Fiul preşedintei Judecătoriei Novaci, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a accidentat mortal o femeie şi a fugit de la locul evenimentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Dafinescu a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile
Mihai Dafinescu a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile

Mihai Dafinescu, în vârstă de 25 de ani, fiul preşedintei Judecătoriei Novaci, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunalul Gorj.

Acesta este acuzat de faptul că a accidentat mortal, miercuri seară, o femeie care se deplasa pe marginea drumului, alături de fiul său, în vârstă de 16 ani. Mihai Dafinescu a fugit de la locul accidentului şi s-a predat dimineaţă la poliţie. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,05 mg /l alcool pur în aerul expirat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat arestarea preventivă a inculpatului D.M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin.2 şi 3 Cod penal şi părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin.1 Cod penal, apreciindu-se motivat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Dosarul a fost înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci, fiind preluat în data de 20.08.2020 pentru supravegherea urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză, s-a reţinut că inculpatul D.M., în data de 19.08.2020, în jurul orelor 22,10, în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu nr. …. Pe strada Dumbravă din oraşul Novaci, jud. Gorj, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a accidentat-o pe numita M.F., după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Numita M.F. a fost transportată la Spitalul orăşenesc Novaci în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul.  

Inculpatul D.M. a fost reţinut preventiv în cauză, de către organele de cercetare penală, pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 20.08.2020, ora 16,00“, a precizat Cristina Ciobanu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. 

La sfârşitul anului trecut, Mihai Dafinescu a fost reţinut pentru viol. Fosta sa iubită a depus o plângere din care reiese că a pătruns în locuinţa sa, din comuna Crasna şi, fără consimţământul ei, ar fi întreţinut relaţii sexuale.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite