Tulcea: Barcagiul de la Crişan ar putea răspunde penal pentru accidentul în care a murit un gorjean

Tulcea: Barcagiul de la Crişan ar putea răspunde penal pentru accidentul în care a murit un gorjean

Eugen Jicu este barcagiu profesionist

Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea aştepată raportul de necropsie în vederea încadrării corecte a faptei. Eugen Jicu ar putea răspunde penal pentru accidentul de la Crişan

La momentul de faţă cercetările sunt efectuate de către Poliţia Transporturi, iar dosarul urmează să fie transmis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea. Purtătorul de cuvânt al Parchetului local, procuror Dan Stepanencu, spune că în următoarele câteva zile va fi adus raportul necropsiei, iar în funcţie de cele stabilite de specialişti se poate încadra fapta.
„Demarăm cercetarea penală în momentul în care ne va ajunge raportul de la Medicina Legală. Acum cercetările sunt efectuate de către Poliţia Transporturi“.
Barcagiul în care se afla Constantin Rădoacă, gorjeanul care a decedat pe data de 10 octombrie în Delta Dunării, este Eugen Jicu (45 de ani), localnic din Maliuc, care locuia fără forme legale în Crişan.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările