BBC: Rusia ameninţă Moldova, cel mai sărac stat din Europa, cu sistarea livrărilor de gaze naturale

BBC: Rusia ameninţă Moldova, cel mai sărac stat din Europa, cu sistarea livrărilor de gaze naturale

Republica Moldova se confruntă cu o criză energetică, însă ministrul de Externe, Nicu Popoescu, este optimist că problema gazelor va fi soluţionată, scrie BBC.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Luni, ţara mea a scris istorie - pentru prima oară a importat gaze naturale din surse ce nu aparţin Gazprom”, a declarat Nicu Popescu pentru BBC

Pe 25 octombrie, Guvernul de la Chişinău a anunţat că Moldova a efectuat prima achiziţie de gaze naturale din surse alternative, precizând că a fost semnat un contract pentru o achiziţie de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale între compania de stat Energocom şi compania poloneză PGNiG.

Potrivit BBC, Moldova va avea nevoie de cantităţi mult mai mari de gaze în cazul în care Rusia va sista livrările. Până în prezent, în proporţie de 100%, gazele naturale care au ajuns în R. Moldova au achiziţionate de la compania rusă de stat Gazprom.

Gazprom a crescut preţul pentru gazele naturale, însă Moldova a refuzat să accepte noile preţuri. În lipsa unui nou acord, Gazprom a redus livrările de gaze, iar Parlamentul R. Moldova a fost nevoit să declare stare de urgenţă în sectorul energetic.

Gazprom a acuzat Moldova că singură a provocat criza energetică, prin refuzul de a achita datoria către gigantul energetic rus, în sumă de 709 milioane de dolari, datorie cu care Chişinăul nu este de acord.

Negocierile continuă. Autorităţile de la Chişinău au anunţat că îşi doresc un noi contract cu Gazprom, însă cu condiţii favorabile.

Dacă nu există un nou acord cu Gazprom, ar putea Moldova achiziţiona gaze naturale din altă parte?

„Este cel mai nepotrivit moment pentru a avea o criză energetică. Preţurile sunt mai mari ca niciodată. Vedem o criză pe scară globală. Însă noi am avut susţinere. În ultimii ani, România a construit o nouă conductă de gaz (n.r. gazoductul Iaşi - Chişinău) care ne oferă un plus de securitate. De asemenea, avem sugestii din UE cum să diversificăm sursele de aprovizionare cu gaze naturale în câteva zile”, a spus Nicu Popescu.

La fel ca multe alte întreprinderi din Moldova, fabrica de zahăr din Drochia a fost afectată de deficitul de gaze naturale.

„Avem posibilitatea de a ne folosi doar de 1/4 din volumukl necesar de gaze. Folosim surse energetice de alernativă. Sperăm că Guvernul va compensa pierderile pe care le vom avea din cauza creşterii preţurilor la combustibil”, a explicat conducătorul fabricii, Rotislav Magdei.

Actuala conducere a Republicii Moldova pledează pentru apropierea de UE. Unii experţi sunt de părere că criza energetică este metoda prin care Rusia îşi manifestă dezacordul cu noua politică a Chişinăului.

Sergiu Tofilat, fostul consilier al preşedintelui Maia Sandu în domeniul energetic, consideră că Federaţia Rusă încearcă să pedepsească cetăţenii R. Moldova pentru că la ultimele alegeri parlamentare au votat împotriva partidului pro-rusesc (n.r. - Partidul Socialiştilor, condus de Igor Dodon). Vladimir Putin încearcă să menţină fostele state sovietice în sfera de influenţă a Kremlinului. Noi nu vrem să îngenunchem în faţa Moscovei. Noi trebuie să spunem „nu” şantajului rusesc, iar acum avem şansa să scăpăm de influenţa Rusiei în Moldova”, a adăugat Tofilat.

De partea cealaltă, Kremlinul neagă că foloseşte problema gazelor ca intrument politic.

Pentru Republica Moldova nu va fi uşor să scape de influenţa Rusiei, deoarece Moldova are legături strânse cu Moscova. Moldova nu doar că depinde 100% de gazul rusesc, chiar şi compania proprie, Moldovagaz, în mare parte se află în proprietatea Gazpromului. În plus, 80% din energia electrică care ajunge în R. Moldova vine de la Hidrocentrala de la Cuciurgan, controlată de Rusia şi situată în zona separatistă din Transnistria.

Expertul Sergiu Tofilat consideră că Transnsitria este punctul slab al Moscovei în negocierile cu Chişinăul. Potrivit lui, pentru ca Rusia să alimenteze cu gaze regiunea separatistă a R. Moldovei, Gazprom are nevoie de un contract de livrare a gazelor cu autorităţile constituţionale.

Între timp, la Bălţi, şoferii resimt efectele deficitului de gaze. Aceştia stau la cozi imense la staţiile PECO pentru a-şi alimenta autovehiculele.

„Suntem în această situaţia pentru că ne uităm spre Europa. Dacă am fi cu Rusia, totul ar fi fost altfel”, a spus Valeriu, un şofer de taxi.

„Problema este că liderii noştri vor să fie prieteni cu Europa şi SUA. Pentru gaz ieftin, ei trebuie să meargă la Moscova”, a spus un alt şofer.

Pentru un Guvern care a stabilit un curs proeuropean există pericolul că, dacă criza energetică se va prelungi, iar facturile la gaz şi la energie electrică vor fi mai mari, aceasta îi va face pe moldoveni să pună la îndoială direcţia în care se îndreaptă ţara lor.

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările