SIS: Nu au fost constataţi indici de îmbogăţire ilicită în privinţa lui Dorel Musteaţă

SIS: Nu au fost constataţi indici de îmbogăţire ilicită în privinţa lui Dorel Musteaţă

Dorel Musteaţă

În privinţa lui Dorel Musteaţă, desemnat recent la Curtea Supremă de Justiţie, nu au fost constataţi indici de îmbogăţire ilicită şi factori de risc. Cu o precizare în aceste sens vine Serviciul de Informaţii şi Securitate după ce în spaţiul public a fost distribuită o notă informativă SIS în care este vizat magistratul, transmite IPN.

Instituţia precizează că, pe 28 ianuarie 2020, a remis cu titlu de informare în adresa Procuraturii Generale o scrisoare cu privire la magistraţii Dorel Musteaţă şi Nina Cernat. Luând în considerare solicitarea Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului din luna octombrie a anului curent, precum şi constatarea neiniţierii de către Procuratura Generală a vreunei investigaţii pe marginea informaţiilor furnizate în ianuarie 2020, SIS a realizat, în limita competenţelor legale, un control suplimentar în privinţa judecătorului Dorel Musteaţă. Ca rezultat, a fost stabilit faptul că informaţia primară prezentată către organele Procuraturii, nu are caracter probatoriu şi că nu au fost constataţi indici de îmbogăţire ilicită şi factori de risc în privinţa judecătorului vizat, datele respective fiind prezentate Comisiei parlamentare de profil. Conducerea SIS a dispus un control al subdiviziunii specializate în vederea stabilirii cauzei şi condiţiilor care au dus la apariţia divergenţelor existente între cele două note remise, precum şi circumstanţele în care nota informativă a SIS din 28 ianuarie 2020 a fost diseminată unor terţe persoane. Dorel Musteaţă, magistrat la Judecătoria Anenii Noi, este membru al Consiliului Superior al Magistraturii, în prezent fiind şi preşedintele interimar al CSM. Recent, el a fost numit de Parlament la Curtea Supremă Justiţie.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările