Pandemia a lovit tradiţia căsătoriilor la Poarta Sărutului. Doar o pereche îşi va uni destinele în faţa operei lui Brâncuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar o singură pereche se va căsători în noaptea dintre ani la Poarta Sărutului
Doar o singură pereche se va căsători în noaptea dintre ani la Poarta Sărutului

Tradiţia căsătoriilor organizate de Revelion la Poarta Sărutului a fost afectată puternic de pandemia de COVID-19. O singură pereche a dorit să se căsătorească în noaptea de Revelion la Poarta Sărutului din Târgu Jiu, monumentul lui Constantin Brâncuşi care simbolizează iubirea.

Doi tineri din Târgu Jiu au vrut să aibă parte de o căsătorie specială şi nu au ţinut cont de pandemia de COVID-19. Cununia civilă va fi oficiată de primarul municipiului Târgu Jiu.

Ceremonia nu va avea loc imediat după miezul nopţii şi intrarea în noul an, ci la ora 22,00, pentru a se respecta restricţia privind circulaţia între orele 23,00 şi 5,00. Mirii vor primi în dar, din partea Primăriei Târgu Jiu, flori, şampanie şi tort.

„Până la urmă, este bine că totuşi evenimentul nu a înregistrat o întrerupere. După 15 ani, şi în acest an avem un cuplu. Nici nu ne aşteptăm să fie foarte multe cupluri care să dorească să se căsătorească, mai ales că foarte mulţi se aşteptau ca în această perioadă să nu mai fie prinse în perioada cu restricţii. E foarte bine că un cuplu din Târgu Jiu s-a înscris şi a depus toate documentele. În noaptea dintre ani, voi oficia personal căsătoria în Parcul Central, la Poarta Sărutului”, a spus primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

300 de tineri s-au căsătorit la Poarta Sărutului

Tradiţia căsătoriilor la Poarta Sărutului durează de peste 20 de ani. Până acum, aproximativ 300 de tineri din toată ţara şi-au unit destinele la Poarta Sărutului. Îndrăgostiţii vor să vină să se căsătorească în faţa operei de artă pentru că să aibă noroc în viaţa de cuplu. 

La Revelionul trecut, nouă cupluri s-au căsătorit la Poarta Sărutului.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Reţea de canalizare terminată de un an şi nicio locuinţă branşată. Primar: „Se pot face formalităţile într-o zi?“

Un primar de municipiu vrea redeschiderea şcolilor şi a stadioanelor pentru spectatori

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite