Două zile de proteste împotriva măsurilor sanitare, organizate de Asociaţia Literata

0
Publicat:
Ultima actualizare:
asociatia literata

Asociaţia Literata organizează vineri şi sâmbătă, în Piaţa Tricolorului din Târgovişte, începând cu ora 18.00,  un protest împotriva măsurilor „aberante, dictatoriale, anticonstituţionale şi discriminatorii luate de guvernanţi”.

„Veniţi să mărturisim Adevărul. Protestul este autorizat”, au precizat organizatorii.

Asociaţia LITERATA este o organizaţie fără scop patrimonial, ONG, care are ca scop principal păstrarea şi promovarea a valorilor tradiţionale româneşti.

Scopul general al asociaţiei este acela de păstrare şi promovare a valorilor tradiţionale româneşti. Asociaţia îşi propune astfel să ocrotească şi să promoveze următoarele valori:

a) sănătatea trupească şi sufletească a românilor;

b) educaţia românilor în conformitate cu valorile tradiţionale;

c) familia creştin-ortodoxă;

d) istoria şi tradiţiile româneşti; apartenenţa oamenilor la acestea.

e) valorile promovate de biserica creştin-ortodoxă română;

f) valorile promovate de alte instituţii care nu contravin şi nu contrazic adevarul istoric si creştin;

g) respectul faţă de creaţia lui Dumnezeu;

h) principiile de bază ale convieţuirii umane abordate din punct de vedere social, economic, politic;

i) respectul faţă de patrimoniul cultural şi natural acumulat de umanitate;

j) promovarea comunicării şi cooperării între membrii asociaţiei;

k) colaborarea cu diverse organizaţii naţionale şi internaţionale care au obiective asemănătoare.

Obiectivele asociaţiei sunt:

a) organizarea de întâlniri periodice ale membrilor asociaţiei pentru:

luarea în discuţie a evenimentelor sau situaţiilor care aduc atingere valorilor tradiţionale româneşti şi stabilirii unei reacţii a asociaţiei faţă de acestea;

conştientizarea pericolelor care pot aduce atingere valorilor româneşti;

iniţierea de discuţii despre valorile româneşti în vederea conştientizării acestora;

audierea sau vizionarea de materiale care promovează valorile tradiţionale româneşti.

b) promovarea şi apărarea valorilor tradiţionale româneşti prin:

tipărirea şi distribuirea de broşuri şi pliante;

organizarea de întâlniri tematice, conferinţe, manifestări sau sprijinirea unor astfel de acţiuni iniţiate de alte organizaţii;

întocmirea de petiţii către diverse persoane şi instituţii;

desfăşurarea de activităţi de convingere (lobby) a factorilor decidenţi pentru necesitatea luării unor anumite măsuri;

luarea de iniţiative de schimbare a reglementărilor legale.

c) crearea unui site de prezentare a asociaţiei şi a valorilor promovate de aceasta;

d) organizarea de cursuri tematice de conştientizare a valorilor tradiţionale româneşti pentru copii şi nu numai bazate pe interactivitate (ore de istorie naţională, ore de religie etc.);

e) înfiinţarea unei biblioteci de carte (inclusiv format audio sau video) care descrie şi/sau promovează valorile tradiţionale româneşti;

f) organizarea unui cor;

g) organizarea de serate creştine, excursii, pelerinaje, tabere tematice;

h) desfăşurarea de activităţi economice directe cu caracter accesoriu scopurilor asociaţiei. See Less

Măsuri de ordine publică asigurate de jandarmi la acţiuni de protest

Jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor pe timpul acţiunilor de protest organizate de Asociaţia Literata, ce se vor desfăşura în zilele de 24 şi 25 septembrie a.c., intervalul  orar 18:00 – 22:00, în Piaţa Tricolorului din municipiul Târgovişte, precum şi pe traseul Piaţa Tricolorului – Bulevardul Independenţei (Piaţa 1 Mai) şi retur, cu deplasarea coloanei de participanţi numai pe trotuar.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite