Cinci lucruri fascinante despre elefanţi. Ce nu ştiai despre memoria lor şi cum  pot „auzi“ cu picioarele

Cinci lucruri fascinante despre elefanţi. Ce nu ştiai despre memoria lor şi cum  pot „auzi“ cu picioarele

Elefanţilor le place să se joace în apă FOTO Arhivă

Vieţuitoare captivante, elefanţii uimesc prin dimensiunea şi forţa lor, în contrast cu personalitatea lor sensibilă şi grija excesivă pe care o poartă puilor.

Site-ul mnn.com a întocmit o listă cu cele mai intersante detalii menite să evidenţieze complexitatea vieţii sociale şi emoţionale a acestui animal fantastic.

Nu îşi uită prietenii sau duşmanii

Memoria elefanţilor este legendară şi asta din motive întemeiate. Acest pahiderm îşi aminteşte de alţi elefanţi şi oameni şi după ani buni în care nu i-a mai văzut. În 1999, spre exemplu, la „Elephant Sanctuary” din Tennessee, SUA, a avut loc o întâlnire mai puţin obişnuită dintre Shirley şi Jenny, două femele elefant care fuseseră despărţite mai bine de două decenii.

Specialiştii susţin că elefanţii scot un sunet special când vine vorba de oameni, pentru a-i avertiza pe ceilalţi membri ai grupului cu privire la potenţialul pericol pe care respectiva fiinţă umană îl prezintă.

Pot distinge diferite glasuri umane

Elefanţii au abilitatea de a identifica diferite limbi, chiar şi sexul şi vârsta vorbitorului. Într-un studiu efectuat de specialişti ai Academiei Naţionale de Ştiinţe din SUA, au fost redate audio vocile reprezentanţilor din două grupuri etnice diferite - Masai, cunoscut pentru că vânează elefanţi, şi Kamba, un grup cu o atitudine prietenoasă. Când elefanţii au auzit vocile celor din primul trib, au reacţionat defensiv, au strâns rândurile şi au adulmecat aerul.

Cercetătorii au mai stabilit că elefanţii au reacţionat şi la sexul vorbitorului, devenind agitaţi în special când auzeau glasurile bărbaţilor din tribul Masai.

Detectează sunetele prin intermediul picioarelor

Elefanţii au auz foarte fin, putând distinge de la câţiva kilometri sunetele unui alt exemplar. Caitlin O`Connell-Rodwell, biolog la Stanford University din Califoria, a descoperit că urechile de mari dimensiuni şi terminaţiile nervoase din picioare şi trunchi pot recepta vibraţiile generate în sol de turme în timpul deplasărilor lor.

Ca urmare, când un elefant tropăie agitat o face nu doar pentru a- avertiza pe cei din imediata apropiere, ci chiar şi pe cei aflaţi la distanţe mari. Abilitatea lor de a detecta astfel de vibraţii îi ajută să supravieţuiască, concluzionează cercetătorii.

Sunt buni înotători

Că elefanţilor le place să se joace cu apa nu este o noutate; interesant este că în ciuda dimensiunii lor, sunt buni înotători. Înotul este o abilitate necesară pentru traversarea râurilor şi a lacurilor când călătoresc în căutarea hranei. Când se scufundă, ţin trompa la suprafaţă, pentru a respira.
Au fost consemnaţi a înota până la şase ore fără să atingă fundul apei şi a călători până la 48 km prin apă cu viteze de până la 2,1 km/h.

Îi ajută pe cei speriaţi şi bolnavi

Elefanţii sunt creaturi prietenoase şi extrem de inteligente, pline de compasiune, bunătate şi altruism. Cercetătorii au făcut un studiu care a demonstrat că atunci când un exemplar al speciei suferă, cei din apropiere sa vor scoate sunete specifice şi îl vor atinge în semn de consolare. Nu numai că îi vor mângâia pe cei în suferinţă, dar îi vor îngriji şi pe cei bolnavi şi răniţi.

Mai puteţi citi:

10 animale cu cele mai lungi perioade de gestaţie. Cine este „campionul“ suprem

Top 5 cele mai periculoase animale din lume. Creatura care ucide anual aproape 1 milion de oameni

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: