FOTO O dragă specială şi două barje din Olanda au fost cumpărate pentru curaţarea canalului Bega

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a achiziţionat cele mai noi echipamente tehnice care sunt necesare pentru lucrările de întreţinere pe canalul Bega.

GALERIE FOTO 

Administraţia Bazinală de Apă Banat  (ABA Banat) a cumpărat cele mai noi echipamente tehnice care sunt necesare pentru lucrările de întreţinere pe canalul Bega: o dragă multifuncţională şi două barje din care una autopropulsată. Sunt construcţii robuste, fiabile, sigure, facil de transportat şi de întreţinut, cât şi adecvate condiţiilor specifice de lucru (de gabarit şi pescaj) ale canalului Bega, inclusiv de transport prin ecluzele canalului şi pe sub podurile de pe traseu.

Achiziţia echipamentelor tehnice s-a făcut în cadrul proiectului tranfrontalier România-Serbia care include şi reabilitarea ecluzei de la Sânmihaiul Român (“Repararea  Infrastructurii de navigaţie a Canalului Bega”). Valoarea contractului pentru dragă şi barje a fost de 720.923 euro, iar câştigătorii licitaţiei internaţionale au fost olandezii de la Conver BV.

„Canalul Bega transportă un debit solid important. Estimăm volume de lucrări mult mai ample, ce vor include pe lângă îndepărtarea vegetaţiei acvatice şi dragarea a circa 5.000-10.000 metri cubi pe an, probabil chiar mai mult în prima perioadă de exploatare a canalului navigabil. Această achiziţie este deosebit de importantă şi completează dotarea existentă a ABA Banat”, a declarat Titu Bojin, directorul ABA Banat.

image

Draga multifuncţională este echipată cu diverse dispozitive de lucru specifice domeniului de activitate: braţ şi cupă excavator, cositoare hidraulică, tocător de resturi vegetale şi are ca scop principal asigurarea adâncimii optime  şi a gabaritului pentru navigaţia pe canalul Bega. 

image

Barjele, din care una va fi autopropulsată prin intermediul unei unităţi de navigare şi propulsie, vor deservi formaţia Navigaţie din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Timiş-ABA Banat. Barjele vor asigura transportul materialului rezultat din activitatea de curăţire, dragare, defrişare, tăiere vegetaţie pe canalul Bega, până la locurile de depozitare. Barja autopropulsată poate să tracteze şi cealaltă barjă, fără dispozitiv de propulsie. 

image


 

Reabilitarea pentru funcţionarea în stare de siguranţă a nodului hidrotehnic Sanmihaiu Român şi dotarea cu echipamente tehnice de întreţinere a canalului navigabil sunt condiţii esenţiale pentru redeschiderea navigaţiei pe Bega între România şi Serbia (pe sectorul Timişoara-Zrenjanin).

Vă reamintim că valoarea totală a proiectului este de 13.850.684 euro din care 11.773.084,30 euro reprezintă 85% finanţare UE.   

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite