„Jocurile Dopaților”. Competiția în care consumul de substanțe este obligatoriu. Kyle Chalmers, rivalului lui Popovici, ofertat de către organizatori

0
0
Publicat:

Kyle Chalmers, înotător australian, a refuzat o ofertă de peste 2 milioane de dolari pentru a concura la Enhanced Games, competiție sportivă în cadrul căreia participanții sunt lipsiți de testele doping.

Kyle Chalmers, rivalul lui David Popovici  Foto/Profimedia
Kyle Chalmers, rivalul lui David Popovici Foto/Profimedia

Organizatorii i-au propus lui Chalmers (27 de ani) un contract valabil pentru următorii trei ani, însă multipulul medaliat olimpic a refuzat vehement propunerea. Australianul dorește să își continue pregătirea pentru Jocurile Olimpice din 2028, ce se vor desfășura la Los Angeles.

Chalmers și-a trecut în cont medalia de aur la proba de 100 metri liber, la Jocurile Olimpice din anul 2016, organizate la Rio de Janeiro. A obținut, apoi, argintul în cadrul aceleiași probe, atât la ediția din 2021 a Jocurilor Olimpice (Tokyo), cât și la ediția din 2024 (Paris).

Managerul lui Chalmers a vorbit despre oferta primită de către australian

„Sunt bani care ar putea schimba viața unui înotător sau a unui alt sportiv olimpic australian. Această sumă i-ar fi putut asigura o întreagă existență fără de griji, l-ar fi ajutat cu ipoteca, dar Kyle a refuzat de la bun început.

A fost o discuție foarte scurtă. Pe Kyle îl motivează să concureze pentru țara sa, să urce pe podium sub steagul său și să practice acest sport pentru că îl iubește!”, a admis Phoebe Rothfield.

Concurentul surpriză care a șocat comunitatea

Britanicul Ben Proud, campion mondial la proba de 50 metri liber, este unul dintre cei mai apreciați înotători din ultimii zece ani. Acesta și-a anunțat participarea la ediția de anul viitor a Enhanced Games, supranumite și „Jocurile Îmbunătățite”.

Hotărârea sa a provocat valuri în comunitatea internațională a înotului, arătând cât de atractivă devine competiția pentru sportivii de top datorită recompenselor financiare generoase.

Federația Britanică de Natație și World Aquatics și-au exprimat opoziția față de decizia lui Proud. După ce și-a anunțat alegerea pe rețelele sociale, sportivul a explicat în interviuri că a fost motivat de factori financiari și consideră că regulile antidoping sunt deja depășite, conform The Athletic.

Conceptul Enchanced Games

Enhanced Games este o inițiativă a unei companii start-up care organizează o competiție asemănătoare Jocurilor Olimpice, dar fără teste antidoping. Până acum, niciun sportiv de talia lui Ben Proud sau Kyle Chalmers nu anunțase că va participa.

Practic, „Jocurile Îmbunătățite” sunt un proiect creat de oameni de afaceri care încearcă să atragă sportivi profesioniști într-o întrecere în care folosirea substanțelor ce îmbunătățesc performanța și a tehnologiilor speciale nu este interzisă.

Nu vor exista controale antidoping, iar participanții vor primi sume importante de bani pentru a încerca să doboare recorduri. Competiția este programată pentru mai 2026, după mai multe amânări.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite