S-ar putea ca preşedintele României să vină cu o surpriză majoră

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul acesta comemorăm 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, la Moscova / 23.08.1939.
Anul acesta comemorăm 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, la Moscova / 23.08.1939.

România din ultimele trei decenii a fost constant şi deliberat dezinformată de oficialii de la Bucureşti şi Chişinău, în egală măsură dornici să nu supere Berlinul, Moscova şi Washingtonul, prin reamintirea necesităţii anulării de facto a consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov. Ceea ce se întâmplă acum între Prut şi Nistru ţine de determinarea SUA de a evita inflamarea situaţiei în teritoriul aflat lângă graniţa de est a NATO.

Vitalie Cojocari a scris, cu aplomb, rânduri intitulate Revoluţia ambasadorilor de la Chişinău. Pentru orice cititor lucid, nu ambasadorii decid schimbările de macaz, într-un areal statal, unde, cel mult, duc la îndeplinire mandatele încredinţate de ministerele de resort, din statele care i-au trimis în misiuni diplomatice. 

În al doilea rând, momentana Republică Moldova – nu Moldova, cum scrie aparent neglijent, europeanul Cojocari – este de trei decenii pe „o sticlă subţire“ şi numai fanatismul Angelei Merkel, de a nu supăra Kremlinul, a stopat reunificarea celor două maluri ale Prutului. 

Fuga lui Plahotniuc o fi ruşinoasă, dar momentan indică garanţii despre care ambasadorii lăudaţi de cel menţionat mai sus, nu au scos, deocamdată, nicio vorbuliţă. 

Aprecierea aceluiaşi autor, conform căruia Plahotniuc i-a supărat pe americani este o glumă poate demnă de Radio Erevan. 

Politica Statelor Unite ale Americii nu se bazează, pe sentimente sau resentimente, ci pe interese strategice. La Departamentul de Stat devenise evident că preşedintele Igor Dodon este doar un personaj marginal, de faţadă. Iar la butoanele puterii de până acum se aflau şi în bună măsură se mai află, la nivelele doi şi trei, cei promovaţi de Partidul Democrat. Pe termen scurt şi mediu, în absenţa unui dialog substanţial între preşedintele american şi cel rus, la Washington D.C. nu exista vreun interes pentru menţinerea unei zone de confruntări iniţial politice, între Prut şi Nistru, în condiţiile în care Ucraina rămâne într-o ceaţă decizională cu un final greu de anticipat, iar după Marea Azov, Forţele Navale Ruse doresc să controleze totalitar şi Marea Neagră, în condiţiile în care Turcia nu vrea să supere Rusia, iar Bulgaria preferă politica struţului. 

Ruşii şi europenii degeaba erau deja enervaţi, cum apreciază europeanul Cojocari. Uniunea Europeană era de multă vreme o simplă umbră la Chişinău, cu trimişi oficiali toleraţi acolo de oligarhi conştienţi că respectivii nu au, în afară de cămăşi albe şi cravate asortate, nicio putere reală.

Rusia controla pe preşedintele guraliv şi avea în vedere, aşa cum a şi obţinut, câştigarea preşedinţiei legislativului de la Chişinău, pentru situaţia, luată deja în calcul, când Igor Dodon va trebui să plece, în urma unei noi situaţii de criză.

Nici UE, nici Federaţia Rusă nu aveau forţă de influenţare asupra Partidului Democrat, condus de Plahotniuc, cu atât mai mult asupra formaţiunilor conduse de Maia Sandu şi Andrei Năstase.

Soluţia deblocării era la Statele Unite, mai ales că şi la Bucureşti exista şi persistă încrederea în partenerul strategic nr.1 al României. Iar la Departamentul de Stat a fost ales dialogul cu preşedintele României, care a şi trimis, la Chişinău, un consilier cu anvergură diplomatică, precum Bogdan Aurescu.

Soluţia de peste Ocean a fost cea mai bună, în situaţia existentă, cu un ministru român de externe care susţinuse public opţiunea fostului premier, Pavel Filip, pentru noi alegeri, în Republica Moldova, iar premierul de la Bucureşti era de o prudenţă demnă de dosare geopolitice mai complicate.

România reală nu este pierdută între Podurile de Flori şi interesele meschine ale unor indivizi cărora nu le pasă de soarta confraţilor de peste Prut, cum crede Vitalie Cojocari. Dar România ultimelor trei decenii a fost constant şi deliberat dezinformată de oficialii de la Bucureşti şi Chişinău, în egală măsură dornici să nu supere Berlinul, Moscova şi Washingtonul.

Cât priveşte ideea că autorităţile Republicii Moldova nu trebuie să tacă, în chestiunea devoalării marilor acte de corupţie din Basarabia românească - devenită parţial republică sovietică, pentru că aşa a dorit dictatorul Stalin – revenim la iluzia că o entitate a cărei populaţie reală, acum, nu depăşeşte pe aceea a Capitalei tuturor românilor, fără suburbii, caută soluţii într-o statalitate inventată şi susţinută de la Kremlin.

Să nu uităm că, aşa cum se recunoaşte acum, în presa de la Moscova, decizia plecării Partidului Democrat de la putere a fost luată după o vizită efectuată la biroul partidului de către ambasadorul SUA la Chişinău, Dereck Hogan.

S-ar putea ca preşedintele României să vină cu o surpriză majoră înainte de alegerile prezidenţiale.

Citiţi cu atenţie finalul comunicatului dat publicităţii de Administraţia Prezidenţială:

„Igor Dodon… a exprimat dorinţa susţinerii şi continuării Parteneriatului Strategic bilateral cu România, care este principalul partener comercial al Republicii Moldova, şi a parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv a aplicării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. De asemenea, a subliniat necesitatea finalizării cât mai rapide a proiectelor de interconectare energetică cu România.“

Incredibil? Dar adevărat!

Din această perspectivă se pare că vom asista la mutaţii aparte pe tabla mioritică de şah. Mutaţii cu un impact emoţional major, pe ambele maluri ale Prutului, fost şi dezirabil râu intern.

Vom trăi şi vom vedea.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite