Prefectura Dâmboviţa, apel către populaţie, după creşterea alarmantă a numărului de cazuri de COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Dâmboviţa a înregistrat, duminică, o rată de pozitivare îngrijorătoare. 211 persoane au fost confirmate în ultimele 24 de ore. De asemenea, Municipiul Târgovişte a atins o rată de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile de 4,65/1.000 locuitori.

Ritmul accelerat de răspândire a noului coronavirus poate determina colapsul atât al sistemului medical, cât şi al întregii structuri administrative, precizează Prefectura Dâmboviţa.

„Fac apel la unitate şi coeziune socială pentru acordarea unei atenţii sporite în respectarea măsurilor dispuse de autorităţi! Lupta cu acest virus, înainte de a se da pe patul de spital, trebuie să fie prezentă la nivelul fiecăruia dintre noi! Gradul de conformare voluntară al populaţiei este momentan singurul mijloc eficient de combatere a răspândirii bolii. Solicit pe această cale întregii populaţii a judeţului Dâmboviţa să se alăture autorităţilor şi, prin respectarea măsurilor impuse, să scădem numărul de infectări, să scădem presiunea de pe sistemul medical, astfel încât cei care au cu adevărat nevoie de servicii medicale să poată să ajungă în unităţile spitaliceşti şi să poată să fie trataţi”, a precizat prefectul Aurelian Popa.

Prefectul a făcut apel şi la autorităţile locale să respecte măsurile de evitare a răspândirii Sars-cov-2.

„Solicit tuturor autorităţilor implicate să-şi revizuiască modul de acţiune, să-şi reanalizeze activitatea şi să-şi prioritizeze obiectivele astfel încât să atingem obiectivul principal comun: încetinirea ritmului de infectare a populaţiei! La nivel instituţional solicit serviciilor publice deconcentrate, descentralizate sau autonome instituirea unei veritabile stări de extremă urgenţă! Reuşita noastră depinde de modul în care acestea îşi îndeplinesc atribuţiile! Un parteneriat cooperant între populaţie şi autorităţi este singurul mod de a trece cu bine prin această pandemie”, a mai spus prefectul.

Pucioasa a devenit al treilea oraş din Dâmboviţa, după Târgovişte şi Titu, care intră în scenariul roşu din cauza numărului mare de îmbolnăviri. Oraşul, cunoscut pentru apele sulfuroase, a atins rata de 3,73 cazuri la 1.000 de locuitori.

Incidenta Cumulata 01.11.2020 - Dâmboviţa 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite