Metrul de autostradă al lui Ştefan Mandachi a fost vandalizat: „Ce poţi face cu trei bucăţi de plastic găurite?“

Metrul
de autostradă al lui Ştefan Mandachi a fost vandalizat: „Ce
poţi face cu trei bucăţi de plastic găurite?“

Ştefan Mandachi, antreprenorul din Suceava. FOTO: Adevărul

Antreprenorul Ştefan Mandachi a scris pe Facebook că „Monumentul Autostrăzii“ a fost devastat de hoţi. Este vorba despre bucata de un metru de autostradă construită de suceveanca protest faţă de lipsa infrastructurii rutiere moderne din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ştefan Mandachi a scris pe Facebook că persoane necunoscute au sustras separatoarele de sens de la metrul de autostradă pe care l-a construit în mod simbolic, pe raza satului Cumpărătura, din judeţul Suceava.

“Continui să cred că prin CREATIVITATE şi IMAGINAŢIE se pot schimba lucruri în bine într-o comunitate, familie, ţară etc., dar n-am nici cea mai vagă idee la ce pot fi folosite SEPARATOARELE DE SENS într-o gospodărie. Buun, că au furat ditamai tomberonul de gunoi, treacă meargă, e un lucru firesc, e normal, nici nu mi-am făcut iluzii că rezistă mai mult de două luni. Dar ce poţi face cu nişte separatoare de sens? Că nu-s din fier, e un soi de plastic-tablă, care se îndoaie (a se vedea cum au încercat să smulgă unul, l-au îndoit, apoi l-au lăsat baltă). Hai, mai înţeleg, dacă smulgeau parapetul de fier, era altă poveste sau dacă desprindeau separatoarele cu tot cu ţeavă. Ar fi luat 20 lei la fier vechi totuşi .Dar care a fost logica sau strategia să ia trei bucăţi de plastic?”, a întrebat antreprenorul.

VIDEO

 
Nu este pentru prima dată când hoţii dau atacul în zona unde a fost construit metrul de autostradă. În luna mai, Ştefan Mandachi a scris pe contul personal de Facebook că persoane necunoscute au furat mai multe componente de la maşinile tamponate pe care le-a expus lângă "Monumentul Autostrăzii". 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: