Liberalii bârlădeni, la ceas aniversar: "Omagiem înaintaşii, ducem povara"

Liberalii bârlădeni, la ceas aniversar:

Dublă aniversare pentru liberalii bârlădeni

Dubla aniversare pentru liberalii bârlădeni care au marcat pe 24 mai împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea acestui partid şi 25 de ani de la reînfiinţarea filialei Bârlad

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 24 mai 1875 a fost fondat oficial Partidul Naţional Liberal (PNL). Bazele acestei formaţiuni politice au fost puse de o mână de patrioţi care au avut un rol important în istoria modernă a României: I. C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A. G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu.

Bârladul se află printre oraşele Românei care a avut un nucleu important de liberali încă de la fondarea partidului. După 1990, organizaţia PNL Bârlad a fost una din primele din ţară care a fost reînfiinţată de o mână de intelectuali cu rădăcini liberale.

La sediul PNL Bârlad a fost marcată aniversarea formaţiunii politice pe 24 mai 2015. Prof. dr. Elena Monu, preşedintele interimar al partidului, a făcut o trecere în revistă a istoricului şi a încheiat cu menţiunea: "Să se ştie în Bârlad ce înseamnă Partidul Naţional Liberal. Ne-am adunat să-i omagiem pe înaintaşii noştri, să le ducem această povară".

Ing. Marian Rotaru, unul din membrii fondatori ai PNL Bârlad după 1990 şi fost preşedinte al formaţiunii, a rememorat momentele: "Sergiu Grama, un doctor stabilit în Sidney, a citit o declaraţie a lui Radu Cîmpeanu şi s-a decis să reînfiinţeze PNL Bârlad. Era iarnă şi eu căram lemne în curte. Mama a auzit de demersurile lui Sergiu şi a venit la mine să-mi spună: Sergiu face PNL şi tu cari lemne?". Inginerul Rotaru se trage dintr-o familie veche de liberali, deţinuţi politici.

PNL Bârlad a fost reînfiinţat pe 12 martie 1990.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările