Evadatul din Găeşti, de negăsit. Luna viitoare putea obţine liberarea condiţionată. „De la 15 ani face puşcărie“

Evadatul din Găeşti, de negăsit. Luna viitoare putea obţine liberarea condiţionată. „De la 15 ani face puşcărie“

Marian Popa, deţinutul evadat de la Găeşti Sursa IPJ Dâmboviţa

Au trecut opt zile de când s-a dat alarma la Penitenciarul Găeşti din Dâmboviţa, când Marian Popa, un deţinut în vârstă de 43 de ani, a plecat de la locul de muncă din exterior şi nu a mai revenit.

Familia sa spune că nu ştie nimic despre el. Marian Popa are probleme cu legea de mic. Încă din adolescenţă fura şi a fost cercetat de oamenii legii. Şi acum tot pentru furt are de executat o pedeapsă de 3 ani şi jumătate. Avea un regim de detenţie deschis, iar luna aceasta ar fi putut obţine liberarea condiţionată. Acum, pentru fapta sa, bărbatul riscă să mai stea după gratii încă şase ani.
 
„Nu ştiu să vă spun unde este. Nu ne-a contactat până acum. A sunat comandantul la băiatul meu, la Mugurel, şi ne-a spus că a evadat din puşcărie, dar în rest nu am ştiut nimic. Eu nu am vorbit cu el de 10 ani pentru el şade numai plecat, numai în puşcărie, numai la dracu, nu ştiu. Nu are nimic în viaţa asta, nu are familie, nu are nimic”, a spus tatăl deţinutului.
 
Nu se cunoaşte, deocamdată, motivul pentru care a recurs la acest gest. Oamenii legii au împânzit tot judeţul şi au organizat filtre la toate intrările şi ieşirile din localităţi. 
 
„De la 15 ani tot face puşcărie. La mine nu prea a stat. Când se liberează el vine la fratele lui, de fiecare dată. Doar asta ştie să facă”, spune cea care i-a dat viaţă.
 
Casa în care locuieşte familia deţinutului FOTO C.S.

Semnalmentele evadatului sunt: 1,68 m înălţime, statură atletică, ochi căprui, păr negru drept, sprâncene stufoase, ten măsliniu. 
 
Deţinutul a fost dat în urmărire la nivel naţional. Persoanele care deţin informaţii utile în vederea depistării acestuia sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. 
 
Joi, 25 noiembrie, imediat după pauza de masă de la ora 12.00, deţinutul a spus că merge la toaletă, dar dus a fost. Şi-a abandonat hainele de lucru şi bocancii în curtea firmei unde lucra, a sărit gardul şi a fugit spre câmpul Ioneştiului. Bărbatul are experienţă în a supravieţui în condiţii grele, fiind mai mulţi ani cioban.  
 
Foto C.S. 
 
 

Comunicatul Penitenciarului Găeşti

 
„Deţinutul POPA MARIAN, în vârstă de 43 de ani, condamnat definitiv la 2.191 zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, a părăsit un punct de lucru exterior. Facem precizarea că acesta este clasificat în regim deschis şi desfăşura activităţi lucrative la  un punct de lucru în exterior, aflat pe raza localităţii Găeşti, judeţul Dâmboviţa.
 
În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Dâmboviţa, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
 
Menţionăm că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în exteriorul locului de deţinere, este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani.
 
La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul era îmbrăcat cu hanorac de culoare gri-închis, pantaloni închişi la culoare şi purta adidaşi de culoare albastră cu 3 dungi albe.
 
Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, apelaţi numărul unic de urgenţe 112 sau Penitenciarul Găeşti la numărul de telefon: 0245/ 710 254, 0744 65 61 39”, se arată în comunicatul Penitenciarului Găeşti. 
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările