O firmă germană a deschis o fabrică la Timişoara unde asamblează şi „Ferrari”-ul bicicletelor, de 12.000 de euro FOTO

O firmă germană a deschis o fabrică la Timişoara unde asamblează şi „Ferrari”-ul bicicletelor, de 12.000 de euro FOTO

Inaugurarea fabricii de biciclete Corratec de la Timişoara FOTO Ştefan Both

Compania germană înfiinţată în anul 1990 de Konrad Irlbacher şi Cielo Irlbacher, în apropiere de oraşul bavarez Rosenheim, şi-a inaugurat fabrica de biciclete de la Timişoara. Este a doua fabrică de biciclete din oraşul de pe Bega, după cea deschisă de italienii de la Sport Mechanical Workshop.

Ştiri pe aceeaşi temă

Producătorul de biciclete Corratec, unul dintre cei mai mari din Germania, a intrat în România cumpărând la Timişoara fosta fabrică de antene Kathrein. Produce deja în oraşul de pe Bega aproximativ 350 de biciclete electrice pe zi, dar ţinta este de 1.000–1.200 de biciclete pe zi, la începutul anului 2024.

GALERIE FOTO

Deocamdată lucrează în jur de 80 de persoane, însă până la finalul anului vor fi peste 200, urmând ca peste doi an să ajungă la peste 500 de persoane. „Cu toţii am creat ceva admirabil împreună, într-un timp foarte scurt despre care nimeni nu a crezut că va fi posibil. Pentru noi e foarte important să deschidem această fabrică la Timişoara, în contextul în care în această industrie subansablurile vin din Asia în Europa. Suntem fericiţi să fim aici. Timişoara şi România pot fi liantul care conectează Europa de Asia. Există un port în Constanţa, vasele pot ajunge aici din Asia. Noi cumpărăm majoritatea subansamblelor din Taiwan”, a declarat Konrad Irlbacher, proprietarul fabricii Corratec.

 

Inaugurarea fabricii de la Timişoara

 
Germanii au demarat activităţile la Timişoara la începutul anului 2022, iar sâmbătă, 6 august, au făcut inaugurarea oficială, în faţa oficialităţilor locale şi a invitaţilor din Germania. 
 
“Fabrica a început activitatea în luna ianuarie, cu partea de angajare şi pregătire a personalului. A crescut treptat, acum sunt circa 80 de angajaţi. E foarte frumos să vezi că fosta fabrică Karthein, care s-a închis de mulţi ani, a primit o nouă viaţă. E frumos să vezi oamenii care lucrează, creează şi produc valoare. Industria e foarte frumoasă, interesantă, curată. Deocamdată, asamblăm doar biciclete electrice. În jur de 350-400 pe zi, cu planul ca până la sfârşitul anului să dublăm acest număr. Bicicletele doar se asamblează din piesele care ne vin de la furnizori. De aici, merg în centrele logistice din Germania, iar de acolo sunt istribuite către clienţi”, a declarat Loredana Pintea, directorul fabricii Corratec din Timişoara.

 
Bicicletele Corratec nu se pot cumpăra deocamdată din România, însă pe viitor germanii intenţionează să deschidă şi aici o reprezentanţă. Vehiculele fac parte din categoria premium, ele fiind numite şi Ferrari-ul bicicletelor, preţul e-bike-urilor fiind între 2.500 şi 12.000 de euro. 
 
“Nu sunt biciclete ieftine, dar produsele înglobează componente de înaltă tehnologie şi de cea mai bună calitate”, a mai spus Loredana Pintea. 
 

Cea mai scumpă bicicletă electrică ajunge la 12.000 de euro

Corratec foloseşte tehnologia Shadow Edge Tube, cel mai puternic şi mai sigur cadru de bicicletă electrică din lume. De altfel, germanii au primit în 2020, un premiu pentru cel mai bun design de biciclete electrice. 
 
“La începuturi, Corratec s-a axact pe producţia de biciclete de concurs, pentru mountainbike. Aşa ne ştia lumea. Acum, biciletele electrice sunt o parte foarte importantă. E ceva diferit, dar e tot bicicletă e şi e vorba tot de mobilitate. Pe moment producem la Timişoara 300-350 de biciclete electrice pe zi, dar în scurt timp vrem să ajungem la 600 de biciclete electrice pe zi. Planul pe termen lung e să producem 1.000 de biciclete pe zi. Acum asamblăm doar e-bike, dar pe viitor vrem să aducem aici şi bicicletele normale, de mountainbike. Piaţa ne va spune ce vom putea face. E o afacere de familie şi planificăm pas cu pas. Cea mai scumpă bicicletă electrică produsă de Corratec ajunge la 12.000 de euro, iar cea mai scumpă bicicletă normală e 8.000 de euro”, a spus Konrad Irlbacher. 

 

Colaborare cu Universitatea Politehnica Timişoara

 
Una dintre valorile Corratec este participarea la viaţa comunităţii. Astfel a fost creat deja un parteneriat cu Universitatea Politehnica.
 
“Noi am avut şi un eveniment, o competiţie ciclistă, unde Corratec a fost partener principal. Cunoaştem foarte bine fabrica, e lider mondial pe ceea ce înseamnă mobilitate şi biciclete. Suntem foarte bucuroşi să colaborăm, pe oferirea de specialişti, oameni care îşi fac practica aici, oameni care se pregătesc aici. Am avut discuţii pe tema asta, vom avea cursuri obţionale pentru ei”, a spus Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara. 
 

Strategie velo pentru Timiş

 
Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a vorbit despre strategia velo a judeţului, care urmează să fie dezvoltată în anii care vin. 
 
“E o investiţie foarte importantă pentru judeţul Timiş şi se înscrie în dorinţa noastră de a fi deschişi spre cei care pun preţ pe inovaţie şi pe creativitate. Se înscrie şi în linia strategică pe care noi vrem să o dezvoltăm aici, să fim primul judeţ din ţară care are o strategie pe cicloturism. Jueţul e brăzdat de un coridor paneuropean de cicloturism pe care dorim să-l implementăm. Vom avea piste de turism de interes judeţean şi de interes local în anii următori. Şi eu merg des cu bicicleta. Când eram primar la Dudeştii Noi, mergeam zilnic cu bicicleta la lucru. Şi una din dorinţele mele e ca în cel mai scurt timp să avem piste de biciclete care să lege Timişoara de cât mai multe localităţi periurbane. Pe lângă locurile de muncă pe care le crează, valoarea adăugată pe care o aduce economiei locale, reprezintă şi un model de business care merită replicat”, a spus Alin Nica. 

 

Au echipă de mountainbike

 
Compania germană are şi echipa sportivă, la disciplina ciclism mountainbike. De altfel, în această seară, de la ora 19.00, în Piaţa Unirii din Timişoara vor organiza prima competiţie de mountainbike în oraş, la care vor participa 40 dintre cei mai buni sportivi la nivel mondial la mountainbike.
 
Printre ei este şi campionul mondial Simon Gegenheimer, care concurează pe o bicicletă Corratec.
 
“Astăzi nu este despre mine, ci despre Corratec. Eu am o colaborare cu ei de trei ani de zile. E foarte important pentru mine să am o bicicletă bună, pentru că nu ţine numai de tine să obţii rezultate bune. Este o bicletă stabilă, fiabliă, din materiale bune şi oferă un sprint bun. Sunt profesionist, mă antrenez zilnic cu bicicleta, dar am şi două biciclete electrice pe care le folosesc acasă, pentru plimbare şi cumpărături”, a spus Simon Gegenheimer. 
 
 
Vor mai lua startul Gaia Tormena (Italia), are titlul de Campion Mondial, categoria feminin, Marion Fromberger (Germania), a obţinut rezultate remarcabile în etapele de Cupă Mondială şi se antrenează pentru viitorul titlul de Campion Mondial, categoria feminin, Titouan Perrin Ganier (Franţa), a obţinut de patru ori titlul de Campion Mondial, Marcela Lima (Brazilia), campionul naţional al Braziliei şi câştigătorul sezonului de Cupă Mondială din Abu Dhabi, Simon Rogier (Franţa), sportiv emblematic la disciplina de mountainbike, Daniel Castillo Noyola (Mexic), sportiv care a avansat la categoria profesionistă în sezonul de iarnă, Ricky Morales (Puerto Rico), campionul naţional al Puerto Rico, şi Zinni Van Looy (Belgia), un tânăr sportiv cu trei participări consecutive la etapele de Cupă Mondială din Leuven, Belgia.
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Inaugurarea fabricii de biciclete Corratec din Timişoara. Competiţie spectaculoasă cu campioni mondiali de mountainbike
 

Două mari fabrici de biciclete şi-au început activitatea în 2022, la Timişoara. Sute de mii de vehicule noi, asamblate de companii din Italia şi Germania

 

Cea mai mare fabrică de biciclete din Europa de Est va fi inaugurată în acest an, la Timişoara. Investiţie de 30 de milioane de euro  FOTO

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările