VIDEO Cadoul de 1 mai făcut de un centru rezidenţial, pentru locatari: pistă de alergare pe perioada COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De 1 mai, un centru rezidenţial de apartamente, din Târgovişte, le-a făcut cadou locatarilor o pistă de alergare/plimbare pentru perioada COVID-19. Complexul are deja 4 parcuri şi organizează numeroase evenimente de socializare pentru locatari.

„Dorim să contribuim cât de mult putem la bunăstarea fizică a rezidenţilor şi la fericirea lor. Deşi, în ultima perioadă, pandemia de coronavirus a adus cu sine o multitudine de restricţii, nu am rămas fără soluţii pentru a satisface necesităţile locuitorilor din Class Park. Ştim cât de important este să putem ieşi la o gură de aer proaspăt, la soare, precum şi să petrecem timp afară împreună cu cei dragi. De aceea, suntem bucuroşi să spunem că am realizat acest proiect într-un timp record – în aproximativ 3 zile, lucrând de dimineaţă până seară. Asta, deoarece înţelegem cât de greu este să fim privaţi de libertatea cu care eram obişnuiţi până acum şi vrem să vă ajutăm să vă simţiţi bine acasă”, au precizat reprezentanţii compelxului rezidenţial.

Active Parc este o pistă de alergare şi plimbare de peste 1 km special amenajată în 3 zile. 

Pistă este amenajată pe terenul prospăt achiziţionat anul acesta, unde urmează să înceapă proiectul Class Park Faza 2. 

Proiectul va cuprinde circa 400 de apartamente ce vor completă Complexul Class Park.

Class Park este un complex rezidenţial din Târgovişte de apartamente noi, în care deja există 4 parcuri de copii, fitness, fatana arteziană şi biblioteca în aer liber. 

Aici locuiesc peste 700 de loctari şi peste 350 de familii. Proiectul va cuprinde peste 1000 de apartamente noi cu parcuri, transport, în preajama sunt gardinite, şcoli şi Parcul Chindia.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite