Pârtia de schi din Masivul Rarău a fost proiectată într-o arie protejată. Ce se va întâmpla cu tronsonul deja construit

Pârtia de schi
din Masivul Rarău a fost proiectată într-o arie protejată. Ce se va întâmpla cu tronsonul deja construit

Pârtia din Masivul Rarău. FOTO Facebook/ Partia Rarau - Campulung Moldovenesc

Pârtia de schi de pe Rarău – Câmpulung Moldovenesc, care trebuia finalizată şi dată spre folosinţă de ani buni de zile are unul dintre cele două tronsoane proiectate într-o arie protejată. Dacă primul tronson a fost finalizat şi mai este nevoie doar de omologarea pârtiei, cel de-al doilea tronson nu poate fi realizat deoarece a fost proiectat într-o zonă protejată în situl „Natura 2000”.

Pârtia de schi din Masivul Rarău – Câmpulung Moldovenesc face parte din Programul Naţional de Dezvoltare a Tursimului „Schi în România”, program de interes naţional pentru dezvoltarea turismului cu componenta principală „turism pentru practicarea schiului şi a altor sporturi de iarnă”. Acest program a fost aprobat de Parlamentul României prin Legea nr.56 din 11 decembrie 2003.

Prin Hotărârea de Guvern a României nr. 426 din 8 aprilie 2009 s-a aprobat promovarea proiectului „Pârtii de schi omologate şi transport pe cablu în Masivul Rarău, cu conexiune la trupul izolat intravilan Rarău” şi finanţarea acestuia prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc a întreprins toate demersurile pentru amenajarea unui domeniu schiabil modern care pe lângă pârtiile de schi să fie dotat cu instalaţii transport pe cablu tip telegondolă TG8, instalaţie de înzăpezit artificial, maşini de bătut zăpada şi instalaţi de iluminat nocturn, în vederea creşterii gradului de atractivitate a Staţiunii turistice de interese naţional Câmpulung Moldovenesc.

„Domeniul schiabil oferit prin această investiţie va fi unic în România prin legătura pe care o oferă cu intravilanul de pe Masivul Rarău şi prin spectualozitatea traseului. În premieră naţională se va realiza un domeniu schiabil cu o lungime totală de 4,5 km şi o diferenţă de nivel de 800 m. Pârtia a fost proiectată datorită configuraţiei terenului şi deservirii de instalaţiile de transport pe cablu în două tronsoane, inferior şi superior. Domeniul schiabil se adresează atât schiorilor amatori cât şi celor de performanţă, panta medie a acesteia fiind de 18,8%, ceea ce o încadrează în clasa pârtiilor de categorie medie”, se arăta în proiectul de promovare a investiţiei întocmit de către Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc.

Tronsonul II al pârtiei din Masivul Rarău proiectată într-o arie protejată

La data de 23 noiembrie 2009 a fost încheiat Contractul de lucrări nr.21051 în valoare totală de 107.630.252,88 de lei TVA inclus, cu obiectul principal „Proiectare şi execuţie pârtii de schi omologate şi transport pe cablu în masivul Rarău, cu conexiune la trupul izolat intravilan Rarău”, între municipiul Câmpulung Moldovenesc  şi asocierea formată din SC Acomin SA Cluj Napoca şi SC Instcomp SA Suceava.

Pârtia din Masivul Rarău trebuia să fie compusă din două tronsoane. Conform proiectului, primul tronson urma să aibă o lungime de 2.514 metri, iar cel de-al doilea 1.397 de metri. Valoarea investiţiei pentru tronsonul I a fost stabilită la suma de 71.105.289,23 de lei, iar pentru tronsonul II la 36.524.963 de lei. Partea de proiectare a obiectivului de investiţii i-a revenit firmei Instcomps SA Suceava, societatea care între timp a intrat în insolvenţă.

În perioada 2009 – 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a alocat suma de 44,4 milioane de lei, lucrările de la primul tronson al pârtiei de schi fiind realizate în proporţie de 80%. După anul 2012, Guvernul a refuzat să mai aloce vreun ban pentru pârtia de pe Rarău, lucrările fiind abandonate timp de mai bine de patru ani de zile. Abia la începutul anului 2017, Autoritatea Naţională pentru Turism a alocat pârtiei de schi de pe Rarău suma de patru milioane de euro, bani necesari pentru terminarea lucrărilor de la primul tronson al pârtiei. La sfârşitul anului trecut, primul tronson a fost finalizat, în prezent pârtia fiind în curs de omologare.

    Tronsonul II al Pârtiei din Masivul Rarău. FOTO Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc

Cel de-al doilea tronson pare a fi imposibil de realizat în acest moment deoarece a fost proiectat într-o arie naturală protejată, în Situl Natura 2000 Rarău – Giumalău. Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc a încercat să obţină autorizaţiile necesare pentru a putea demara lucrările şi la acest tronson, însă fără succes.

„Referitor la execuţia lucrărilor aferente tronsonului II, menţionăm faptul că încă din anul 2011 s-a depus documentaţia pentru obţinerea avizului de mediu la Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava. Pentru emiterea avizului s-a solicitat completarea documentaţiei cu Avizul custodelui, respectiv Direcţia Silvică Suceava, pentru realizarea proiectului în rezervaţie, după aprobarea Planului de Management al Sitului Natura 2000 Rarău – Giumalău. Planul de management al Ariei naturale protejate a fost întocmit de Direcţia Silvică Suceava, a fost avizat de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Bacău prin avizul de mediu nr.38 din 17 august 2011 şi transmis către Ministerul Mediului şi Pădurilor pentru emiterea Ordinului de ministru de aprobare a acestuia. Acesta a fost returnat în luna februarie 2012 către Direcţia Silvică Suceava fără a fi aprobat. Lipsa Ordinului de Ministru pentru aprobarea planului de management duce la imposibilitatea emiterii avizului custodelui ariei naturale protejate pentru obiectivul de investiţii. Fără avizul custodelui rezervaţiei nu avem posibilitatea continuării procedurii de avizare la Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava şi nu putem iniţia proiectul de hotărâre de guvern pentru scoaterea definitivă din fondul forestier naţional a suprafeţei de teren necesare execuţiei tronsonului II. Obţinerea avizelor pentru execuţia tronsonului II este necesară pentru asigurarea dublei alimentări cu energie electrică din linia electrică de medie tensiune LEA 20 kV Pojorâta – Derivaţia Rarău. Execuţia tronsonului II are o importanţă deosebită întrucât face legătura cu masivul Rarău. De asemenea, prin construirea tronsonului II va creşte gradul de accesibilitate a turiştilor la acest obiectiv de investiţii prin trei drumuri de acces”, a arătat Mihăiţă Negură, primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc.

O iniţiativă a fostului primar din Buşteni, senatorul PSD Emanoil Savin, ar putea face ca lucrările la tronsonul II de la Pârtia de pe Rarău să poată fi demarate. Acesta a a promovat un proiect de lege în baza căruia s-ar putea distruge pădurile virgine şi ariile protejate din ţara noastră. Proiectul de lege iniţiat de Savin a trecut de Senat şi va fi introdus pentru adoptare finală, cât de curând  posibil, în Camera Deputaţilor. 200 de oameni de ştiinţă din 27 de ţări au cerut României să protejeze pădurile virgine şi parcurile naţionale. USR şi ONG-urile pentru protecţia mediului încearcă să blocheze legea care a trecut deja de Senat.

Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 

Imagini din aceeasi galerie
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
  • Pârtia din Câmpulung Moldovenesc. FOTO Ovidiu Vermeșan 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările