ISTORIE Împărţirea administrativ-teritorială în Banat, motiv de polemici şi rivalităţi de-a lungul timpului

ISTORIE Împărţirea administrativ-teritorială în Banat, motiv de polemici şi rivalităţi de-a lungul timpului

Banatul istoric, cu părţi din România, Serbia şi Ungaria. FOTO: banatterra.eu

Primul strămoş al judeţului Timiş, Comitatul Timiş, a fost pentru prima oară menţionat documentar în 1175, iar zona Banatului, cu nenumăratele delimitări teritoriale de-alungul secolului, a avut un rol importat în zonă din punct de vedere social, dar şi militar.

Actuala zonă de vest a ţării a fost, în ultimul mileniu, o zonă tampon în care s-au ciocnit, la propriu şi la figurat, două mari civilizaţii: cea occidentală şi cea otomană. Numele regiunii Banat vine de la perioada în care Coroana Maghiară şi-a dat în grijă teritoriile de graniţă unor bani, Banul de Severin, Banul de Belgrad sau Banul de Sabăţ ţinând piept, în secolul al XIII-lea, asalturilor turcilor şi a altor invadatori. Banatul de Severin a suferit ulterior modificări teritoriale şi administrative, devenind Banatul de Lugoj-Caransebeş, apoi Banatul de Timişoara.
 
În secolul al XVI-lea, zona a fost anexată de Imperiul Otoman, pentru aproximativ 200 de ani, iar la începutul secolului al XVIII-lea a intrat în Imperiul Austro-Ungar. Toate aceste modificări de-a lungul secolelor au contribuit la diversitatea etnică şi culturală cu care bănăţenii se lăudau la un moment dat. Nu toţi coloniştii care au ajuns aici au venit de bună voie. Ca şi Australia pentru Marea Britanie, Banatul era o zonă limitrofă a unui imperiu şi servea aceluiaşi scop. "Prostituatele şi tâlharii din Imperiu erau urcaţi în căruţe şi trimişi la marginea imperiului, ca pedeapsă. Mulţi dintre ei au ajuns în Banat, unde de multe ori erau lăsaţi în câmp, să se descurce", a spus istoricul Ioan Haţegan.
 
Judeţul Timiş-Torontal, trasat în 1919, anul în care Banatul a fost împărţit între România, Ungaria şi Serbia, cuprindea părţi din fostele comitate Timiş şi Torontal şi avea o suprafaţă notabil mai mare decât actuala, cuprinzând inclusiv localităţi ca Vinga şi Lipova, aflate acum în Arad. Pentru o perioadă scurtă, între 1938 şi 1940, "Timiş" a fost numele unui ţinut care cuprindea judeţele Arad, Caraş, Hunedoara, Severin şi Timiş-Torontal.
 
În 1950, conducerea Republicii Populare Române a purces la o nouă împărţire administral-teritorială, iar judeţele au fost desfiinţate. Aşa a apărut Regiunea Timişoara, iniţial cu o suprafaţă aproape identică cu cea a judeţului de de azi. În 1952, în Regiunea Timişoara au intrat mai multe teritorii, printre care şi Regiunea Severin, în întregime. În 1956 Timişoara a preluat şi partea de sud a judeţului Arad, şi se spune că rivalitatea dintre cele două oraşe a început atunci, diviziunea administrativ-teritorială având reşedinţa la Timişoara. Până atunci, Aradul conducea propria regiune, iar schimbarea nu le-a căzut bine conducătorilor locali. Situaţia nu a durat mult, pentru că în urmă cu 47 de ani s-a trecut la organizarea actuală, pe judeţe, însă rivalitatea dintre oraşe a rămas şi, de-a lungul anilor, concurenţa de obicei amicală a căpătat şi aspecte mai crâncene, mai ales în ceea ce priveşte suporterii echipelor de fotbal.
 
Regiunea s-a numit Banat începând cu 1960, moment în care cuprindea inclusiv oraşele Arad, Caransebeş, Lipova, Moldova Nouă, Orşova sau Reşiţa. Judeţul Timiş a ajuns la forma actuală în 1968 şi este judeţul cu cea mai mare suprafaţă din ţară după acea ultimă împărţire administrativ-teritorială.
 
Toate aceste modificări administrative, cu tot afluxul de noi populaţii adus în zonă, nu au căzut bine comunităţilor bănăţene tradiţionale. Reticenţa localnicilor faţă de cei veniţi din afară nu a început, aşa cum s-ar putea crede, cu perioada comunistă, când mari mase de oameni erau mutate dintr-o parte în alta a ţării. "Vechile comunităţi bănăţene închistate, închise, au cam dispărut, însă am mai am apucat să văd aşa ceva în copilărie, înainte de colectivizare. Şi dacă veneai din alt sat, tot vinitură erai, trebuia să accepţi legile nescrise ale comunităţii. Distrugerea acestor comunităţi a fost un lucru într-un fel rău, pentru că în majoritatea satelor din pustă nu mai există comunitate, cel puţin nu în sensul din trecutul nu foarte îndepărtat. Oamenii nu ajung să înţeleagă că trebuie să funcţioneze după legi ale statului, dar şi după cele nescrise, locale, bune sau rele", este de părere istoricul Ioan Haţegan.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: