Elevă cu nevoi speciale, victima unui caz grav de bullying. Poliţia a deschis dosar penal VIDEO

Elevă cu nevoi speciale, victima unui caz grav de bullying. Poliţia a deschis dosar penal VIDEO

Elevă umilită de colege, la Liceul Alimentar Timişoara FOTO tion.ro

Două eleve de la Liceul Alimentar din Timişoara au fost filmate cum umilesc o colegă cu nevoi speciale, spre amuzamentul altor colegi care încurajează bullying-ul. În urma apariţiei imaginilor în spaţiul public, Poliţia s-a autosesizat.

Poliţiştii din Timişoara şi Inspectoratul Şcolar Timiş au deschis o anchetă la Liceul Alimentar din Timişoara după ce jurnaliştii tion.ro au publicat imagini care arată modul în care o elevă cu nevoi speciale este umilită de două colege de clasă.

„Ştiu doar că e maltratată fiică-mea. Nu mi-a povestit nimic, e o fire mai tăcută, e cu retard mintal şi cu sindrom hiperkinetic. Astăzi am aflat, atâta ştiu că una din fete are 18 ani şi mai e o fată de 15 ani. (…) Fata este în clasa a IX-a, asta s-a întâmplat în laborator, nu înţeleg unde a fost profesoara, de ce sunt nesupravegheaţi. Îi e şi frică la fată să îmi spună, pentru că au ameninţat-o, nici nu vrea să-mi spună. (…) Astăzi am primit filmuleţele, le-a primit şi fiica mea cea mare. Ne-am făcut griji foarte mari pentru fata mică de 15 ani”, a spus mama fetei agresate pentru tion.ro.



„În urma apariţiei în mass-media a unor imagini video unde s-au surprins scene în care o minoră de 15 ani este agresată, vă comunicăm că la nivelul secţiei 4 urbane Timişoara se află în lucru un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în cadrul căruia se fac cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanţii IPJ Timiş.

Vă mai recomandăm şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările