PAS va avea cel puţin şase deputaţi noi în Parlament, după ce mai mulţi parlamentari au preferat funcţii în Executiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlament Chisinau

Fracţiunea Partidului Acţiune şi Solidaritate urmează să aibă cel puţin şase deputaţi noi din lista supleanţilor. Aceasta după ce unii parlamentari aleşi au devenit miniştri, iar alţii au fost numiţi în alte funcţii incompatibile cu statutul de deputat. Conform procedurii legale, candidatul supleant este declarat ales de către Curtea Constituţională, la adresarea Comisiei Electorale Centrale, transmite IPN.

În prezent, cel puţin şase mandate PAS devin vacante după numirea Nataliei Gavriliţa în funcţia de prim-ministru, iar a încă trei deputaţi în funcţia de ministru. Este vorba despre Andrei Spînu numit viceprim-ministru, ministru al infrastructurii şi dezvoltării regionale, Dumitru Budianschi desemnat în calitate de ministru al finanţelor şi Sergiu Litvinenco – ministru al justiţiei.

Totodată, deputatul Adrian Băluţel a fost numit şef al Cabinetului prim-ministrului, iar deputatul Rosian Vasiloi – şef al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

Potrivit listei candidaţilor supleanţi la funcţia de deputat, în fracţiunea parlamentară PAS ar urma să vină: Viorel Barda (jurist), Ana Calinici (jurist), Evghenia Cojocari (profesoară), Boris Popa (jurist), Ana Oglinda (medic) şi Dorel Iurcu (economist).

Mandatul de deputat este incompatibil cu funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, funcţia de membru al Guvernului, funcţia de avocat al poporului şi funcţia de ales local. Totodată, incompatibilitatea intervine în cazul exercitării oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a funcţiei acordate de un stat străin sau organizaţie internaţională, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice desfăşurate în afara programului stabilit.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite