Mihail Moruzov, spionul cu trei clase şi omul lui Carol al II-lea, care a înfiinţat primul Serviciu Secret din România

Mihail Moruzov, spionul cu trei clase şi omul lui Carol al II-lea, care a înfiinţat primul Serviciu Secret din România

Mihail Moruzov DESEN Vali Ivan

Cu doar trei clase primare, Mihail Moruzov a reuşit să creeze o reţea de spioni care concura în secolul trecut cu cele ale marilor puteri europene, cu care a capturat agenţi nemţi şi a cules informaţii importante pentru front. Om de încredere al lui Carol al II-lea, a sfârşit împuşcat de legionari într-o celulă de la Jilava, în 1940, în timp ce pregătea o alianţă a serviciilor secrete române, italiene şi germane.

Ştiri pe aceeaşi temă

Despre Mihail Moruzov mai ştiu acum doar istoricii serviciilor secrete din România şi fiica sa, Aurora Moruzov (89 de ani), care a ştiut cine a fost tatăl său abia după moartea acestuia. Aurora Moruzov locuieşte singură într-un apartament din Capitală, păstrând în minte imaginea misterioasă a celui care, în 1924, a înfiinţat primul serviciu secret al României şi care i-a apărut în viaţă mai mult ca o umbră, pentru a o proteja.

Chiar dacă a trăit învăluit în mister, istoricii au reuşit să desluşească traseul profesional al lui Mihail Moruzov şi l-au caracterizat drept un mare patriot, informaţiile culese de el fiind de importanţă vitală pentru statul român.

Părintele serviciilor secrete româneşti, Mihail Moruzov, se trage din cazacii zaporojeni refugiaţi din Caucaz în România. S-a născut la 18 septembrie 1887, în satul Zebil din Tulcea, într-o familie cu opt copii, el fiind cel mai mic. Tatăl lui, Nicolae, a fost preot vreme de patru decenii la biserica rusă din Tulcea. Mihail Moruzov a făcut doar trei clase primare, întrucât limba latină l-a împiedicat să-şi ducă mai departe studiile şi aşa a ajuns să continue lecţiile în particular, cum se obişnuia în acele vremuri.

Prima legătură a lui Moruzov cu activitatea de informaţii s-a făcut pe când era foarte tânăr, aşa acum ne spune profesorul universitar Cristian Troncotă, istoricul care a publicat documente inedite despre activitatea şi viaţa lui Moruzov în cartea „Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române“.

Prima „Misiune“, din proprie iniţiativă

Cel mai important episod despre începurile sale este relatat, în cartea istoricului Troncotă, de Veniamin Moruzov, unul dintre nepoţii spionului, care a lucrat alături de el. Într-o zi, Mihail, care avea 22 de ani, a observat o mişcare suspectă la biserica bulgărească din Tulcea. În duminica următoare, după ce s-a sfârşit slujba, s-a furişat în altar fără ca nimeni să-l observe. Şi a stat la pândă.

La miezul nopţii, în biserică a apărut preotul, apoi şi alţi bărbaţi. Din ascunzătoarea sa, el a aflat despre planul prin care populaţia bulgară urma să fie atrasă în acţiuni potrivnice statului român. „Dacă planul lor ar fi reuşit, provincia noastră dintre Dunăre şi mare urma să fie alipită Bulgariei“, se arată în volumul semnat de Cristian Troncotă.

Cu acest secret, Moruzov, un simplu cetăţean la vremea aceea, în 1909, a plecat a doua zi din biserică, apoi s-a dus la Poliţie să spună ce a descoperit. Aşa se face că a devenit un informator voluntar al Direcţiei Generale a Poliţiei de Siguranţă, serviciu înfiinţat în 1908. Ulterior, s-a angajat aici ca „diurnist“.

Contraspionaj în Deltă

În 1916, a apărut Serviciul de Siguranţă al Deltei, condus de un tulcean. Necesitatea organizării lui venea de la faptul că Delta Dunării era graniţa dintre cele două fronturi ale Primului Război Mondial: al Antantei (n.r. – bloc politico-militar format din Franţa, Imperiul Britanic şi Imperiul Rus) şi al Triplei Alianţe (n.r. – încheiată între Germania, Austro-Ungaria şi Italia). „Era un loc foarte bun unde Germania putea să-şi plaseze agenţii“, spune Cristian Troncotă.

În 1917, Moruzov, care era deja angajat al Serviciul de Siguranţă al Deltei, a primit o misiune importantă de la şeful Direcţiei Generale a Siguranţei Statului, de la Bucureşti: să creeze un serviciu de contraspionaj. Acest lucru reiese dintr-o notă pe care Moruzov i-a trimis-o superiorului său din Capitală, în 1917: „Ca rezultat al delegaţiunei ce mi-aţi dat pentru organizarea şi conducerea serviciului de contraspionaj din Delta Dunării, am onoarea a vă raporta următoarele: în ziua de 14 martie, împreună cu personalul ce mi s-a încredinţat, am plecat spre Deltă“.

După sfârşitul războiului, în martie 1918, Serviciul de Siguranţă al Deltei s-a transformat în Serviciul de Siguranţă al Dobrogei, iar Mihail Moruzov a fost numit şef al acestei structuri. În realitate, el funcţiona mai mult în zona Deltei Dunării, unde Moruzov avea deja o reţea de informatori printre contrabandişti.

„Aducea cu Mussolini“

În 1919, Mihail Moruzov a fost acuzat de delapidare a fondurilor Agenturii pe care o conducea, însă, la intervenţia prim-ministrului Ion I.C. Brătianu, care ştia ce informaţii utile poate da Moruzov pentru ţară, a scăpat de proces. Apoi, a fost chemat la Bucureşti să înfiinţeze un serviciu de Agentură pe tot cuprinsul ţării şi astfel a apărut, în 1924, Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române, unde a activat până în anul 1940, când a fost asasinat de legionari.

Unul dintre foştii săi colaboratori, N. D. Stănescu, îl descria pe Moruzov: „Nu-i plăcea să vorbească decât foarte rar despre el însuşi, iar în dosarul său de la Serviciul Personal existau prea puţine acte, după cum este de adăugat că în jurul său se ţesuse o aureolă de mister, care prilejuieşte producerea de legende. A trăit sub numele fals de inginerul Mihail Ştefănescu. Ca înfăţişare generală, aducea uneori şi într-o măsură cu Mussolini“. Informaţia apare în volumul „Cel mai mare spion din Istoria României“, scris de Ion Pavelescu. ;

„L-am întâlnit pe tata de două ori, dar n-am ştiut că este el“

Mihail Moruzov a avut un singur copil: pe Aurora Florina, care va împlini anul acesta, în luna aprilie, 90 de ani. Locuieşte singură, într-un apartament din Bucureşti, şi îi este foarte dor de mare, pe care nu a mai văzut-o de patru ani. Oraşul ei de suflet este Constanţa, locul unde s-a născut şi a copilărit. Împreună cu mama ei, a locuit în centrul oraşului, pe strada Ilarie Voronca, colţ cu Griviţei.

O căsnicie nefericită

Aurora Florina are rude din partea mamei la fel de vestite precum cele din partea tatălui. Bunicul ei se numea Ştefan Anton Văraru, iar numele lui a însemnat mult pentru Constanţa. Ea spune că el este cel care a descoperit carierele de la Ovidiu. „Bunicul meu, care era venit din Grecia, a făcut primele cuptoare cu var. De aceea primise şi porecla «Văraru» şi aşa i-a rămas numele până la urmă. Era prieten cu Vasile Pârvan şi cu Anghel Saligny“, povesteşte ea.

Înainte de a-l cunoaşte pe Mihail Moruzov, mama ei, Maria Anton Văraru, mai fusese căsătorită o dată şi avea o fată. Primul ei soţ a fost închis în lagăr, unde a şi murit. „Primul soţ al mamei era prieten bun cu tata, care venea des la Constanţa pentru a se interesa de sora mea şi aşa a cunoscut-o pe mama. Între ei s-a legat o frumoasă poveste de dragoste şi s-au căsătorit. Apoi m-au avut pe mine“, povesteşte Aurora Moruzov, fiica spionului.

Nu aveau să fie fericiţi mult timp. Mama ei a avut un accident de trăsură şi a paralizat, iar în anul 1932, au divorţat de comun acord, pentru ca activitatea tatălui ei să nu aibă de suferit. Copilul a rămas la mamă. „Urma ca, atunci când aveam să împlinesc 18 ani, să decid cu cine vreau să stau. Nu am mai apucat. Când aveam 14 ani şi jumătate, tatăl meu a murit“, ne povesteşte Aurora Moruzov.
După ce s-a despărţit de Maria Anton Văraru, Moruzov s-a căsătorit cu Teodora Săndulescu, cu care a avut doar o căsnicie de protocol, divorţând în 1938.

Prima întâlnire

Aurora Moruzov şi-a întâlnit tatăl de două ori în viaţă, fără să ştie cine era de fapt. Prima dată, când avea vreo 10-11 ani şi se întorcea de la internatul din Sfântu Gheorghe (Covasna), unde fusese trimisă de tutore. Urma să ia trenul pentru a ajunge la Constanţa. La agenţie, un domn a întrebat-o: „Unde mergi?“. I-a răspuns: „La Constanţa“. „Aaa, treci prin Bucureşti“, i-a spus el.

„Uite, şi eu merg la Bucureşti. Ia-mi şi mie, te rog, un bilet. Cu ce clasă călătoreşti?“. Aurora i-a spus: „Clasa I“. „I-am luat bilet şi până la Bucureşti am mers împreună în acelaşi compartiment. Am vorbit de toate: despre familie, despre şcoală. Nu am ştiut că este tatăl meu, dar mi se părea o persoană foarte cunoscută. Avea ochi ca ai mei. Mult mai târziu, mama mi-a spus că era tatăl meu, însă voia să mă protejeze şi de aceea nu a dezvăluit nimănui cine este el“, îşi aminteşte Aurora Moruzov.

După ce au ajuns în Bucureşti, cum mai avea de aşteptat până să ia trenul spre Constanţa, bărbatul misterios a lăsat-o pe mâna unui şofer, care a plimbat-o prin Bucureşti. „Tot atunci, am primit cadou şi un pachet mare cu dulciuri: nuga, bomboane, aşa cum primeam de obicei acasă“, spune Aurora Moruzov.

Fără moştenire

Altădată, pe când mergea pe stradă în Constanţa, a oprit-o un domn. „Avea altă înfăţişare, avea mustaţă şi era îmbrăcat cu palton. M-a întrebat unde este Liceul «Mircea cel Bătrân»“, spune ea. Doar după ce Moruzov a murit, Aurora a aflat că bărbatul misterios era tatăl ei. „Dar el ştia totul despre mine. S-au găsit la el două dosare cu informaţii şi poze de-ale mele“, afirmă Aurora Moruzov.

După moartea tatălui său, s-a judecat cu statul român mulţi ani pentru averea acestuia, motiv pentru care s-a şi mutat la Bucureşti. Tatăl ei, marele Mihail Moruzov, nu i-a lăsat nimic. Toată averea şi-a donat-o statului prin testament, iar toate actele care erau păstrate la avocat au fost distruse. Acum, Aurora Moruzov trăieşte dintr-o pensie de desenator tehnic.

Secretul lui Antonescu şi asasinarea

La începutul lui septembrie 1940, Mihail Moruzov a plecat la Veneţia, în Italia, la o întâlnire cu Giacomo Carboni, şeful Serviciului Secret Italian, şi cu Wilhelm Franz Canaris, şeful Serviciului de Spionaj Militar German, unde au discutat despre o colaborare între cele trei servicii.

Anterior, Canaris i-a spus lui Moruzov: „Am informaţii că regele Carol al II-lea va fi silit să abdice şi în locul lui va fi numit Ion Antonescu“. Acest lucru ar fi fost o piedică în calea unei alianţe, fiind cunoscute relaţiile deosebit de proaste dintre Moruzov şi Antonescu. „Mă descurc eu cu el“, i-ar fi răspuns Moruzov. În timp ce se aflau la Veneţia, Ion Antonescu a fost numit în fruntea Guvernului, iar Carol al II-lea – debarcat.

În zadar Canaris a încercat să-l determine pe omologul român să-şi amâne întoarcerea în ţară până când aveau să se liniştească apele. Moruzov s-a întors în ţară şi, după o zi, a fost arestat. Legio-narii se aliaseră cu Ion Antonescu, fiind proclamat Statul Naţional-Legionar, în al cărui guvern legionarii constituiau principala forţă politică.

Aversiunea lui Antonescu faţă de şeful spionilor era veche. Moruzov ştia date compromiţătoare despre Antonescu: aflase că militarul era bigam. Pe lângă Maria, cu care era căsătorit în România, Antonescu mai avea o soţie la Paris.


Împuşcat în celulă

Mihail Moruzov a fost dus la arestul Poliţiei Capitalei, însă ulterior a fost transferat de legionari la Jilava, unde a fost închis în celula nr. 1, unde stătea singur. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie, un grup de legionari, avându-l în frunte pe comisarul Gheorghe Creţu, i-a împuşcat pe toţi cei 64 de miniştri închişi în 12 celule, care colaboraseră cu Carol al II-lea, dar şi pe Mihail Moruzov.

Toate cadavrele au fost înhumate noaptea, la repezeală. Trupul neînsufleţit al lui Mihail Moruzov a ajuns într-o groapă săpată pe o alee din Cimitirul
Bellu, din Bucureşti. După 11 ani de la moartea acestuia, Aurora Florina Moruzov, fiica lui Mihail Moruzov, a fost anunţată că tatăl său trebuie să fie dezgropat, pentru că urma să se toarne o alee pe locul mormintelor.

„Era perfect conservat, apoi după ce cadavrul a luat contact cu aerul, a început să se descompună“, povesteşte ea. „Am luat osemintele şi le-am depus la capelă. Lădiţa lui avea numărul 32, urmând să aşteptăm autorizaţia de la Tulcea, pentru a putea să-l îngrop acolo. Dar a durat ceva timp. Când m-am dus să ridic lădiţa de la capelă, nu mai era acolo. Oasele fuseseră aruncate la groapa comună. Trebuia să fie aruncate osemintele din lădiţa cu numărul 31, dar ei au
luat-o din greşeală pe cea de lângă ea. Asta a fost soarta lui“, povesteşte cu tristeţe fiica lui
Moruzov. ;

„Iubea Dobrogea cu o dragoste sinceră şi fierbinte“

Mulţi l-au suspectat pe Mihail Moruzov că lucra pentru Consulatul rus de la Galaţi, dar şi că este spion bulgar. În 1941, locotenentul colonel Ion Dumitrescu, vechi lucrător în serviciu, spunea în faţa judecătorului: „Convingerea mea este că Mihail Moruzov era un bun patriot. Iubea Dobrogea cu o dragoste sinceră şi fierbinte. Iubea acest neam în mijlocul căruia se pomenise şi pentru care, de atâtea ori, în trecutul său zbuciumat de informator şi chiar de agent trimis în alte ţări străine, a fost în pericol de a fi omorât. Nu cred şi nici indicii nu am avut, cât timp l-am cunoscut şi am colaborat, că ar fi lucrat cu alte servicii de informaţii străine“.

Cel mai enigmatic om de informaţii

Cristian Troncotă spune despre Moruzov că rămâne şi astăzi cel mai bun om de informaţii din câţi a avut România. „Dar şi cel mai enigmatic. Mihail Moruzov a lăsat puţine documente scrise. Câte au fost au avut o soartă tragică, multe fiind distruse în septembrie 1940, cu ocazia arestării lui, şi în 1944, în bombardamentul de la Turnu Severin, când a ars cea mai mare parte a arhivei SSI din perioada 1924-1928“, susţine Troncotă.

Profesorul adaugă că de o foarte mare însemnătate este faptul că, în anul 1927, Mihail Moruzov a început să facă primele schimburi de informaţii cu unele dintre cele mai importante servicii secrete de la acea vreme: cel francez şi cel britanic. „Asta însemna şi atunci, ca şi acum, că putem fi buni parteneri, că avem ce informaţii să le dăm. În acea vreme ce puteam să le oferim altceva decât date despre spaţiul sovietic?!“, spune Troncotă.

Captură importantă pe front

Cât a lucrat la Serviciul de Siguranţă al Deltei, Moruzov a anihilat reţeaua de informaţii germană de la gurile Dunării, reuşind să prindă 156 de spioni germani, din totalul de 178. Moruzov a reuşit să-l captureze pe colonelul german Friederich von Mayer, şeful informaţiilor germane în Dobrogea şi de pe ţărmul Mării Negre, operaţiune desfăşurată la 75 de kilometri în spatele frontului inamic.

„Faptul că i-a capturat a însemnat un mare lucru: spionii au dat informaţii importante despre trupe, armament, care au ajutat în război“, spune Cristian Troncotă.

De asemenea, în timpul Primului Război Mondial, Moruzov a împiedicat încheierea unui acord între Armata Roşie şi armatele Puterilor Centrale pe frontul dobrogean, prin pătrunderea lui şi a altor doi agenţi în componenţa delegaţiei ruse şi informarea amiralului Ion Coandă despre intenţia a două divizii ruse, aflate pe frontul Salonicului, de a se preda germanilor.

Marele regret al lui Mihail Moruzov a fost atunci că nu a reuşit să pună mâna pe flota rusă. Acest lucru îl aflăm din însemnările sale, redactate în volumul publicat de profesorul Cristian Troncotă: „Regret un singur lucru şi anume: din cauza unei neînţelegeri, luptele de la Vâlcov (n.r. – în Basarabia) au fost provocate prin surprindere şi fără ordin, neaşteptându-se realizarea unui aranjament făcut de mine, aranjament în virtutea căruia organizasem cumpărarea cu două milioane de lei a câtorva contratorpiloare, canoniere, a atelierului naval, a o serie de vedete, şlepuri cu muniţii şi alte vase, care formau flota rusă de pe Dunăre şi Marea Neagră, în punctele Chilia, Vâlcov şi Sulina“.

I-a salvat viaţa lui Carol al II-lea

În anul 1934, Mihail Moruzov a reuşit să-i salveze viaţa regelui după ce a dejucat complotul pus la cale de colonelul Victor Precup. Acesta, împreună cu căpitanul Octavian Fleşariu plănuiau să-l omoare pe Carol al II-lea, indignaţi de promiscuitatea în care trăia cu partenera sa Elena Lupescu. Complotiştii voiau să-l asasineze în timpul sărbătorilor de Paşte din aprilie 1934. Pe 7 aprilie, Mihail Moruzov a dat ordin să înceapă arestarea complotiştilor, care au făcut ani grei de temniţă la Doftana.

Pe urmele lui Mihail Moruzov, la Zebil

Zebil, locul unde s-a născut Mihail Moruzov, este un sat ridicat de turci în anul 1610, situat la aproximativ 30 de kilometri de Tulcea, pe malul Lacului Babadag. Este o aşezare pierdută între dealurile Dobrogei, cu 1.300 de locuitori. În mijlocul satului, abia poţi cuprinde cu privirea minunile arhitecturale lăsate moştenire de Mihail Moruzov: cinci case somptuoase.



Fostul viceprimar al localităţii, Liviu Teliceanu (54 de ani), pasionat de viaţa şi activitatea lui Moruzov, ne poartă în urmă cu jumătate de secol şi ne duce să admirăm operele „Marelui Anonim“, aşa cum îi place să-i spună.

De departe, cea mai falnică este clădirea fostei primării. O construcţie elegantă, cu etaj şi multe camere. Acum, construcţia a devenit Centru de recuperare neuropsihiatrică şi se află în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea. Aici sunt tratate 150 de persoane. Clădirea a avut mai multe funcţiuni, de-a lungul timpului: creşă, şcoală specială şi apoi centru de recuperare neuropsihiatrică.

Vizavi este un alt centru de recuperare, iniţial fosta Şcoală Profesională Agricolă, unde veneau să înveţe elevi din tot judeţul şi unde luau cursuri de legumicultură, viticultură până la condusul tractorului.
O altă clădire ridicată de Moruzov în Zebil este una la fel de frumoasă, dar mai mică, unde, la parter, funcţionează un dispensar, iar la etaj Teliceanu a amenajat un fel de muzeu. Iniţial, aici a funcţionat o maternitate.

La etaj, în micul muzeu amenajat mai demult, dar peste care s-a aşezat praful, pe o măsuţă, se găsesc chipul din gips al lui Moruzov, câteva obiecte de mobilier masiv ce înfrumuseţau cândva încăperile.
La etajul fostei maternităţi se mai păstrează şi apartamentul amenajat special pentru medic, care dispunea de o cameră de zi, de bucătărie, dar şi de baie. Şi acum se mai păstrează cada, dar şi boilerul. „Sub fântâna din curte este un puţ, care dădea apă la toate cele cinci construcţii ale lui Moruzov, dar şi electricitate“, explică Liviu Teliceanu.

Inventar de top la o şcoală de la sat

Şcoala din Zebil este singura clădire ridicată de Moruzov care şi-a păstrat destinaţia. Şcoala cu clasele I-VIII a fost inaugurată în anul 1937, şi şi-a păstrat farmecul de altădată. Renovată de două ori, în clădire se învaţă în clase simultane. La parter, obiecte vechi de mobilier de lemn masiv sunt amestecate cu cele ieftine din zilele noastre. Mozaicul de pe jos este încă cel original, iar sala de spectacole impresionează prin grandoare. Ea a fost prevăzută şi cu balcon, de unde spectatorii puteau urmări serbările celor mici. Acum, este mai mult folosită ca zonă de depozitare a vechiturilor.

La etaj, a fost conservat apartamentul directorului, unde se mai păstrează mobila veche din lemn masiv de mahon: o masă princiară, scaune sculptate manual, un jilţ, o ladă, un şifonier cu marginile rotunde, o oglindă veneţiană.

În depozitele şcolii se mai găsesc încă din dotările de altădată. Hărţi vechi de-o vârstă cu şcoala stau alături de un schelet asemenea celor de la facultăţile de medicină. Vechi pahare Berzelius în care, altădată, copiii făceau experimente, dar şi alte aparate ce produceau sarcină electrică sunt ţinute alături de insectare.
În altă cameră, zeci de păsări împăiate au fost cândva obiect de studiu pentru elevii din Zebil. Mai jos, mai multe borcane, în care erau ţinute în formol diverse vieţuitoare.

Şcoala a avut şi bucătărie, dar şi baie cu duşuri. „Copiii erau ţinuţi la şcoală toată ziua, aşa cum e acum sistemul «Step by Step». Aici, copiii primeau mâncare şi, o dată pe săptămână, trebuia să facă obligatoriu o baie caldă“, ne povesteşte Teliceanu.

Dintr-un sertar, scoate cu pioşenie un album de la inaugurarea şcolii. Fotografii vechi cu oamenii din sat adunaţi la marea sărbătoare, dar şi cu înalţi oaspeţi de la minister şi cu cei şase dascăli care erau la acea vreme. Primarul nu se deosebeşte de ceilalţi oameni: poartă aceleaşi haine simple, ţărăneşti, numai că, în loc de opinci, are cizme lungi în picioare. O altă imagine îl înfăţişează pe un bătrân care urcă cu greu treptele şcolii. Este Moş Gheorghe Filciu, care trecuse de suta de ani, dar care a ţinut cu tot dinadinsul să fie prezent şi el la inaugurarea şcolii.

Casă pentru iubită

Vizavi de şcoală, se găseşte casa în care au locuit Gheorghe Botez şi soţia sa, Ştefania, nepoata lui Moruzov. Se spune că Ştefania i-ar fi fost iubită lui Moruzov şi că obişnuia să o ia în delegaţii prin ţări străine. „Se pare că soţul încornorat ar fi ajuns până la Carol al II-lea să se plângă de Moruzov, însă regele i-ar fi spus că nu se poate lipsi de spion. Atunci, Botez i-a spus lui Carol: «Peştele la cap se-mpute»“, povesteşte Liviu Teliceanu.
Cei doi soţi s-au despărţit, iar Gheorghe Botez a fost arestat şi, pentru a nu pierde casa, i-a făcut acte unui vecin sărac, Ion Cazacu. „Cred că este singurul care are acte pe vreo casă a lui Moruzov de aici“, spune Teliceanu. Casa a fost o perioadă sediul CAP-ului, iar acum adăposteşte o asociaţie agricolă.

Ştefania a avut o soartă crudă: a murit în timpul cutremurului din 1977. Locuia în Bucureşti, în blocul de la Scala.



Nu ştie nimeni de ce Mihail Moruzov a construit astfel de clădiri în Zebil. Unii cred că în acest fel voia să-l sprijine pe fratele său mai mare, Simeon Moruzov, directorul şcolii, sau că a făcut totul pentru iubita sa, Ştefania.

„Nici mort nu ne laşi să-ţi facem chipul“

În 2008, în localitate s-a dezvelit un bust al lui Mihail Moruzov. Pentru el s-a luptat Liviu Teliceanu. „Am avut probleme cu mulajul din ghips. După ce l-am turnat, după modelul făcut de profesorul de desen tehnic Grigore Carat din Tulcea, a căzut o parte din faţă. Şi atunci am zis: «Nici mort nu ne laşi să-ţi facem chipul»“, povesteşte Liviu Teliceanu.
Este singurul lucru care aminteşte că acolo s-a născut Mihail Moruzov. Nicio clădire ridicată de el nu-i poartă numele. Localnicii spun că bunicii lor îşi amintesc că şcoala s-a ridicat într-un an-doi. Veneau muncitori după muncitori, iar când se plăteau salariile, oamenii lui Moruzov veneau cu banii în valize.  

Inventarul averii, pe şapte pagini

Mihail Moruzov a ridicat construcţii nu doar în Zebil. De numele lui se leagă Complexul „La Strejărie“, de lângă Mănăstirea Cocoş, şi chiliile Mănăstirii Saon. În Tulcea, pe malul Lacului Câşla, avea o vilă de protocol pe care a folosit-o pentru odihnă, dar şi pentru întâlnirile în interes de serviciu. Se spune că la arestarea sa, în 1940, când averea i-a fost confiscată, o comisie a făcut inventarul care s-a întins pe şapte pagini.

Oraşul Tulcea este împânzit de clădiri ridicate de marele spion. Clădirea din Piaţa Nouă, care a servit drept sediu pentru fostul Centru de Calcul, iniţial a adăpostit un dispensar, o policlinică şi o baie comunală. Liceul de Artă este fosta Şcoală Primară nr. 2 de fete, ridicată de Moruzov. Peste drum a intenţionat să ridice şi o şcoală primară de băieţi. Nu a apucat să toarne decât fundaţia viitoarei şcoli întrucât a fost asasinat. Moruzov a mai deţinut proprietăţi în Bucureşti şi în Prahova.

Bani din contrabandă cu icre negre

Mihail Moruzov îi cunoştea foarte bine pe pescarii din Delta Dunării, de la gurile de vărsare a Dunării în Marea Neagră, acolo unde creşte cel mai bun sturion. Prin contrabandă, icrele negre şi de Manciuria ajungeau pe mesele celor mai luxoase restaurante din Paris. Cu aceşti bani, Moruzov a organizat toată reţeaua de spionaj, având în subordine 226 de oameni.
„Atunci, primea puţini bani de la Guvern pentru serviciul de siguranţă şi astfel el îşi plătea Agentura cu bani din comerţul cu icre“, spune profesorul Cristian Troncotă. De altfel, apropiaţii lui spuneau că lui însuşi îi plăceau foarte mult icrele negre.

Dotări de „007“

Moruzov avea numai în Bucureşti şase case conspirative, unde se întâlnea cu informatorii săi. Despre dotările cabinetului cu aparatură modernă de ascultare şi înregistrare, spune Gheorghe Cristescu, fratele lui Eugen Cristescu, cel care i-a urmat lui Moruzov la conducerea Serviciului, în cartea profesorului Troncotă: „Moruzov îşi dotase cabinetul de lucru din strada Saita cu instalaţii tehnice speciale şi anume: aparate de înregistrare fonică pe discuri şi fir electromagnetic, microfoane, detectoare speciale, oglinzi transparente prin care poţi observa o persoană fără ca dânsa să te vadă, periscoape pentru o observare indirectă, celule fotoelectrice, detectoare şi altele.

Unele se manipulau direct de la biroul său, altele de către un operator dintr-o cameră alăturată. Avea un automobil Mercedes Benz foarte puternic şi, de asemenea, o instalaţie de imprimat pe discuri convorbirile dintre ocupanţi. Maşina mai dispunea şi de un post radio de emisie-recepţie, care îi permitea să ţină permanent legătura cu sediul. După 1936, Moruzov a înfiinţat şcoli pentru pregătirea specialiştilor necesari serviciului (radio-telegrafişti, filori, foto şi cinema, dactiloscopie)“.

Informatori celebri

Printre informatorii lui Moruzov s-au numărat: „Horia Sima, pe care îl plătea cu suma de 200.000 de lei lunar, prinţesa Caragea, care lucra pentru mai multe servicii, maiorul Cristea Nicolae, rudă cu Brătienii, cel care a ajuns ulterior Prefectul Capitalei (…). Moruzov îi frecventa şi pe Alexandru Vaida Voievod, pe Nicolae Iorga (a elaborat unele studii cu caracter istoric la cererea serviciului) şi pe amiralul Ioan Coandă“, scrie Cristian Troncotă în volumul „Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române“.

Vă mai recomandăm:

Istoria din umbră: SSI şi anul 1944

Din istoria spionajului românesc. Reţeaua Caraman şi acţiunile împotriva NATO

Istoricul Cristian Troncotă: „Pacepa, agentul ruşilor, a dat cea mai cruntă lovitură spionajului românesc“


 

Mihail Moruzov

Imagini din aceeasi galerie
  • Mihail Moruzov
  • Mihail Moruzov
  • Mihail Moruzov (dreapta) pe faleza din Constanţa
  • Apartamentul directorului 
  • Aurora Florina Moruzov
  • Fosta Primărie din Zebil
  • Centrul de recuperare
  • Şcoala, la inaugurare
  • Sală de clasă
  • Sală de mese
  • Fosta maternitate
  • Fosta Primărie construită de Moruzov
  • Stadă din Zebil
  • Liviu Teliceanu, fostul viceprimar al localităţii Sarichioi
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările