Spiridon Vangheli: „Guguţă nu mai este al meu, ci al copiilor de pretutindeni“

Proaspăt decorat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale cu medalia de aur „Pentru creaţie", Spiridon Vangheli visează să-i ridice pe cei mici de la calculator, cu ajutorul lui Guguţă.

Adevărul: Ce înseamnă această medalie pentru dumneavoastră?

Spiridon Vangheli: În această medalie este concentrată munca mea de-o viaţă, o muncă de salahor pentru că de foarte multe ori trebuie să revii la pagina scrisă ca s-o apropii de copil. Este o onoare pentru mine să primesc această distincţie adusă de la Geneva, la propunerea AGEPI. Este şi meritul familiei mele, care m-a ajutat. De multe ori soţia avea grijă de copiii noştri pentru că eu lucram la o nouă creaţie, pe mine mă aşteptau micii mei cititori. Această medalie se datorează şi lor. Abia aşteptau continuarea isprăvilor lui Guguţă, iar eu vedeam că am pentru cine scrie.

Cum trebuie să fie un scriitor care creează pentru copii?

Nu poţi să scrii pentru cei mici, dacă eşti gol pe dinăuntru. Trebuie să ai copilul în suflet, să ştii să te înalţi la nivelul lui. Literatura pentru copii este o mare algebră în care trebuie să te apropii de pici şi să nu-i duci în eroare. Cartea trebuie să aibă acţiune, să fie captivantă şi să schimbe unghiurile de vedere. Ea trebuie să fie interesantă şi pentru cei mari. Eu nu hrănesc copiii cu rămăşiţele de la masa mea, eu le dau tot ce am mai bun, iar ei îmi răspund cu aceeaşi dragoste.

Cine este Guguţă şi cum a apărut acest personaj în cărţile dumneavoastră?

El s-a născut acum 45 de ani. Când suntem mici, vrem mai multă libertate decât ne oferă părinţii şi împrejurările. Adulţii duc pe umăr povara familiei şi a societăţii şi caută să ne încadreze şi pe noi. Aşa că, mic fiind, am promis că atunci când voi creşte îi voi da copilului meu toată libertatea. Când am crescut, am cam uitat de promisiunea pe care am făcut-o, dar n-a uitat de asta copilul din sufletul meu. L-am ascultat şi am început a scrie isprăvile lui Guguţă. Au fost momente grele, cartea a fost la un pas de a fi interzisă după ce a apărut o recenzie în ziarul Consomolului de ce se amestecă acest copil în treburile satului, ale şcolii. Atunci am început să primesc scrisori de la cei mici. Îmi cereau să revin la Guguţă şi nu am renunţat. Dacă ştiam că Guguţă o să ajungă în Rusia, China, Japonia, Italia, Germania, Finlanda şi alte ţări, poate că aş fi stricat această carte, aş fi încercat s-o fac altfel, mai cu stea în frunte ca să placă tuturor, dar n-am făcut-o, am scris ceea ce aveam în suflet.

Copiii l-au înţeles pe Guguţă şi semnificaţia căciulii care creşte când el face fapte bune?

Odată, când eram la o şcoală de limbi moderne, un copil mă întreabă: „Cum de căciula a acoperit nu doar Moldova, dar şi Japonia, America şi Germania?" Eu i-am întrebat însă dacă e o simplă căciulă şi o fetiţă a spus: „Nu este vorba doar de o cuşmă, ci de un suflet. Acolo trebuie să încapă mai mulţi prieteni". Căciula acoperă, dar sufletul îi primeşte. A fost un răspuns extraordinar.

Cum îi rupem pe copii de la calculator? Reuşeşte Guguţă să-i ridice din faţa monitoarelor?

Guguţă îi ridică de la computer şi din bancă prin diferite concursuri, reviste pentru copii. Eu vreau să-i rup pe copii de la tot ce înseamnă calculator, pentru că acesta pe cât de mult ne ajută, pe atât de mult ne strică. Visul meu e să-i întorc la iarba verde, să asculte cucul, nu televizorul. Cucul spune „cu-cu" şi în aceste silabe este tot universul. Mergem într-o direcţie în care eu nu-mi găsesc rostul, dar totuşi reuşesc să-i scot prin dăruire. Şi învăţătoarele trebuie să schimbe lucrurile, astfel încât să îndeplinească şi dorinţa copilului. Uneori, şabloanele dictate de program îi pun în dificultate. Trebuie să venim cu ceva proaspăt. Dacă intrăm în lumea lor, purtăm o foarte mare responsabilitate. Acolo este aurul nostru, toată averea noastră. Ceea ce facem astăzi este puţin, deşi sunt reviste bune făcute de copii prin şcoli, posibilităţile sunt mult mai mari.

Povestiţi adesea că cei mici vă bombardează cu scrisori. De la cine a fost primul răvaş?

Am mii de scrisori. Majoritatea sunt din Moldova, dar am primit şi din România, Japonia, America. Prima a venit la Uniunea Scriitorilor prin anii '70. Mi-a scris un băiat pe adresa Chişinău, Uniunea Sovietică, lui Spiridon Vangheli, de la Feghea: „Bună ziua, Spiridon Vangheli. Sunt Moraru Feghea din clasa a II-a. Eu învăţ bine, da tu ce mai faci?" I-am trimis un mesaj, pentru că ştiţi cum e: una e când scrii, dar e frumos când primeşti şi un răspuns. Apoi nu mi-a mai scris el, ci profesoara şi directorul şcolii. Fiecare a pus mâna şi Feghea „a murit". Este o mare diferenţă între scrisorile compuse de copii şi cele semnate de maturi. Textele celor mici sunt naive, dar înţelepte.

Ce vă roagă, de obicei, cei mici?

Îmi scriu deja copiii celor de la care primeam scrisori altădată. Orice rugăminte este deosebită. Cea mai frecventă dorinţă e să-l aduc pe Guguţă în faţa lor. O fată din raionul Călăraşi mi-a cerut să-l trimit pe Guguţă în satul ei, că-l va hrăni cu brânză şi cu lapte pentru că are vacă. Altul a vrut ca Guguţă să vină în sat să facă ceva pentru că nu au harbuji. Unii îl întreabă dacă e sănătos. O fetiţă din Sadova mi-a scris că, dacă Guguţă e sănătos, şi ea se simte bine. Mulţi îmi cer voie să fie Guguţă măcar pentru o zi. Copiii sunt legaţi de Guguţă. El nu mai este al meu, ci al lor.

Ştim multe despre copilăria lui Guguţă. Cum a fost ce a lui Spiridon Vangheli?

Eu am avut norocul să mă nasc într-o familie mare, cu nouă copii. Aveam maşină de treierat şi 20 de hectare de pământ, slugi nu aveam, aşa că am lucrat ca să devenim oameni. Am făcut de toate, am avut libertate totală, toate dealurile erau ale noastre, dar şi răspunderea era mare. La 12 ani umblam la cosit. Când am auzit cuvântul „ministru", l-am întrebam pe tata ce înseamnă. El mi-a explicat că un ministru nu este cu stea în frunte, n-are nici epoleţi pe umăr, ci trebuie să arate prin fapte că e un om demn. Aşa că toată ziua lucram pentru ca seara tata să mă facă ministru, iar a doua zi o luam de la capăt.

Aţi făcut şi năzbâtii?

Într-o seară, am alergat vreo şase kilometri din urma căruţei cu care tata pleca la Bălţi. Pentru mine oraşul era un fel de New York, pentru că acolo am văzut primele maşini şi blocuri. Şi l-am ajuns. Tata mi-a dat hăţurile, dar am adormit cu ele în mâini şi n-am mai văzut Bălţiul. M-am trezit acasă de la mirosul de plăcinte. Mama a copt.

„Crăiţa" vremurilor grele

În curând, copiii o vor cunoaşte pe „Crăiţa", eroina unei noi cărţi semnate de Spiridon Vangheli. „Copiii îmi reproşează uneori că în cărţile mele băieţii sunt cei care fac isprăvi şi le-am cam lăsat în umbră pe fetiţe. Voiam să completez galeria personajelor şi am scris această carte", explică autorul. Lucrarea va apărea la sfârşitul acestui an în librăriile din Republica Moldova. „Este vorba despre o fată care începe şcoala în anul 1942 şi trece prin toate tragediile care s-au întâmplat în Moldova până în 1948", povesteşte scriitorul.

Spiridon Vangheli
Profesie: scriitor, traducător;
Vârstă: 79 de ani;
Născut la: Grinăuţi, judeţul Bălţi

Cărţile lui Spiridon Vangheli au fost traduse în zeci de limbi, iar Guguţă este îndrăgit de milioane de copii din China, Japonia, SUA, Finlanda, Italia etc. Printre cărţile semnate de scriitor sunt „Băieţelul din coliba albastră", „Isprăvile lui Guguţă", „Ministrul bunelului", „Guguţă - căpitan de corabie", „Steaua lui Ciuboţel", „Pantalonia, ţara năstruşnicilor" etc.