Bucureşti 555. Capitala petrece trei zile şi trei nopţi la aniversare. Programul complet al Zilelor Bucureştiului

Bucureşti 555. Capitala petrece trei zile şi trei nopţi la aniversare. Programul complet al Zilelor Bucureştiului

Ca în fiecare an, de Zilele Bucureştului vor avea loc bătaia cu flori şi parada costumelor de epocă  FOTO Adevărul

Capitala împlineşte sâmbătă, 20 septembrie, 555 de ani de atestare documentare, eveniment celebrat printr-o serie de manifetări-maraton care au loc începând de vineri, până duminică. O parte din acţiuni vor continua până pe 28 septembrie

Ştiri pe aceeaşi temă

În perioada 19-21 septembrie, Bucureştiul aniversează peste jumătate de mileniu de atestare documentare, prilej de sărbătoare pentru toţi locuitorii oraşului. Astfel, timp de trei zile şi trei nopţi, parcurile, arterele principale din Capitală şi cele mai vechi clădiri îşi vor deschide porţile şi vor fi inundate de muzică, voie bună şi petreceri.

Petrecerea va începe vineri, 19 septembrie, de la ora 10.00, atunci când în Parcul Cişmigiu îşi deschide porţile Târgul Bucureştiului, eveniment în cadrul căruia vor avea loc numeroase spectacole în aer liber.

De la ora 20.00, în Piaţa Universităţii (pe esplanada cu statui), va avea loc un concert de muzică alternativă cu cele mai cunoscute trupe româneşti ale momentului, în plus, zona se va transforma şi într-un spaţiu expoziţional, care va găzdui o instalaţie de artă contemporană – „Feed me!“.

Bucureşti 555. 20 septembrie, ziua Capitalei

În schimb, cel mai mare spectacol va fi organizat chiar de Ziua Bucureştiului, pe 20 septembrie, începând cu ora 20.00, în Piaţa Constituţiei, unde „rEvoluţia Muzicii Uşoare Româneşti“ va readuce în atenţia publicului generaţii diferite de artişti, care vor interpreta melodii româneşti de succes, lansate acum câteva decenii, dar şi hituri noi.

Pe scenă vor urca numeroşi artişti, printre care Corina Chiriac, Cristi Minculescu, Loredana, Delia, Marius Moga, Smiley, What’s UP, Adda, Ştefan Bănică Jr şi BUG Mafia. De asemenea, din suita manifestărilor dedicate Zilelor Bucureştiului nu va lipsi nici celebra bătaie cu flori care va avea loc sâmbătă în Parcul Cişmigiu, de la ora 18.00.
iMapp Bucharest 555

Tot sâmbătă, de la ora 23.00, Palatul Parlamentului va deveni un ecran gigant, pe care se va proiecta iMapp Bucharest 555, un spectacol multimedia unic în Europa, iar „DJ Open Air Party“ va transforma Piaţa Constituţiei într-un club în aer liber. 


La iMapp Bucharest 555 vor fi proiectate 5 show-uri a câte 5 minute şi 55 de secunde fiecare, pe cea mai impresionantă suprafaţă pe care o poate oferi o clădire. Deşi faţada Palatului Parlamentului a mai fost folosită pentru proiecţii, este prima dată când este încorporată într-un proiect de video-mapping, care presupune o imagine 3D complexă, ce animă prin forme şi culori suprafaţa clădirii, folosind fiecare element arhitectonic pentru a personaliza şi reinterpreta aria gigantică a construcţiei, de aproximativ 20.000 de metri pătraţi.

După ce vor avea loc toate cele cinci video-mappinguri, unul dintre ele va fi desemnat favoritul publicului, în urma unui vot prin sms, în timp real.

Bucureşti 555. Simboluri la Palatul Brâncovenesc

De duminică, o bună parte din distracţie se mută la Mogoşoaia, la Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti“. Aici vor fi organizate evenimente la care sunt invitaţi copii din şcolile bucureştene şi din centre de plasament care vor să participe la ateliere de creaţie susţinute de artişti plastici. Tot pentru copii, se va organiza un minicircuit de Formula 1, sub forma de competiţie cu premii şi jocuri interactive susţinute de actori profesionisti.

De asemenea, bucureştenii vor fi invitaţi în curtea palatului la teatru, precum şi la concerte în aer liber. Curtea palatului va fi decorată cu o pictura 3D supradimensionată care va înfăţişa imagini din trecutul Bucureştiului, din prezent şi o proiecţie a Bucureştiului în viitor, iar de la ora 17.00, ADDA va susţine un concert.

Şi duminică, 21 septembrie, va avea loc în Parcul Cişmigiu de la ora 17.00 o bataie cu flori, în timp ce de la ora 15.00 până la ora 20.00 va avea loc parada costumelor de epocă.

