Trei şcoli din judeţ cu promovabilitate zero după simulările probei de Limba Română

Trei şcoli din judeţ cu promovabilitate zero după simulările probei de Limba Română

Elevii mureşeni n-au impresionat la simulările de la sfârşitul lunii trecute

Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională din vara acestui an se anunţă a fi din nou problematice pentru elevii din judeţul nostru, judecând după rezultatele obţinute de aceştia în urma simulării probelor de Limba şi Literatura Română.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trei şcoli din judeţul Mureş au avut promovabilitate zero, iar la simularea Bacalaureatului, nici măcar jumătate din elevii care s-au prezentat la examen nu au reuşit să obţină o notă de trecere. Simularea a avut loc în data de 29 ianuarie, la cea pentru examenul de Bacalaureat fiind prezenţi 5.004 elevi din totalul de 5.384 înscrişi, ceea ce înseamnă că 93% au participat la simulare, promovabilitatea fiind de 49,66%.

La Evaluarea Naţională, situaţia a fost alta. Chiar dacă promovabilitatea pe judeţ a fost de 61%, deci mai mare decât în cazul participanţilor la simularea Bac-ului, au fost înregistrate rezultate execrabile la unele şcoli mureşene. Mai precis, şcolile din localităţile Bichiş. Ghindari şi Trei Sate se pot ”lăuda” cu promovabilitate zero după afişarea rezultatelor simulării.

La simularea pentru evaluarea naţională au participat 4.768 elevi de clasa a VIII-a din cei 5.083 înscrişi, prezenţa fiind de 93%. Promovabilitatea a fost 73,38% în mediul urban şi 51,75% în mediul rural.

Evident, până în vară situaţia se poate ameliora, însă premisele nu sunt deloc încurajatoare pentru elevii şi profesorii din judeţul nostru.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările