Un basarabean care se întorcea din concediul pretrecut în Grecia a doborât un stâlp la intrarea în Huşi, după ce a adormit la volan

Un basarabean care se întorcea din concediul pretrecut în Grecia a doborât un stâlp la intrarea în Huşi, după ce a adormit la volan

Traficul rutier pe Drumul European E 581 spre Vama Albiţa a fost blocat, duminică, pe un sens de mers, după ce un şofer din Republica Moldova, care se întorcea cu familia din concediu din Grecia, a doborât cu maşina un stâlp de pe marginea drumului, la intrarea în municipiul Huşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Accidentul a avut loc în zona Dobrina, la intrarea în municipiul Huşi. Şoferul, un bărbat de 31 de ani din Republica Moldova, a ieşit cu maşina de pe şosea şi a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului european E 581. În urma impactului, stâlpul a căzut pe partea carosabilă, ceea ce a dus la blocarea traficului pe unul din sensurile de mers.

”Din cele cinci persoane aflate în maşină, un singur pasager a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Municipal Huşi, unde medicii l-au diagnosticat cu policontuzii. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, a declarat, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Silvia Manta.

Poliţiştii de la Biroul Rutier Huşi se află în zona accidentului şi dirijează traficul alternativ pe un sens de mers până la îndepărtarea stâlpului de pe şosea.

Şoferul care a provocat evenimentul ar fi adormit la volan, în condiţiile în care se întorcea cu familia din concediu din Grecia. Persoană rănită în urma accidentului are calitate de militar şi a solicitat să fie transferat la o unitate medicală din Republica Moldova. Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele său pentru vătămare corporală din culpă.  

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările