Mie mi se pare că acesta va fi masajul central al foarte posibilei sale viitoare campanii pentru prezidenţiale, mesaj transmis atât pentru destinatarul principal de la Moscova cât şi pentru cei din Bruxelles: „Un rezultat important este că am început să avem o politică externă echilibrată. Chiar şi în contextul în care avem înţelegeri semnate cu Uniunea Europeană, am reuşit să obţinem un statut de observator în cadrul Uniunii Eurasiatice“. Dodon susţine că obiectivul fundamental este ajungerea la la înlăturarea divizărilor care se fac încă simţite la nivelul societăţii, dar şi, în paralel, obţinerea de progrese în reglementarea situaţiei din Transnistria: „Pentru asta merită să particip şi mai câştig din nou alegerile prezidenţiale pentru a continua avansarea în acestă direcţie“.

Drept care începe să mute pionii pe tabla de şah, eventual ca o componentă în partida multilaterală în care sunt angajaţi acum marii jucători statali alături de organizaţiile internaţionale reprezentative în bătălia nemiloasă vizând ocuparea de poziţii în scenariul „lumea post Covid-19“. În acest context foarte precis, Dodon îşi începe pledoaria cu mulţumiri publice pentru cei care i-au ajutat ţara în momente de cumpănă, gâdilând astfel orgolii şi anunţând foarte clar culoarea jocului său:

„Ar trebui să mulţumim pentru faptul că această pandemie ne-a arătat clar «cine este cu cine», adică cine este un prieten adevărat şi cine va fi de partea noastră până la sfârşit, chiar şi atunci când trecem prin timpuri grele... Aş cita ca exemplu Rusia şi China deoarece au fost primele ţări care au răspuns cererii noastre de ajutor. Elveţia a fost prima ţară europeană care a luat decizia imediată de a ne ajuta“. Dodon a arătat că Rusia a oferit un avion-cargo An-124 care să transporte gratuit ajutorul medical oferit de China, medicamente şi echipament individual de protecţie. „În această încercare - şi înţelegem toţi că Rusia trece printr-o perioadă foarte grea - au luat decizia să neofere un împrumut în termenii unui acord anterior... Sigur că această pandemie va trece. Dar repet un lucru: am văzut acum cine este cu cine şi cine oferă o mână de ajutor într-o situaţie dificilă.“

Şi mai spune ceva Dodon în acest interviu luat de directorul general adjunct al TASS, Mihail Gusman, răspunzând unei întrebări legate de lumea post-pandemie: „Cum va fi lumea după asta? Cred că situaţia geopolitică va fi complet diferită, deoarece am putut vedea, chiar în interiorul UE, că transporturi întregi de medicamente au fost furate, frontierele au fost închise, s-a interzis intrarea sau ieşirea transporturilor umanitare... în luna martie, prin unele ţări din UE a fost pur şi simplu interzis transportul bunurilor pentru care plătisem... Din această cauză situaţia va fi foarte diferită din punct de vedere geopolitic“.

Asta exact în momentul în care, după săptămâni de negocieri între diplomaţiile ţărilor membre UE, pe 5 mai, ambasadorii ţărilor membre au ajuns la un acord privind „aspiraţiile“ şi „integrarea“ ţărilor membre din Parteneriatul Estic în blocul european, răspuns la poziţia exprimată de Comisia Europeană (v-am vorbit despre acest subiect ieri), documentul aprobat acum urmând să fie publicat în zilele următoare.

Cum va evolua această situaţie? Cred că în funcţie de acea „realitatea complet diferită din punct de vedere geo-politic la care se referea Dodon. Numai că nimeni nu ştie în ce sens se vor deplasa liniile de forţă, singurul lucru foarte clar fiind vectorii de incertitudine: cât va dura pandemia, care va fi forţa valului (sau valurilor următoare) de îmbolnăvire, magnitudinea reală a efectelor crizei sociale şi economice, capacitatea de rezistenţă a diferitelor ţări în funcţie de rezervele financiare şi, în final, posibilitatea ca peste această criză multiplă de acum să se suprapună una alimentară şi creşterea nivelului dereglărilor climatice.

Acesta este contextul care explică interesul renăscut de la Bruxelles pentru subiectul spinos şi veşnic discutat în contradictoriu al Parteneriatului Estic, devenit spaţiul în care se confrună interese politice extrem de divergente, acutizate de criza ucraineană şi de apariţia unui sentiment de neîncredere în puterea americanilor de a influenţa în profunzime evoluţia situaţiei economice a ţărilor din zonă, sărace şi dezorientate. Să-şi fi adus aminte liderii europeni şi consilierii lor specializaţi în problemele estului de mai vechile idei de pe vreme Comisiei Prodi, cu deschiderea spre posibilitatea de a organiza un fel de spaţiu economic comun cu Uniunea Eurasiatică, folosind ţările din Parteneriatul Estic drept punte de legătură pentru stabilirea unui alt tip de relaţii? Posibil, căci, după foarte mult timp, în discuţiile la vârf care au loc acum, se recunoaşte că, urmare a pandemiei, pare să fie inevitabilă apariţia de noi alianţe economice între grupe de ţări aflate în căutare de parteneriate urgente şi profitabile.

În acest sens, nu-mi dau încă seama dacă Dodon măreşte miza campaniei sale prezidenţiale prin valorificarea statutului de observator la Uniunea Eurasiatică a lui Putin ca principal argument de forţă care poate dezechilibra decisiv raporturile ţării sale cu UE. Sau, dimpotrivă, anunţând că, în anume condiţii, el este cel care reprezintă poarta de acces către Moscova. Oricum, transmite celor de la Bruxelles un mesaj greu de ignorat.

Va fi interesant să vedem cum va juca şi diplomaţia românească, rămasă încă, după părerea mea, la momentul de glorie al „Podului de flori“ şi cu certitudinea că majoritatea absolută a cetăţenilor de peste Prut îşi doresc unirea cu România. În rest, chiar nu ştie să valorifice nici măcar acţiunile masive de ajutor care se fac de ai noştri în favoarea Chişinăului, niciodată prezentate la Bruxelle de vreunul dintre europarlamentarii noştri, spre exemplu în vreun material pe care să-l facă să circule în instituţiile europene. Dar asta este, ca întotdeauna, o altă altă problemă.

Între timp, Dodon câştigă puncte şi porneşte, iată, jocurile zilei de mâine. Ajunge însă să joace şi poimâine, adică după alegerile care vor fi organizate în toamnă, între 23 octombrie şi 23 noiembrie?