Pacienţii cu COVID-19 care ajung la ATI regretă amarnic că nu s-au vaccinat. „Vă rog, vreau vaccinul, să scap de chin“

Pacienţii cu COVID-19 care ajung la ATI regretă amarnic că nu s-au vaccinat. „Vă rog, vreau vaccinul, să scap de chin“

Toţi cei 12 pacienţi internaţi la ATI COVID-19 din Târgu Jiu nu sunt vaccinaţi                              Foto: Arhivă

Pacienţii cu COVID-19 care sunt internaţi la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu regretă amarnic că nu s-au vaccinat şi că au ajuns, astfel, în stare critică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Toţi cei 12 pacienţi cu COVID-19 internaţi cu simptome grave la secţia de ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu sunt nevaccinaţi. Capacitatea secţiei este ocupată la nivelul maxim. 
 
Tatiana Grecu, şefa secţiei ATI, a relatat, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, că bolnavii regretă că nu s-au vaccinat şi că au ascultat de diferite sfaturi venite din partea familiei sau care au fost furnizate de diferite televiziuni sau pe reţelele sociale. 
 
„Întrebăm pacienţii de ce nu s-au vaccinat şi primim răspunsuri de genul: «de prost», «nu m-au lăsat copiii», «am văzut la tv pe cutare care a zis că facem leucemie», «nu mă vaccinez nici mort că vaccinul mă omoară aşa au zis la tv», «vreţi sa-mi băgaţi semnul diavolului 666», «preotul ne-a spus că dacă ne vaccinam primim semnul diavolului, nu mai ajungem în rai», «pentru ce să mă vaccinez, că virusul nu există, sunt doar răcit», «să nu cumva să mă vaccinaţi aici», «vă rog, acum vreau vaccinul doar să scap de chinul ăsta»!. 
 
Sunt fel de fel de afirmaţii ale unor oameni, bulversaţi de toate informaţiile nefiltrate, nedocumentate, ale unor profesionişti în orice altceva, dar nu în medicină! 
 
Dar sunt şi medici a căror specializare nu le permite să emită păreri despre o boală şi o specialitate pe care nu o cunosc şi care nu au văzut şi nu au călcat într-o secţie ATI să vadă cum se luptă aici oamenii pentru fiecare respiraţie“, scrie dr. Tatiana Grecu.
 

„Suntem nevoiţi să luptăm nu numai cu boala, ci şi cu oameni îndoctrinaţi“

Medicul Tatiana Grecu susţine că sunt rude ale pacienţilor care îi ameninţă pe medici. Cadrele medicale sunt nevoite să lupte şi cu unele îndoctrinări. 

„Sunt aparţinători care ne sună că vin cu poliţia să îşi ia părinţii acasă că noi îi omorâm, că îi sechestram. Degeaba le spun pacienţii noştri că nu pleacă acasă, că sunt bine îngrijiţi, ei zic că îi obligăm noi să spună! 

Cine e vinovat de acest refuz colectiv, de această neîncredere în medici? Oamenii nu cred in virus, în medici, în vaccin, unii nici când ajung în ATI! 

Sunt speriaţi de noi, ne privesc suspicioşi crezând că le vom face rău, îşi smulg oxigenul crezând că îi omoară (aşa au spus minţile luminate), refuză tratamentul crezând că îi sedam ca să îi intubăm! 

Abia după ce reuşim cu greu să le câştigăm încrederea îşi dau seama că realitatea nu este cea spusă de unii sau alţii la tv. 

Pentru unii e prea târziu din păcate! 

S-a greşit în gestionarea acestei pandemii, dovadă e ceea ce  suportăm noi medicii din ATI, nevoiţi să luptăm nu numai cu boala, ci şi cu oameni îndoctrinaţi împotriva unei realităţi evidente“, mai arată dr. Grecu. 

Vă recomandăm să mai citiţi 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările