Rata de promovare a bacalaureatului este în creştere faţă de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zece elevi din Dolj au fost eliminaţi de la Simularea Examenului de Bacalaureat

Rata de promovare a bacalaureatului în rândul liceenilor este de 87,41%, cu circa patru puncte procentuale mai mare decât anul trecut. În total au promovat examenul de în sesiunea de bază, până la desfăşurarea contestaţiilor, 67,92% din numărul total admişi în sesiune, transmite IPN.

Potrivit rezultatelor preliminare, publicate de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, numărul candidaţilor cu nota medie mai mare sau egală cu 8 este de 2371, faţă de 1843 în 2018. Iar 535 de candidaţi au nota medie mai mare sau egală cu 9, în comparaţie cu 359 în 2018. Media 10 la examenul de bacalaureat a fost obţinută, până în acest moment, de către 11 candidaţi.

În acest an au fost eliminaţi din examen pentru fraudă doi candidaţi, faţă de unul anul trecut.

Cei care nu sunt de acord cu nota obţinută sau notele obţinute pot depune contestaţii la Centrele de bacalaureat pe 26 şi 27 iunie, între orele 9.00 – 18.00. În aceeaşi perioadă, fiecare candidat îşi va putea vedea lucrările verificate la adresa www.bac.edu.md în baza unei parole oferite de instituţia de învăţământ în care şi-a făcut studiile. Rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunţate pe data de 4 iulie, după examinarea contestaţiilor.

În perioada 15-22 iulie, va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului de bacalaureat. Pentru participarea la sesiunea suplimentară, în zilele de 4-5 iulie, candidaţii vor depune o cerere în scris la Centrul de bacalaureat în care au susţinut probele în sesiunea de bază.

La sesiunea de bacalaureat 2019 au fost admişi 10583 de candidaţi din licee, 3692 candidaţi din colegii şi centre de excelenţă, 193 de candidaţi din universităţi, 229 de candidaţi care s-au înscris în regim extern şi 2467 de restanţieri din sesiunile anterioare, în total – 17164 de candidaţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite