Percheziţii la Penitenciarul Cricova. Şeful instituţiei a fost reţinut. Oamenii legii au ridicat 30 de telefoane mobile de la deţinuţi şi alte obiecte interzise

Percheziţii la Penitenciarul Cricova. Şeful instituţiei a fost reţinut. Oamenii legii au ridicat 30 de telefoane mobile de la deţinuţi şi alte obiecte interzise

În urma percheziţiilor de miercuri, 24 februarie, în Penitenciarul nr. 15 – Cricova, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu angajaţi ai DDS „Pantera” a ANP, Inspectoratului Naţional de Investigaţii şi BPDS „Fulger” a IGP al MAI, au depistat şi ridicat un număr impunător de obiecte interzise, precum şi l-au reţinut pe şeful acestei instituţii penitenciare, pentru un termen de 72 de ore.

Ştiri pe aceeaşi temă

Amploarea acestor acţiuni de percheziţionare a sectoarelor penitenciarului, în care sunt deţinuţi peste 500 de condamnaţi, este o premieră pentru Republica Moldova. Aceasta a fost autorizată de magistraţi, în legătură cu dosarul penal al unuia din adjuncţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Serghei Demcenco, instrumentat de procurorii PCCOCS. 

Săptămâna trecută, acesta fusese reţinut şi plasat în arest preventiv pentru abuz de putere în interesul unei organizaţii criminale, iar investigaţiile în privinţa învinuitului sunt în plină desfăşurare.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate o multitudine de obiecte, care prin statutul executării pedepsei nu pot fi păstrate de condamnaţi. Astfel, în lista celor depistate şi ridicate sunt peste 100 de cuţite confecţionate artizanal, cu privire la care expertiza urmează să stabilească dacă se atribuie la arme albe.
 
De asemenea, au fost ridicate obiecte care facilitau comiterea altor încălcări ale regimului de detenţie: 30 telefoane mobile, în jur de 40 cartele sim, precum şi aproximativ o sută de purtători de informaţie electronică, de diferite dimensiuni, care urmează a fi supuse expertizării, pentru stabilirea şi analiza conţinutului.
 
În acelaşi context, au fost ridicate sute de fise pentru jocuri de noroc şi zeci de seturi de cărţi pentru poker. Tot în cadrul percheziţiilor au fost ridicate şi diverse înscrisuri şi agende care conţineau şiruri numerice de conturi bancare, precum şi numere şi parole ale cardurilor bancare. Înscrisurile conţineau şi liste cu sume ale datornicilor – sume impunătoare indicate în lei şi alte valute.
 
Suplimentar, au fost depistate sute de litri de alcool produs artizanal. Acesta a fost ridicat şi predat administraţiei penitenciarului, care a dispus lichidarea fizică imediată a stocurilor.
Concomitent, au fost ridicate zeci de seringi care conţin substanţe lichide necunoscute, precum şi zeci de pacheţele cu substanţe solide (praf), ce urmează a fi expertizate pentru stabilirea faptului dacă constituie substanţe narcotice. De asemenea, au fost depistate şi câteva dispozitive de inhalare a substanţelor narcotice.
 
În rezultatul măsurilor întreprinse anterior percheziţiilor, precum şi în urma acestora, s-a decis asupra transferării a 13 condamnaţi din Penitenciarul nr. 15 – Cricova, cu plasarea în alte instituţii de detenţie. Cei 13 condamnaţi deţin diverse „statute” ierarhice înalte în lumea criminală, iar acţiunile acestora urmează a fi investigate şi apreciate prin prisma statutului disciplinar al executării pedepselor şi/sau a Codului penal.
 
În urma rezultatelor măsurilor speciale de investigaţii şi acţiunilor de urmărire penală, dar şi a percheziţiei din ziua de miercuri, procurorul responsabil de caz a decis asupra reţinerii pentru 72 de ore a şefului Penitenciarului nr.15 – Cricova. Oamenii legii îl bănuiesc de participare şi susţinere, prin diferite forme, a activităţii organizaţiei criminale.
 
Deşi percheziţia a fost una de amploare, datorită activităţii profesioniste a tuturor reprezentanţilor organelor de forţă implicate, această măsură s-a desfăşurat în strictă conformitate cu prevederile actelor normative ce reglementează asemenea activităţi, iar aplicarea forţei fizice sau acte violente nu s-au atestat.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările