20 de ani fără „Deşteaptă-te, române!“

În dimineaţa zilei de marţi 7 iunie 1994 în Republica Moldova a fost intonat pentru ultima dată, ca imn naţional şi de stat, „Deşteaptă-te, române!“. Aşadar, sâmbătă am marcat o tristă aniversare – 20 de ani de la detronarea acestui imn.

Cântat la demonstraţiile şi marşurile neautorizate de regimul comunist, în deschiderea şedinţelor Cenaclului „Alexe Mateevici“ şi la alte acţiuni ale Mişcării de eliberare naţională de la finele anilor ’80 ai secolului trecut, „Deşteaptă-te, române!“ a fost aprobat cu entuziasm odată cu votarea Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, pe 27 august 1991, la cererea participanţilor la cea de-a III-a Mare Adunare Naţională, din aceeaşi zi. 

La mai puţin de trei ani de la acel eveniment, lucrurile au încept să o ia razna odată cu constituirea în Parlamentul de la Chişinău a grupării majoritare agro-socialiste, în urma alegerilor din februarie 1994. Odată ajunşi la putere, aceştia au început revizuirea a tot ce s-a obţinut în anii de renaştere naţională şi consfinţit pe 27 august 1991. Liderul lor, Petru Lucinschi, imediat după alegeri a declarat că intenţionează să anunţe un concurs pentru un nou imn de stat. Să ne aducem aminte şi de renumitul congres „Casa noastră – Republica Moldova“, apogeul moldovenismului primitiv.

La scurt timp i-a ţinut hangul şi mai-marele de atunci, care în primăvara anului 1994, la o şedinţă de guvern, a apostrofat membrii cabinetului de miniştri condus de agro-socialistul Andrei Sangheli: „Noi şi, am dormit până acuma? Noi şi ...“. Acesta a fost semnalul pentru gruparea agrariană majoriitară din Parlament să acţioneze fără întârziere. Atunci am înţeles că Imnului Naţional „Deşteaptă-te, române!“ nu i-a mai rămas mult.

Mai întâi, la 7 iunie, Parlamentul a înlocuit „Deşteaptă-te, române!“ cu câteva strofe din ale poeziei „Limba noastră“, iar la 16 iunie a fost constituită o comisie pentru scrierea noului imn de stat.

Societatea civilă a protestat chiar de la primele aluzii privind  schimbarea imnului. Încă la 10 martie 1994, Grigore Vieru avea să remarce: „Dreptatea istorică va blestema poetul şi compozitorul care vor îndrăzni să ridice mâna asupra imnului «Deşteaptă-te, române!», cocoţându-se ei în locul strălucirii şi dureroasei lui necesităţi“. Protestele societăţii civile însă nu au fost luate în seama. Burduhoşii şi şaşlâcarii - cum îi numea regretata poetă Lidia Istrati pe agronomii şi preşedinţii de colhoz ajunşi peste noapte reprezentanţii nostrii în Parlament - erau dispuşi să accepte orice imn, numai nu o piesă în care să apară cuvântul ROMÂN.

Concursul a fost sabotat de intelectualitatea de creaţie şi a eşuat. Mai bine de un an s-au chinuit parlamentarii să găsească ceva potrivit, ca la 22 iulie 1995 să aprobe strofele 1, 2, 5, 8 şi 12 ale poeziei „Limba noastră“ drept imn de stat şi oficial al Republicii Moldova.

Aşadar, mai bine de 23 de ani ne chinuim să construim ceva. Fără rezultat însă, atâta timp cât ne dezicem de cele sfinte, unii se prefac că nu înţeleg sau mint cu neruşinare, iar alţii din când în când „se răzgândesc“.
Lucrurile nu vor merge bine pe această bucată de pământ numită Republica Moldova atâta timp cât nu se va reveni la unul din simbolurile naţionale, la imnul Independenţei noastre, la imnul firesc al năzuinţei noastre - la „Deşteaptă-te, române!“.

Iar dreptatea istorică i-a blestemat pe cei 76 de agro-socialişti care au ridicat mâna la „Deşteaptă-te, române!“.