Belarus este gata să dea Moldovei credite preferenţiale pentru construcţia drumurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Republica Belarus este gata să oferire Republicii Moldova credite preferenţiale în procesul de construcţie a drumurilor, precum şi pentru alte proiecte reciproc avantajoase. Despre aceasta a menţionat ambasadorul Republicii Belarus, Serghei Ciciuc, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul, ministru al Finanţelor, Serghei Puşcuţa, transmite IPN.

În context, Serghei Ciciuc, s-a referit la reabilitarea drumului de ocolire a oraşului Vulcăneşti şi o parte a centurii oraşului Chişinău, precum şi la reabilitare a drumului M1, secţiunea de la Chişinău la Leuşeni, până la frontiera cu România, program care va fi finanţat din contul unui împrumut al Băncii de Dezvoltare a Republicii Belarus. „Ne dorim ca aceste proiecte să fie iniţiate în cel mai scurt timp”, a conchis ambasadorul.

La rândul său, Serghei Puşcuţa, a menţionat că Republica Moldova este interesată de preluarea bunelor practici în mai multe domenii. „Bugetul pentru anul 2020 pune un accent deosebit pe investiţii, în special în domeniul infrastructurii. Ne dorim lansarea a cât mai multor proiecte investiţionale pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova. În acest sens, contăm pe sprijinul dumneavoastră în atragerea investitorilor belaruşi în Republica Moldova”, a mai spus ministrul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite