Dosarele pentru subvenţionare în sectorul agrar vor putea fi depuse de la 1 februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorilor tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, vor obţine subvenţii mai mari cu 10% faţă de cele acordate în condiţii generale.

Potrivit Regulamentului privind modul de repartizare a mijloacelor Fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli, aprobat de Guvern, în anul curent vor fi instituite două noi măsuri de subvenţionare: stimularea consolidării terenurilor agricole şi irigarea terenurilor, transmite Info-Prim Neo.

Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a spus că în anul curent subvenţiile vor fi orientate la stimularea investiţiilor în sectorul rural, sporirea competitivităţii produselor agricole prin îmbunătăţirea calităţii sortării, păstrării, ambalării etc.

Cererile pentru subvenţionare vor putea fi depuse până la 31 octombrie 2013. În acest an, fondul de subvenţionare este mai mare cu 60 de milioane lei faţă de 2012, când acesta a constituit 400 de milioane de  lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite