Bogdan Ţîrdea: PAS promovează cea mai antisocială politică din ultimii zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Ţîrdea
Bogdan Ţîrdea

„PAS promovează cea mai antisocială politică din ultimii 10 ani. Aceştia au minţit pensionarii, profesorii, medicii. Ei au lipsit mamele de îndemnizaţii adecvate, acuzându-le că au un concediu de îngrijire a copilului prea lung! Ei i-au ignorat pe cei nevoiaşi! Şi noi suntem siguri că cetăţenii le vor răspunde cu aceeaşi monedă!”, este declaraţia d-lui Bogdan Ţîrdea, deputatul fracţiunii Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor.

Deputatul a reamintit că, în anul 2020-2021, reprezentanţii PAS au promis majorarea pensiilor până la 2 mii de lei pentru toţi. Înainte de alegeri, Maia Sandu a promis că va reduce cheltuielile pentru Preşedinţie, va întocmi un buget „pentru oameni”, va cere de la partenerii internaţionali bani pentru susţinerea pensionarilor, va găsi bani pentru susţinerea fermierilor.

Potrivit deputatului, în realitate, totul se întâmplă altfel. De 2,5 ori mai puţini pensionari au primit pensia minimă de 2 mii de lei. A fost anulată indexarea pensiilor de două ori pe an, îndemnizaţia unică pentru pensionari a câte 1.000 de lei de două ori pe an. A fost majorată vârsta de pensionare până la 63 de ani. În consecinţă, 60 mii de pensionari nu vor putea să se pensioneze anul acesta.

Socialistul a atras atenţia asupra creşterii diferenţei dintre pensiile „celor bogaţi” şi ale „celor săraci” în anul 2022. Astfel, potrivit datelor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, pensia judecătorilor va constitui 24.551 de lei, a procurorilor – 19.488 de lei, a miniştrilor – 11.925 de lei, a deputaţilor – 9.995 lei. Iar pensia minimă de vârstă pe ţară va fi de 2.792 de lei.

Pensia medie a judecătorilor va creşte cu 3.462 de lei, cea a procurorilor – cu 2.049 de lei, a miniştrilor - cu 1.618 lei. Iar a celorlalţi cetăţeni – cu 667 de lei.

„Iată şi toată solidaritatea PAS. Ei pur şi simplu au minţit pensionarii, i-au condamnat la sărăcie”, a menţionat Bogdan Ţîrdea.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite