Drama unui fost lăutar, ajuns în scaun cu rotile. „Acordeonul l-am avut în braţe de la trei ani. Mă visez noaptea cântând“

Drama unui fost lăutar, ajuns în scaun cu rotile. „Acordeonul l-am avut în braţe de la trei ani. Mă visez noaptea cântând“

Muzica reprezintă pentru mulţi un mod de a fi, chiar dacă vorbim de cântăreţi, instrumentişti sau, pur şi simplu, persoane de rând care nu „funcţionează” dimineaţa până nu ascultă melodiile preferate. Pentru cei care au crescut cu instrumentele muzicale în mână, drama de a sta departe de ele, la bătrâneţe, este enormă.

Aşa se întâmplă cu nea Costel, în vârstă de 63 de ani, născut şi crescut în comuna Ludeşti, „în familie de lăutari”. Bărbatul este internat de trei ani în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Pucioasa, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa. 
 
Îşi duce zilele într-un cărucior rulant, pentru că şi-a pierdut piciorul stâng şi a rămas şi cu o pareză pe partea stângă, dar dorinţa de a atinge clapele acordeonului este la fel de puternică, aşa cum era şi în copilărie, când a învăţat să cânte. 
 
Într-o zi a alunecat de pe un pod şi şi-a strivit piciorul stâng, iar de atunci problemele sale s-au ţinut lanţ. Nu s-a dus la medic şi afecţiunea s-a acutizat. La un moment dat, a făcut şi un accident vascular cerebral şi a ajuns la spital. A suferit o paralizie pe partea stângă cu care a rămas toată viaţa şi şi-a pierdut şi piciorul pe care îl strivise pe pod.
 
Soţia sa, care era plecată la rudele sale în Ardel, pe când venea spre Costel, la spital, şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină. Copiii şi-au văzut de viaţa lor, iar Costel a fost adus la Pucioasa pentru a fi îngrijit corespunzător.
 

Viaţă de muzicant

 
Povestea lui nea Costel începe la vârsta de 3 ani, de când tatăl său i-a pus acordeonul în braţe. În doar câţiva ani a ajuns să cânte la nunţi şi a renunţat şi la şcoală, căci meseria i-a fost mai dragă.
 
 
Nea Costel, muzicantul. FOTO DGASPC Dâmboviţa
 
„Muzica o am în sânge, din tată în fiu. M-am pomenit cu lăutarii în casă. Acordeonul l-am avut în braţe de la trei ani, de mic copil. La opt ani cântam la nunţi, lăutar de nunţi. Am învăţat doar 4 clase, dacă mă duceam la nunţi în fiecare săptămână nu mai aveam treabă de nimic. Eram lăutar de lăutar, eu cunosc toată ţara asta. Am bătut ţara în lung şi lat, am cântat peste tot. Aveam bani de nu ştiam ce să fac cu ei”, spune el.
 
Se consideră norocos, chiar dacă nu a terminat o şcoală. La un moment dat, s-a angajat ca sudor pentru instalaţii la Piteşti. A prins perioada în care muncitorii erau calificaţi la locul de muncă şi, chiar şi fără şcoală, este şi sudor calificat şi muzicant. Are doi copii, Georgeta şi Marian. 
 
Într-o zi a cântat la Slobozia Moară, la o familie bogată, povesteşte Costel râzând. Acolo i s-a propus să fie cioban la oi şi a acceptat: „Din sudor şi lăutar, am ajuns şi cioban”.
 
Pe fiica sa nu a mai văzut-o de foarte mulţi ani, dar ştie că este căsătorită tot în judeţul Dâmboviţa, la Hulubeşti: „Aş vrea să o văd, este copilul meu!”. Cu băiatul ţine legătura deşi este în Anglia. Spune că îl vizitează de câte ori vine în ţară. 
 
Acordeonul rămâne marea lui dragoste. „Mă visez şi noaptea cântând. Acum dacă îmi dai un acordeon şi primesc şi o proteză pentru picior pot să cânt la nunţi”.
 
Reprezentanţii Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Pucioasa au încercat să obţină o proteză pentru domnul Costel, însă medicii au spus că nu ar putea merge nici cu aceasta, din cauza parezei corpului pe toată partea stângă. Pus în faţa faptului împlinit, Costel şi-a acceptat soarta. „Cât o vrea Dumnezeu să mă ţină, atât să fie. Nu mai cer nimic, că mă dor toate…”
 
În ciuda durerilor fizice, este mulţumit pentru că are tot ce îi trebuie şi este îngrijit aşa cum nu ar fi fost acasă. Îşi doreşte tare mult să o vadă şi pe fiica sa.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările