierea păcii şi a influenţat fundamental evoluţia economiei ei o lungă perioadă de timp, chiar şi după semnarea tratatului de pace.
România era obligată, prin articolul 11, la plata, în produse, a unor grele despăgubiri, eşalonate pe 6 ani, cu precizarea că, în caz de neîncadrare în termen, potrivit graficului stabilit de Comisia Aliată de Control, să dea suplimentar, pentru fiecare lună întârziere, 5% din produsul nelivrat la termen, potrivit indicaţiei autorităţilor de resort sovietice.
Partea română era obligată să remedieze eventualele defecţiuni ale maşinilor şi utilajelor. Cuantumul despăgubirilor se ridică la 300 milioane dolari SUA, la paritatea de 35 de dolari o uncie de aur, iar preţurile mărfurilor româneşti ce urmau a fi livrate erau cele mondiale din 1938, cu o majorare de 15% pentru material rulant şi de 10% pentru celelalte, deşi, în realitate, pe piaţa mondială aceste preţuri crescuseră faţă de cele din 1938 cu 33%. Cele 300 milioane de dolari reprezentau, după calculele făcute în acei ani, peste 55% din venitul naţional al României, evaluat în 1945 la 519 milioane dolari.
Vă recomandăm să citiţi şi:
NATO îşi întăreşte flota de avioane de supraveghere în România
Se încarcă comentariile...