Oraşul de la răscruce de drumuri

În secolul al XIV-lea, Bucureştiul era un turn aflat la intersecţia a două drumuri comerciale din care se putea observa orice mişcare apărută în zonă. Era, pe scurt, un punct de observaţie foarte bun din care oamenii puteau să supravegheze cu grijă tot ce mişca în zonă.

„În anii 1370-1380, se pun bazele unui turn, punct de pază în vremea aceea”, povesteşte istoricul Dan Falcan despre începuturile Bucureştiului. De la acest turn a luat fiinţă oraşul ce avea să devină Capitala României de astăzi. Turnul era un punct de reper al comercianţilor vremii, locul unde poposeau şi se desfăşurau cele mai importante tranzacţii. Uşor-uşor, Bucureştiul s-a extins şi a înglobat mai multe, primul document în care este menţionat ca oraş este un hrisov dat de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti, la 20 septembrie 1459.

Bucureşti 555. programul complet al manifestărilor

19 septembrie 2014

10:00 – 22:00 Târgul Bucureştiului (Parcul Cişmigiu)

10:00 – 22:00 Zonă culinară, culturală, socială  (Parcul Cişmigiu)

10:00 – 22:00 FEED ME – Instalaţie de Artă Contemporană (Piaţa Universităţii – la statui)

13:00 – 18:00 Ziua Elevilor Bucureşteni (Palatul Naţional al Copiilor)

17:00 – 22:00 Bucureştiul dansează (Centrul Istoric / Intersecţia Străzilor  Carada cu Lipscani)

18:00 – 23:00 Folk You! (Piaţa George Enescu)

20:00 – 23:00 Concert de muzică alternativă (Piaţa Universităţii – la statui)

20 septembrie 2014

10:00 – 20:00 Porţi deschise la Hanul Gabroveni

10:00 – 22:00 Târgul Bucureştiului (Parcul Cişmigiu)

10:30 – 13:30 Ateliere interactive (Parcul Cişmigiu)

10:00 – 22:00 Zonă culinară, culturală, socială  (Parcul Cişmigiu)

10:00 – 22:00 FEED ME – Instalaţie de Artă Contemporană (Piaţa Universităţii –  la statui)

15:00 – 20:00 Parada costumelor de epocă (Parcul Cişmigiu)

17:00 – 20:00 Ateliere interactive (Parcul Cişmigiu)

16:00 – 17:00 Spectacol de magie „TeO Magic Show” (Parcul Cişmigiu)

17:00 – 22:00 Bucureştiul dansează (Centrul Istoric / Intersecţia Străzilor  Carada cu Lipscani)

18:00 – 18:30 Bătaia cu flori (Parcul Cişmigiu)

18:00 – 22:00 Spectacole artistice (Parcul Cişmigiu)

18:00 – 23:00 Folk You! (Piaţa George Enescu)

20:00 – 23:00 Concert extraordinar  - rEvoluţia Muzicii Uşoare Româneşti (Piaţa Constituţiei)

23:00 – 24:00 Spectacol multimedia unic în Europa - iMapp Bucharest 555  (Piaţa Constituţiei)

24:00 – 04:00  DJ Open Air Party (Piaţa Constituţiei)

21 septembrie 2014

10:00 – 20:00 Porţi deschise la Hanul Gabroveni

10:00 – 22:00 Târgul Bucureştiului (Parcul Cişmigiu)

10:00 – 22:00 Zonă culinară, culturală, socială (Parcul Cişmigiu)

10,30-13,30 Ateliere interactive (Parcul Cişmigiu)

16,00-17,00 Spectacol de magie „TeO Magic Show” (Parcul Cişmigiu)

17,00-17,30 Bataia cu flori (Parcul Cişmigiu)

17:00 – 20:00 Ateliere interactive (Parcul Cişmigiu)

10:00 – 22:00 FEED ME – Instalaţie de Artă Contemporană (Piaţa Universităţii –  la statui)

15:00 – 20:00 Parada costumelor de epocă (Parcul Cişmigiu)

18:00 – 22:00 Spectacole artistice   (Parcul Cişmigiu)

17:00 – 22:00 Bucureştiul dansează (Centrul Istoric / Intersecţia Străzilor Carada cu Lipscani)

17:00-17.20 - recital ADDA (Palatele Brancovenesti - Mogosoaia)

17:30-19.00 - piesa de teatru “5 femei de tranzitie” de Rodica Popescu Bitanescu (Palatele Brancovenesti - Mogosoaia)

19.15-19.45 – concert Byron (Palatele Brancovenesti - Mogosoaia)

19.50-20.30 - recital Nightlosers       (Palatele Brancovenesti - Mogosoaia)

18 - 28 septembrie

10:00 – 22:00 FEED ME – Instalaţie de Artă Contemporană (Piaţa Universităţii –  la  statui)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările