Andrei Năstase: Am venit cu un program pe care aşteptăm ca oamenii de bună credinţă din Parlament să-l voteze

Andrei Năstase: Am venit cu un program pe care aşteptăm ca oamenii de bună credinţă din Parlament să-l voteze

FOTO Adevărul

Blocul ACUM a propus un program pe care aşteaptă ca oamenii de bună credinţă să-l voteze în viitorul Parlament. Acest program include o declaraţie politică prin care s-ar recunoaşte caracterul capturat al instituţiilor statului. Afirmaţia aparţine copreşedintelui blocului ACUM, Andrei Năstase şi a fost formulată la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Potrivit lui, în partidele care au acces cu siguranţă mai sunt oameni de bună credinţă, transmite IPN.

Referindu-se la propunerea repetată a Partidului Democrat de a iniţia discuţii pe marginea formării majorităţii parlamentare, Andrei Năstase spune că ACUM nu intenţionează să joace în acest spectacol lansat de democraţi.
 
„Am spus că suntem dispuşi să discutăm cu toţi deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova, dar nu pe la cafenele, pe la ceaiuri după masă, nu cu scrisorele, bileţele, ci pe o platformă parlamentară foarte transparentă, cu prezenţa presei acolo, ca oamenii să ştie despre ce se discută”, spune copreşedintele ACUM.

„Era clar de la început că blocul nu va face alianţă cu Vladimir Plahotniuc şi cu gruparea sa care astăzi îşi spune Partidul Democrat. Totuşi, ne exprimăm speranţa că deputaţii care au acces în Parlamentul Republicii Moldova, alături de cei 26 ai blocului, vor vota propunerile lansate de ACUM”, a spus el .

Andrei Năstase spune că răspunsul blocului a fost cât se poate de clar în campania electorală. „Am venit cu un proiect de legi de „demafiotizare” pe care oricine dintre cetăţenii Republicii Moldova, dacă ar ajunge în Parlament, n-ar avea niciun fel de ezitare să-l voteze. Or, acest pachet de legi este cunoscut de PDM şi PSRM şi n-au avut decât să se expună pe marginea acestei propuneri ale noastre”, spune politicianul.

Joi, 14 martie, consiliul executiv al Partidului Democrat a lansat o invitaţie repetată Blocului electoral ACUM la dialog pentru formarea majorităţii parlamentare, afirmând că formaţiunea este gata să cedeze conducerea viitorului Guvern, inclusiv funcţia de prim-ministru. ACUM a tratat cu refuz şi ce-a de-a doua invitaţie a PDM.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: