FOTO VIDEO Festival născut din legendele cu haiduci de la graniţa imperiului austro-ungar. Haidook Summer Fest, Runcu, ediţia a II-a

FOTO VIDEO Festival născut din legendele cu haiduci de la graniţa imperiului austro-ungar. Haidook Summer Fest, Runcu, ediţia a II-a

Turiştii s-au putut delecta cu spectacolele de volteo şi de dresaj în libertate puse în scena de Maestrul “Vrăjitor de Cai”, Miron Bococi

Haidook Summer Fest se află anul acesta la cea de-a două ediţie şi îşi propune să celebreze şi să reînvie spiritul haiducesc ce arde mocnit în tinerele generaţii. Zona Runcu, situată la poalele munţilor Leaota, este o locaţie cu tradiţie.

 
"Legendele spun că este un ţinut în care legendarii haiduci sălăşluiau un inima codrului verde, localnicii oferindu-le adăpost şi hrană în vremuri de restrişte. În acest context caii, prietenii de nădejde ai haiducilor, nu avem cum să lipsească, în egală măsură mâncarea bună, băutură rece şi muzică de voie bună", ne-a spus Ionuţ Popescu, organizator şi iniţiator al festivalului. 
 

Timp de două zile (8-9 iulie) cei prezenţi la Runcu au putut vedea la lucru unul dintre cei mai mari dresori de cai din lume - Miron Bococi. El este capul de afiş al multor festivaluri ecvestre de talie internaţională din Europa şi Asia. 
 
Turiştii s-au putut delecta cu spectacolele de volteo şi de dresaj în libertate puse în scena de Maestrul “Vrăjitor de Cai”, Miron Bococi. De asemenea, au fot martorii unor demonstraţii de dresaj natural şi garrocha cu Denis Ştefan. Printre concursurile de astăzi se numără "Cea mai bună-de-măritat Haidoocita", Blondele de la Potcoavă sau "Cel mai viteaz Haidook", iar  pe lângă toate acestea, produse tradiţionale româneşti sunt la mare cinste. 

 
Satul Brebu, limita imperiului austro-ungar 

"Am căutat din an în an ca tot ce facem să îmbunătăţim şi să rămână în memoria oamenilor. Având în vedere că locaţia ne avantajează foarte mult, Haidook Summer Fest este o reuşită. La noi în Runcu există <<masa haiducilor>>, locul unde haiducii se întâlneau şi mâncau după fiecare acţiune. Mulţi ştiu că haiducii erau nişte hoţi, însă erau erau oameni cinstiţi, oameni care nu au mai putut să reziste birurilor şi au luat calea codrilor. Aşa îi urmăreau pe ghiburi pe plaiul domnesc care veneau cu desaga plină de aur, pentru că la noi era graniţa imperiului austro-ungar, îi atacau, le luau galbenii şi îi dădeau săracilor", ne-a spus primarul comunei Runcu, Gheorghe Brebeanu. 
 
Zona de desfăşurare a festivalul este aceeaşi în care are loc, an de an, şi Răvăşitul Oilor. 
 
"Avem mâncare bună, muzică frumoasă şi spectacole deosebite. Eu am contribuit la acest festival cu 6 cai, iar Miron a venit cu 7 cai din Spania, dar avem cai şi din Bucureşti. Noi facem festivalul ăsta pentru că vrem să promovăm turismul excvestru. În România, din păcate, sunt foarte puţini călăreţi comparativ cu vestul Europei şi atunci încercăm să apropiem oamenii de cai astfel încât să se bucure cu toţii de natură în alt fel", a adăugat Ionuţ Popescu, organizator Haidook Summer Fest.
 
“Cel mai viteaz Haidook” este un concurs de Working Equitation, o disciplină ecvestră mai puţin cunoscută publicului din Romţnia, ce presupune realizarea cu succes a trei probe: de dresaj, de maniabilitate şi viteză, susţinut în colaborare cu Working Equitation Romania şi derulat pe parcursul celor două zile de festival.
 
Copiii vor avea la dispoziţie un spaţiu special unde îşi vor putea consumă energia, iar pentru adulţi activităţi la liber: plimbatul prin pădurile umbroase ale Leaotei, lenevitul pe baloţi la soare, aruncatul cu privirea în zarea albastră, perfecte pentru încărcarea bateriilor în mijlocul naturii.
 
citeste totul despre: