După anticipate, românismul îşi reclădeşte structurile politice în Republica Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
alegeri Moldova

Alegerile anticipate se apropie cu paşi mari la Chişinău. Deşi Igor Dodon acuză presiuni asupra Curţii Constituţionale, dizolvarea Parlamentului nu are cum să fie respinsă la 15 aprilie în nici un caz, în timp ce starea de urgenţă, instituită pe sub uşă de către Parlament, prin inabilitatea unui guvern demisionar interimar de a evita confuzia, este deja atacată la Curte.

Aceste elemente atribuite ca victorii Maiei Sandu aduc cu sine polarizarea societăţii şi a votanţilor, de unde posibilitatea unui parlament cu foarte puţine partide, după anticipate. Ce rămâne însă după alegeri? Poate fi PAS un partid care strânge tot(catch all) din centru stânga până la dreapta? Sau moldovenismul civic e incompatibil cu românismul şi unionismul de la Chişinău, care trebuie să-şi reclădească structurile şi viitorul politic?

Alegeri anticipate pe ultima turnantă

Într-adevăr, perspectiva ca alegerile anticipate să mai fie evitate este aproape nulă. În mod normal, Curtea Constituţională s-a şi pronunţat, indirect, privind dizolvarea Parlamentului, atunci când a respins cererea de invalidare a numirii primului guvern Gavriliţă, care a parcurs procedurile parlamentare. Cum guvernul Grosu a trecut prin aceleaşi proceduri, dizolvarea Parlamentului pare evidentă.

E adevărat că, în dorinţa asigurării cu certitudine a deznodământului, PAS a trecut bifând două puncte din Constituţie pentru a fi sigur, respectiv nu s-a oprit, la 23 martie, cu trecerea a 90 de zile de la demisia guvernului Chicu, ci a mers până la ultima consecinţă cu Guvernul Grosu, respectiv până la votul în Parlament, care nu s-a mai consumat. Potrivit hotărârilor anterioare ale CCM, aceasta este validarea încheierii celei de a doua proceduri de vot pentru un Guvern. Deci au trecut şi 90 de zile de la demisie – motiv de obligativitate a dizolvării Parlamentului de către Preşedinte – şi două nominalizări succesive de premier care nu au fost validaţi, urmate de consultările cu partidele şi fracţiunile parlamentare în vederea dizolvării Legislativului.

Dar nu numai acest aspect e clar. După mine, şi anularea stării de urgenţă e la fel de simplă, iar Curtea Constituţională a fost sesizată în două rânduri, de unioniştii lui Ţâcu şi de către PAS. În mod normal, ar trebui să aflăm până la 15 aprilie data dezbaterii în CCM a acestor aspecte, deşi aici cred că un complet de Contencios Adminisrativ ar fi rezolvat lucrurile imediat. Totuşi varianta CCM mai reduce timpul de contestare şi urmează să constate că nu a existat nici guvern în funcţie, nici preşedinte care să solicite starea de urgenţă pentru 60 de zile şi că propunerea deputaţilor socialişti votată de către Parlament este, de fapt, o ilegalitate, dar nici consecinţele măsurii nu se văd, iar motivul evident al hotărârii de a adopta această formulă îl constituie amânarea dizolvării Parlamentului şi întârzierea a datei alegerilor anticipate.

Sondaje cu avertismente majore pentru unionişti şi pro-români

Acum se intră în faza bătăliei pentru data alegerilor şi pentru desfăşurarea campaniei. Şi aici s-a încercat amânarea alegerilor pe motiv că Parlamentul decide data alegerilor anticipate şi că Guvernul nu are bani de anticipate, fonduri care nu pot fi votate decât în Parlament. Nu ştiu soluţia tehnică finală a acestor elemente, dar ele sunt marginale, pentru că şi Comisia Electorală Centrală poate suplini decizia datei alegerilor în locul unui Parlament dizolvat, eventual după un decret al Preşedintelui de dizolvare care va include şi data alegerilor. În acelaşi timp, sursele de finanţare a alegerilor sunt multiple şi alternative.

Şi aici se poate decide durata perioadei de campanie electorală. Pentru că e vorba de alegeri anticipate, termenele de campanie pot fi reduse, în aşa fel încât alegerile să aibă loc până în vară, în iunie mai degrabă decât la început de iulie sau august. Dar şi aici avem detalii tehnice, care trebuie analizate, însă, cu atenţie în procesul derulării anticipatelor. Iar dacă starea de urgenţă a fost decretată fără măsuri şi fără sprijinul celor afectaţi de către decizia guvernului, pandemia nu a trecut, nici valul 3, iar măsurile de protecţie trebuie luate şi trebuie să continue vizând mai degrabă eficacitatea lor şi impactul în reducerea numărului de cazuri decât vizând blocarea procesului electoral.

