Săptămâna Voluntariatului a început cu o oră de muncă la staţia de sortare a deşeurilor

Săptămâna Voluntariatului a început cu o oră de muncă la staţia de sortare a deşeurilor

FOTO IPN

Cea de-a XI-a ediţie a Săptămânii Voluntariatului a început cu o oră de muncă neremunerată în folosul comunităţii, la „ABS”, Staţia de sortare a deşeurilor de la Bubuieci. Câteva zeci de persoane şi membri ai organizaţiilor non-guvernamentale au ajutat angajaţii întreprinderii să separe deşeurile.

Prin această acţiune organizatorii doresc să accentueze necesitatea sortării şi a reciclării deşeurilor şi să promoveze o implicare mai activă a autorităţilor în rezolvarea problemei deşeurilor municipale, transmite IPN.

Antoniţa Fonari, directoarea Platformei pentru Cetăţenie Activă şi Parteneriat pentru Drepturile Omului, membră a Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat, a spus că, în prezent, la nivel naţional, activităţile de voluntariat sunt extinse. În Săptămâna Voluntariatului, practic în fiecare localitate sunt organizate activităţi în care oamenii se implică spre binele comunităţilor. „Oamenii se unesc ca să rezolve o problemă, să creeze ceva împreună”, a menţionat activista.

Scopul este de a arăta că voluntariatul înseamnă coeziune socială, care poate încuraja schimbarea lucrurilor la nivel legislativ. 

„Anul acesta s-a făcut foarte multă politică din gunoiul din zonă. S-a tot speculat cine s-ar face vinovat de această stare de lucruri. Ne-ar interesa ca oamenii de la conducere să zică: Haideţi să vedem ce se întâmplă, cum putem să rezolvăm şi ce putem face ca deşeurile să nu ne inunde”, a spus Antoniţa Fonari.

În paralel cu voluntarii care au lucrat cot la cot cu angajaţii întreprinderii, alţi voluntari - persoane cu abilităţi locomotorii reduse -, din cadrul Asociaţiei „Motivaţie”,  au participat la un atelier de informare despre procesul de sortare a deşeurilor. Victoria Boţan, specialistă în relaţii cu publicul în cadrul Asociaţiei „Motivaţie”, a spus că informaţiile acumulate vor fi promovate în mediul online, prin mesaje motivaţionale, pentru a face oamenii să înţeleagă necesitatea sortării deşeurilor. 

„Atunci când ajuţi la sortarea deşeurilor, înţelegi cât este de dificil acest lucru şi conştientizezi că este mai bine să ştii cum să sortezi, să fii un cetăţean activ şi să ai grijă de mediu”, a menţionat Victoria Boţan.

Ina Coşeru, preşedinta Centrului Naţional de Mediu, a amintit că în luna decembrie intră în vigoare Legea cu privire la deşeuri, care obligă toţi cetăţenii Republicii Moldova să colecteze separat deşeurile.

În perioada 2-8 octombrie, autorităţile publice, organizaţiile societăţii civile, grupurile de iniţiativă şi alţii se vor implica în campanii de sensibilizare, dezbateri, precum şi acţiuni de caritate, salubrizare, instruiri etc. Toate – în contextul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului 2017. Evenimentul este organizat de către Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi este susţinut prin proiectul ,,SNV 2017 - Hai în gaşca voluntarilor” din cadrul Programului de Granturi 2017 al organului central responsabil de tineret şi sport din cadrul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: