Oricum, mult mai multe reclamaţii decât în perioada anterioară, chiar dacă majoritatea au vizat partidele şi nicidecum manifestări nepotrivite sau ilegale ale unor candidaţi uninominali în circumscripţii.

Poziţia de unde se pleacă la dezbaterea electorală marchează un déjà vu: celebra dezbatere geopolitică, Est versus Vest – extrem de importantă în contextul în care unii actori depind de aceste componente, la nivel identitar, iar comunitatea internaţională e preocupată de ultimele evoluţii şi desprinderea de drumul european; apoi celebra teză a „Oligarhului Rău care a capturat statul“, însoţită de „binomul Dodon-Plahotniuc“, ce notează o pretinsă colaborare PDM-PSRM, iar mai nou, teza s-a mai rafinat, a apărut şi subordonarea lui Dodon faţă de Plahotniuc; în fine, democratizarea Republicii Moldova, lupta cu oligarhia în general, nevoia revenirii pe drumul european, combaterea corupţiei. Pe de altă parte, marele absent este un program real de guvernare, care să aibă în centru grija faţă de oameni, respectiv să vizeze direct şi concret sănătatea, învăţământul/educaţia şi cultura, evident însoţite de infrastructură, economie şi perspectivele de prosperitate ale cetăţenului Republicii Moldova.

S-ar putea să mă înşel, aceste programe să existe, să fi fost prezentate deja şi doar lipsa de prezenţă constantă la Chişinău să justifice faptul că mi-au scăpat. Dar eu nu am văzut nici o temă de această factură mai pe nicăieri, la nici un competitor electoral. Or întrebarea se pune în ce măsură programele propuse, temele de dezbatere (şi de confruntare) se află sau nu pe lista nevoilor cetăţenilor, aspiraţiilor populaţiei, doleanţelor societăţii din Republica Moldova. Cine este mai adecvat şi mai legat de aceste deziderate este şi cel mai aproape de a câştiga alegerile.

Sunt convins că, la nivel local, în circumscripţii, lupta şi rivalităţile sunt mult mai mari. Acolo şi legătura cu cetăţeanul votant şi plătitor de taxe ar trebui să fie mai strânsă, Poate acolo avem programe individuale relevante. De altfel, această particularitate a alegerilor actuale, în varianta votului mixt, le face şi mai impredictibile: nu ştim cum şi cine va câştiga în circumscripţii – deşi există unele evaluări şi curajoşii au început să facă şi pariuri. Cert e că viitoarea majoritate depinde direct de voturile şi persoanele ce vor accede în cele 51 de circumscripţii uninominale, care au, la rândul lor, efect de antrenare pentru voturile alocate pentru partidele pe care le reprezintă, în componenta votului pe listă, pentru ceilalţi 50 de deputaţi. Şi reciproc, cât antrenează marca partidului voturi pentru candidatul ce se prezintă uninominal într-o circumscripţie.

Apoi, e de văzut în ce măsură referendumurile organizate concomitent cu alegerile au o relevanţă şi un efect de antrenare măcar pe prezenţa la vot sau mobilizare. Este evidentă absenţa de interes a partidelor, din cei doar 5 candidaţi înregistraţi la această componentă a scrutinului. Practic, PDM şi PCRM sunt singurele partide parlamentare care se înfruntă, între „pentru“ şi „contra“, iar dintre toţi PDM e singurul care să marşeze pe votul „Pentru“ şi la întrebarea vizând reducerea numărului de parlamentari şi la cea vizând posibilitatea de a înlocui deputatul ales, dacă nu răspunde nevoilor cetăţenilor, printr-o procedură de consultare populară tip referendum. Astfel, PDM pare să-şi maximizeze marca identitară prin acest scrutin, vom vedea cu ce rezultate. Mai mult, cetăţenii înşişi par fără chef în această direcţie, aşa cum, în afara nucleelor dure de partid, putem vorbi încă de o apatie electorală general drept caracteristică a acestui scrutin, o dezabuzare prematură pentru o democraţie atât de fragilă, în turbulenţe şi cu atâtea probleme.

Un scrutin care începe tern, prost, fără prospeţime şi inventivitate, cu o amplitudine egală cu frigul, gheaţa, poleiul şi vremea gri de afară.

Nu-i vorba, suntem încă la început de campanie, agitaţia electorală de abia începe şi vom vedea relevanţa referendumurilor în timp. Nu neapărat că ar strânge o majoritate pentru a valida rezultatul, cât în ceea ce priveşte eventualul efect de antrenare pentru competitorii implicaţi, vom vedea cât contează această componentă în rezultatele alegerilor generale. Oricum absenteismul, absenţă opţiunilor aşteptate de electoratul mai sofisticat, programe neinteresante şi, sigur, nu pe gustul cetăţenilor sunt caracteristicile de moment ale scrutinului. Lucrurile se pot schimba, probabil că vom vedea competitorii mai inovativi, mai imaginativi şi cu soluţii de atragere a publicului. Dar modul de lansare a campaniei se face lăsând un gust rânced de ciorbă reîncălzită.

Cui îi aduce avantaje o campanie ternă şi fără atractivitate, pe clişee vechi şi neconvingătoare? În teorie, se spune că partidelor bine organizate, la firul ierbii, cu mobilizare bazată majoritar pe capacitatea administrativă, şi dezavantajează partidele de imagine, de lider, care mobilizează prin mass media şi social media. Aici, la ultimele, lipsa unor elemente cheie de atractivitate explozivă, lipsa capacităţii de a genera emoţii, cu precădere de a formula teme pe toate cele trei emoţii fundamentale - frică, umilinţă şi speranţă – sunt culoare care pot duce la eşec.

Un scrutin care începe tern, prost, fără prospeţime şi inventivitate, cu o amplitudine egală cu frigul, gheaţa, poleiul şi vremea gri de afară. Şi fără sondaje de referinţă, demne de acest nume, care să apară public şi să marcheze convergenţa opiniilor actorilor din competiţia electorală în raport cu rezultatele arătate în asemenea sondaje. Nu că ar fi, în fine, chiar relevante, pentru că ele măsoară doar tendinţa generală, media opţiunilor, ce se poate regăsi la scrutinul pe liste. Votul din circumscripţii rămâne marea necunoscută.