În perspectiva alegerilor, actualele decizii ale CCM nu fac decât să consemneze victoria preşedintelui ales Maia Sandu şi susţinerea de care se bucură, pentru că marchează faptul că preluarea puterii în stat de către actualul preşedinte şi susţinătorii săi are loc natural şi se consumă cât de curând. În oglindă, PSRM cu Dodon în frunte încasează şi ultimele lovituri care îl trimit pe fostul preşedinte la pensie – dacă nu cumva ajunge mai degrabă în închisoare, sau rămâne la şefia PSRM, cu care vrea să moară cu ştampila la gât. Mai grav, întreaga societate este polarizată pe aceste două direcţii, cu sau fără o campanie explicită geopolitică sau de orientare strategică pro est-pro vest, pro-rusă/pro-românească.

Este clar că, la viitoarele alegeri parlamentare, Maia Sandu şi PAS-ul vor contabiliza, în acelaşi timp, voturile centrului-stânga echilibrat, al adepţilor naţiunii civice moldoveneşti şi bi-vectorialismului raţional şi pragmatic, al centrului pro-european cu legături naturale decente cu Rusia lui Putin şi al centrului dreapta românesc şi a unionismului cu toată dreapta conservatoare. Spectrul larg e dat exact de votanţii Maiei Sandu care se vor mobiliza după victorii şi vor marca, cel mai probabil, finalul preluării controlului politic la toate nivelurile, după această premieră a anticipatelor.

De partea cealaltă a spectrului, stânga pro-rusă are, de asemenea probleme. PSRM cu Dodon reales în frunte, scade dramatic în sondaje ca urmare a acestei înfrângeri a anticipatelor, în timp ce acest lucru permite majoritatea PAS şi menţinerea în parlament a încă unul, poate două partide din acelaşi spectru. Aici bătălia esenţială se dă între Partidul Şor, Partidul Nostru şi chiar PCRM al lui Voronin, pe unele sondaje mai optimiste, care văd şi pe dreapta posibilitatea ca şi un alt partid să intre în Parlament. Eu nu sunt atât de optimist, şi cred că trei, poate patru partide se vor regăsi pe baza polarizării şi a scindării votanţilor stângii din cauza gafelor repetate a lui Dodon.

Moldovenismul civic şi românismul în aceeaşi teacă conjuncturală

După alegerile polarizante sigur că situaţia politică nu are cum să rămână la fel. Pe dreapta, cel puţin. Dacă nevoia de soluţie coerentă la guvernare şi polarizarea păstrează, cel mai probabil, un singur partid prezidenţial în Parlament, după acest moment, este nevoie de o resetare a componentei politice româneşti şi unioniste din Parlament. Pe ambele dimensiuni, care se pot reuni într-un singur proiect, soluţia ese clară: nevoia de a constiui partide moderne noi, înlocuind structura politică actuală şi, eventual, recuperând jucătorii cu tracţiune şi potenţă din partidele existente, care nu au avut şansa lor să joace politic şi să-şi valideze forţele la nivel public.

În orice caz, PAS nu va putea reprezenta, după alegeri, şi pe naţiunea civică moldovenească, şi pe cei ce se declară români, şi pe unionişti. Ambiguitatea constructivă poate funcţiona în parlamentare, dar după acest moment, la faza decantării opţiunilor şi direcţiilor de evoluţie a guvernării de la Chişinău, nevoia unor partide cu identitate clară pe aceste direcţii e evidentă. În primul rând pentru că PAS nu-şi doreşte nici ambiguitatea, nici asumarea tuturor acestor direcţii. Menţinerea, pe termen mediu, a curentelor naţiunii civice moldoveneşti şi a românismului crează contradicţii atât de puternice încât ar rupe, finalmente, un partid, dacă alege să menţină în interior două curente identitare nu numai sensibil diferite, ci opuse în obiective şi ţinte.

Nu va fi simplu. În principiu, e greu să lansezi un partid de la zero, cu atât mai mult din opoziţie, în Republica Moldova. Una dintre soluţii poate fi formula primirii în structura guvernamentală a românilor şi unioniştilor, la nivel de reprezentare şi pentru a potenţa, prin poziţia publică, aglutinarea resurselor pentru construirea partidelor noi pe această linie. O întreprindere deloc facilă şi, oricum supărătoare, dacă ar trece prin coagulări de structuri de partid existente, la nivel central.

Oricum, soluţiile depind numai de preşedintele Maia Sandu. Ea poate genera sensul în care se vor derula aceste dezvoltări ca şi relaţiile între partidul aflat la guvernare şi aceste partide noi. Dacă ele sunt spaţiul lăsat de către guvernare prin alocarea unor poziţii guvernamentale, perspectiva susţinerii Guvernului este naturală. Dacă se construiesc în formulă independentă, aceste partide au nevoie de construcţia identitară, deci vor reclama delimitări conceptuale de PAS, deci o structură alternativă(naturală şi sănătoasă, altfel) dar distinctă şi, pe alăcuri, contrară partidului prezidenţial. De aici înainte, scenariile se multiplică ameţitor, dar devin neinteresante pentru alegătorul obişnuit. Rămâne să vedem care sunt opţiunile şi soluţiile Maiei Sandu şi a echipei din jurul său.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite