ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, infectat cu noul coronavirus

ÎPS
Calinic, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, infectat cu noul
coronavirus

FOTO: Adevărul

Infectarea lui ÎPS Calinic a fost cel mai bine păstrat secret al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, timp de două săptămâni.  Şeful de cabinet al înaltului ierarh, preotul David Oprea, a murit de COVID pe 17 septembrie, la Iaşi

Ştiri pe aceeaşi temă

La un an şi două luni de la preluarea funcţiei de arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic s-a infectat cu noul coronavirus. 

Informaţia a fost confirmată de Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt al UPU - SMURD Iaşi, abia în dimineaţa zilei de luni 27 septembrie, la insistenţele presei. 

În urmă cu două săptămâni, Înaltpreasfinţitul ar fi ajuns, mai întâi, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, de unde ar fi fost transferat la Pneumologie. 

Informaţia, la secret

Timp de două săptămâni, infectarea liderului Bisericii Ortodoxe din Bucovina a fost cel mai bine păstrat secret al Arhiepiscopiei.

Încă de pe data de 9 septembrie, reporterul „Adevărul” a încercat să obţină detalii despre acest subiect de la purtătorul de cuvânt al instituţiei bisericeşi, Alexandru Sava, cu atât mai mult cu cât se ştia deja că mâna dreapă a lui ÎPS Calinic, preotul David Oprea era infectat şi avea vea o formă gravă de COVID. Preotul a decedat pe 17 septembrie din cauza complicaţiilor cauzate de noul virus. 

Timp de o săptămână, părintele Sava nu a răspuns la telefon, iar ulterior a declarat că nu poate să ofere informaţii despre starea de sănătate a ierhului. Pe 27 septembrie, un site local de ştiri informa că ÎPS Calinic ar fi intubat. De această dată, Arhiepiscopia Sucevei a reacţionat şi a transmis un comunicat de presă în care confirmă că ierarhul a avut COVID, dar infirmă că a ajuns în stare gravă.

„La acest moment, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic nu este spitalizat, ci urmează un tratament medical şi proceduri specifice după ce a fost diagnosticat şi tratat corespunzător în urma contactării virusului Covid-19; precizăm totodată că Înaltpreasfinţia Sa nu a fost niciodată intubat sau într-o stare gravă. Înaltpreasfinţia Sa mulţumeşte respectuos tuturor celor care l-au susţinut cu rugăciunile: monahi si monahii, preoţi, credincioşi şi credincioase, tineri şi bătrâni, elevi şi studenţi, în această perioadă dificilă”, se arată în comunicat. Niciun cuvânt în plus despre focarul de COVID din Arhiepiscopie sau despre numărul persoanelor izolate sau carantinate în urma anchetei epidemiologice, care a fost făcută la Suceava, în mod inexplicabil, de DSP Iaşi.

Întrebat de ce nu s-a tratat ierarhul la Suceava, unde spitalul este COVID, purtătorul de cuvânt al instituţiei bisericeşti, preotul Alexandru Sava, a declarat că ÎPC Calinic îşi are reşedinţa în Iaşi, unde se află şi familia acestuia.

Fostul ierarh, mort de COVID

ÎPS Calinic a preluat funcţia de arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, după moartea lui ÎPS Pimen. Acesta din urmă s-a stins din viaţă, la vârsta de 91 de ani, după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2.

Vă recomandăm să citiţi şi:

O mamă-purtătoare cere daune morale de 500.000 de euro după ce a născut un copil cu Sindromul Down

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările