Asistentele medicale trimise la Ambulanţa Timiş au plecat când au aflat ce au de făcut - VIDEO

Asistentele medicale trimise la Ambulanţa Timiş au plecat când au aflat ce au de făcut - VIDEO

Sursa arhivă

Asistentele medicale şcolare trimise de Primăria Timişoara să îi ajute pe medicii  de la ambulanţă au plecat când au aflat ce au de făcut. Credeau că vor răspunde la telefoane. Când au ajuns la sediu, au primit ca misiune să meargă la recoltarea de probe pentru COVID-19, transmite Digi24.

Ştiri pe aceeaşi temă

Digi24 relatează că este o presiune uriaşă asupra sistemului sanitar din Timiş, unde serviciul de ambulanţă a avut peste 300 de misiuni de recoltare în tot judeţul, cu doar 18 autospeciale. Astfel, jumătate dintre salvările din judeţ sunt implicate în misiuni de recoltare de coronavirus.

Primăria TImişoara a trimis o adresă către Serviciul de Ambulanţă în care a cerut să se spună ce probleme are. Ambulanţa a transmis că are nevoie de cinci maşini şi de cinci asistente care să fie instruite pentru recoltarea de probe Covid.

Primăria a trimis cinci asistente la instruire, dar, când acestea au ajuns la ambulanţă şi au aflat că nu vor face parte din call-center, ci vor merge la recoltare, nu au fost de acord şi au plecat.

Angajaţii primăriei şi cei de la Ambulanţă încearcă să le găsească pe cele cinci asistente care vin din medicina şcolară, pentru ca ele să fie instruite şi să poată ajuta în misiunile ambulanţei. 

Pe aceeaşi temă: 

Experienţa de la ATI a directorului Filarmonicii Banatul, vindecat de COVID. „Acolo eşti foarte aproape de norişori” 

Cât de sigure sunt cabinetele stomatologice. Oamenii ocolesc dentistul din cauza pandemiei. Ce cred infecţioniştii

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările