20 de intervenţii ale pompierilor din Mehedinţi în ultimele 24 de ore

20 de intervenţii ale pompierilor din Mehedinţi în ultimele 24 de ore

FOTO ISU Mehedinţi

În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au fost înregistrate 20 de solicitări în situaţii de urgenţă, 16 dintre acestea privind acordarea asistenţei medicale de către paramedicii SMURD.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pompierii mehedinţeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu, asigurarea asistenţei medicale victimelor a două accidente rutiere, dar şi pentru transportarea unei persoane cu probleme medicale. Totodată, paramedicii SMURD au acordat asistenţă medicală celor 16 persoane care au solicitat ajutorul, apelând numărul unic de urgenţă 112.

În după-amiaza zilei de luni, în mai puţin de două ore, trei echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD pentru acordarea primului-ajutor medical victimelor a două accidente rutiere, produse în municipiu.

Primul eveniment rutier a avut loc pe strada Calea Târgu-Jiului, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat stradal. Şoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de circa 23 de ani, a primit îngrijiri medicale de la echipajul S.M.U.R.D., ulterior refuzând transportul la spital. Pompierii au acţionat şi pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva izbucnirii unui incendiu la autoturismul implicat în accident.

Cel de-al doilea accident rutier s-a produs între două autoturisme, la intersecţia străzilor Gheorghe Şincai şi Brâncoveanu din municipiul Drobeta Turnu Severin. În accident au fost implicate patru persoane, o singură o victimă fiind transportată la spital. Femeia, în vârstă de circa de 60 ani, prezenta politraumatisme şi a fost transportată la spital de către echipajul S.A.J. Alte două persoane implicate în accident au fost evaluate de paramedicii SMURD, însă au refuzat transportul la spital. Pompierii au acţionat şi pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva izbucnirii unui incendiu, prin deconectarea bornelor acumulatorilor autoturismelor.

Tot luni, după-amiază, un echipaj din cadrul Staţiei Vânju Mare a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în localitatea Roşiori, comuna Vânători. Pompierii au stins incendiul, în limitele găsite, împiedicând propagarea acestuia la întreaga locuinţă. Au ars circa 2 metri pătraţi din planşeul de paiantă şi un metru pătrat din acoperişul construit din lemn cu învelitoare din ţiglă. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de coşul de fum deteriorat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: