Nihilismul moralist la Chişinău (şi lecţiile snobilor imaturi politic din România - 2016)

Igor Dodon

Republica Moldova este în disputele facerii unei noi majorităţi, pentru a da un nou guvern. Nu, Regimul Dodon nu a fost înfrânt încă în Parlament, ci doar a eşuat să gestioneze criza de coronavirus.

Nu are nici o bază pentru a relansa economic Republica Moldova, nu a făcut nicio reformă fundamentală care să merite atenţia (şi finanţarea) Uniunii Europene şi beneficiază doar de fondurile necondiţionate pentru combaterea (neizbutită) a coronavirusului (cetăţenii RM nu au nici o vină că liderii aleşi în urmă cu 4 ani la Preşedinţie repectiv un an şi jumătate în Parlament nu au şi nu ştiu cum să gestioneze pandemia). Totuşi partea cea mai interesantă vine de la presiunile pe care corifeii analişti, cu agende diverse, le introduc în dezbaterea publică pentru a bloca, zădărnici sau submina formarea unui guvern pro-european de coaliţie.

Un stat de guvernat

Cea mai ciudată experienţă am trăit-o participând la o emisiune de analiză la TV8 despre perspectivele guvernării. Am intrat prin skype într-o emisiune în care am constatat un curent ciudat, dar pe care l-am mai văzut în România anului 2016. Un nihilism de factură moralistă care lansează şi întreţine idei imposibil de conciliat cu existenţa unui stat şi a unei guvernări politice de coaliţie, neapărat de compromis, care reclamă o majoritate diversă şi nu rareori controversată. Dar politica este exact arta posibilului, deci a unor formule de compromisuri şi garanţii reciproce care să permită unui stat să fie guvernat.

Concret, este vorba despre condamnarea generală, pe bazele unui trecut istoric apropiat, a mai tuturor alianţelor posibile matematic. Fireşte că Republica Moldova oferă, în ultimii 10 ani, cele mai ciudate experienţe posibile:

• un comunism naţionalist al lui Voronin, soldat în 2009 cu o izbucnire de proteste şi represiuni cu morţi care au determinat apariţia coaliţiei pro-europene la guvernare.
• O rivalitate PLDM-PDM cu Vlad Filat şi Vladimir Plahotniuc înfruntându-se şi controlându-se reciproc pe justiţie şi finanţe, dar unde politicianul a pierdut partida în faţa oligarhului.
• O guvernare oligarhică a lui Vladimir Plahotniuc care a controlat neconstituţional totul, a dirijat justiţia şi finanţele statului, contrabalansând anti-rusismul său cu o organizare autoritară pentru a avea un stat funcţional administrativ dar pe deplin capturat şi subordonat pe verticala puterii pe model putinist.
• Apoi o mezalianţă socialist pro-ruso-europeană care a eşuat aşa cum i-a fost scris de la creare, nu înainte de a întări neconstituţional atribuţiile preşedintelui – altfel doar reprezentativ, nicidecum jucător.
• Apoi o guvernare a consilierilor lui Dodon urmată de o altă formulă de cvasicoaliţie şchioapă cu ce a mai rămas din PDM-ul părăsit de latura sa pro-europeană mutată la ProMoldova – condus de un Andrian Candu rudă prin alianţă cu oligarhul plecat.

Rezultatul? Un mesaj puternic nihilist, cu nuanţe moraliste ca legitimitate, cu câteva idei fixe:

• toţi politicienii sunt hoţi, vânduţi, cumpăraţi, preocupaţi de propriile buzunare
• Bau-Bau-ul Vladimir Plahotniuc conduce şi mişcă de la distanţă tot ce se întâmplă pe tabla de şah, parlamentarii din Republica Moldova şi conduce din umbră schimbările din Parlament
• Partidul Shor îl reprezintă pe oligarhul fugit în Israel – de fapt un alter ego/subaltern al lui Plahotniuc
• PDM şi ProMoldova sunt reflecţia mizeriei fostului Oligarh care conduce din spatele scenei, din SUA sau de unde s-o fi acuns acum
• nimic nu poate fi făcut, orice alianţă compromite forţele pro-europene.

Soluţia? Să-şi dea demisia Dodon şi Guvernul lui Dodon imediat.

O judecată strâmbă, din turnul de fildeş al cugetărilor strict teoretice şi fataliste

Evident toate susţinerile sunt ciudate din mai multe motive:

• Ele eludează răul curent, de astăzi, pe pro-rusul ostentativ Igor Dodon, preşedintele care controlează totul şi Regimul Dodon care trebuie să plece imediat, cât mai repede.
• Pentru cei care admit că şi Dodon şi pro-ruşii socialişti sunt răi – tot mai puţini în spaţiul public, în mod ciudat, ca şi cum cineva i-a dirijat în mesaje – e foarte rău cu Dodon dar va fi infinit mai rău cu un guvern care să cuprindă partidele pro-europene care vor fi compromise de către Plahotniuc care face jocurile
• Nihilismul şi acuzaţiile neprobate public aruncă în aer posibilitatea oricărui guvern. Pe această variantă, statul Republica Moldova e de neguvernat şi neguvernabil vreodată, democraţia nu mai oferă soluţii, deci să impunem un guvern nedemocratic, eventual
• Soluţia demisiei imediate a oricărei puteri în stat, în plină pandemie, în criză, fără o succesiune imediată legitimă, e de neacceptat. Aceasta împinge la anarhie şi anomie.

Acest tip de gândire trădează, de fapt, atât imaturitatea politică, cât şi gândirea non-practicienilor, a celor care nu au călcat niciodată în arena politică, nu au negociat niciodată majorităţi sau poziţii, nu au solicitat niciodată garanţii compensatoare, pe scurt nu au făcut politică şi nu şi-au angajat niciodată reponsabilitatea politică. În fapt, staţionarea în turnul de fildeş e importantă, ca şi referinţa morală, dar ea nu defineşte politica unui stat în care orice guvernare de coaliţie se face prin compromisuri acceptabile. Adică printr-un sistem de negocieri care face o coaliţie acceptabilă tuturor participanţilor şi oferă garanţii acceptabile tuturor pentru a-şi realiza obiectivele. În plus, suntem la început de mandat încă, iar politica în Republica Moldova o fac politicienii de pe scenă şi din Parlament, nicidecum nişte politicieni ideali, virtuali, morali şi asceţi, cunoscători şi activi, aşteptaţi ca Sfântul Duh de către nihiliştii moralişti ai zilelor noastre.

Coaliţiile imperfecte şi sistemele compromisurilor acceptabile şi ale garanţiilor credibile

Nu sunt coaliţii perfecte, ele de fapt nici nu există. Dar compromisurile acceptabile şi sistemele de garanţii credibile şi ingenioase sunt cele care fac ca un stat democratic să fie guvernat. Chiar şi Republica Moldova, un stat mic dar plin de orgolii mărunte şi puternice, sfâşiat de contradicţii, de la cele identitare şi de orientare strategică – pro-rusă sau pro-română, pro-europeană, pro-democratică şi pro-occidentală – la cele politice ale istoriei recente – pro/anti-oligarhice, pro-anti neutralitate/NATO/UE.

În timp de criză, lucrurile sunt şi mai complicate, şi mai categorice. Nu poţi lăsa un stat neguvernat în plină criză, de aceea plecarea tot mai necesară şi urgentă a Regimului Dodon cu Guvernul său fără nume, cu tot, trebuie urmată imediat de votarea unui guvern de coaliţie pro-european, care să garanteze gestiunea pandemiei concomitent cu relansarea economică şi dobândirea sprijinului deplin al Uniunii Europene (despre cel promis şi (ne-)venit vreodată din Rusia, s-a demonstrat deja că e o simplă utopie şi că el s-a tradus doar în bani de campanie pentru Dodon de la oligarhul spălătoriei de bani a Kremlinului, Platon, eliberat de Dodon la schimb cu avantajele venite de la Moscova în campania pentru prezidenţiale, inclusiv un fond la dispoziţia sa pentru combaterea Oligarhului Plahotniuc - care a stopat spălătoria şi l-a arestat pe responsabil).

Nici fatalismul nu are ce căuta aici. Povestea drobului de sare. Şi dacă va cădea şi va ucide copilul? Până una-alta, e responsabilitatea politicienilor de toate culorile să vină cu soluţiile creative şi cu garanţiile acceptabile necesare pentru formarea coaliţiei şi majorităţii pro-europene necesare astăzi. Şi cât mai repede. Pentru că menţinerea unei asemenea guvernări ca cea (in)existentă astăzi şi a Regimului Dodon nu numai că prăbuşeşte definitiv Republica Moldova - cu infectări, îmbolnăviri şi morţi de coronavirus din ce în ce mai mulţi, ameninţând chiar cu colapsul total al sistemului de sănătate şi al spitalelor implicate – dar ameninţă chiar cu prăbuşirea economică de neremontat ca efect al crizei pandemice, aşa cum împietează asupra organizării unor alegeri prezidenţiale corecte.

Snobii imatur politic şi pierderea alegerilor în 2016

Aici este locul pentru a sublinia experienţa şi lecţiile învăţate ale României din alegerile 2016. Atunci dreapta şi clasa mijlocie a jucat pe mâna snobilor imatur politic care au fost dirijaţi de defetism, fatalism şi nihilismul moralist al unei pleiade de comentatori. Şi în România, PNL nu era bun şi mirosea pentru că se aliase în trecut cu PSD-ul lui Ponta în USL şi pentru că era un partid vetust. USR nu era bun pentru că avea componenta progresistă, neo-marxită reprobabilă, într-o societate profund anti-comunistă. PMP nu era bun că era partid băsist, al lui Traian Băsescu.

Concluzia acestei campanii a fost că o clasă de mijloc educată şi bine aşezată financiar, care vota dreapta,  nu s-a mai dus la vot. A stat acasă, pentru că nu avea cu cine vota. Pentru că toţi cei de pe piaţă aveau propriile tare, pentru că politica e o curvă, pentru că politicienii sunt toţi hoţi, trădători, vânduţi, corupţi şi aşa mai departe. Rezultatul? PSD a luat prin redistribuire 47% din locurile din Parlament. Iar conducerea anti-europeană, eurosceptică şi naţionalistă de atunci a fost pe punctul de a distruge România şi de a o extrage din Uniunea Europeană.

Evident că România a rezistat. Democraţia era suficient de matură, societatea civilă s-a mobilizat imediat şi a prăbuşit ordonanţa 13 şi distrugerea sistemului justiţiei independente. Apoi a luptat pentru apărarea justiţiei, combaterea corupţiei şi separaţia puterilor în stat, beneficiind de ancora pe care a reprezentat-o preşedintele Klaus Iohannis. Acesta a stat vertical şi, susţinut de cetăţenii din stradă, a întors şansele PSD şi, în 2019, în mai, alegerile europarlamentare – primele după 2016 – au prăbuşit PSD, iar justiţia independentă, susţinută public, l-a condamnat definitiv şi irevocabil pe Liviu Dragnea, preşedintele PSD ajuns în spatele gratiilor. PSD însuşi a trebuit să facă o voltă şi să revină pe poziţiile stângii europene şi în siajul dorinţei publice de combatere a corupţiei. Dar aici vorbim de o democraţie matură. Cum va funcţiona situaţia în Republica Moldova?

La Chişinău, situaţia a ajuns pe muchie şi imposibil de gestionat. Sosirea la guvernarea unui stat aflat în actuala situaţie nu mai este o victorie, un avantaj, ci o responsabilitate majoră şi un cost pentru oricine preia guvernarea. De aceea e nevoie aici de oameni de stat şi nu de politruci. De oameni maturi şi responsabili, echilibraţi şi cunoscători, care să realizeze că au nevoie de toate resorturile societăţii pentru a scoate statul Republica Moldova din criză şi a-l guverna.

De aceea negocierile trebuie încheiate cât mai repede şi mai bine, cu echilibre şi garanţii necesare. Altfel vor fi blamaţi toţi excepţionaliştii şi individualiştii care pun interesele personale sau pe cele de partid deasupra celor ale cetăţenilor. Şi vor pierde deopotrivă şi cei care subminează şansele înfrângerii lui Dodon la urne în alegerile prezidenţiale, şi cei care subminează preluarea guvernării de către un Guvern pro-european, şi cei care blochează compromisurile necesare pentru constituirea unei majorităţi stabile, care să permită reformele necesare în următoarea perioadă ca şi măsurile restrictive pentru combaterea pandemiei imediat după preluarea guvernării. Imediat. Cât mai repede şi cât mai bine.