Mesaj sfâşietor pentru doctoriţa din Feteşti ucisă de COVID-19 la doar 48 de ani. Ce a transmis fiica sa

Mesaj sfâşietor pentru doctoriţa din Feteşti ucisă de COVID-19 la doar 48 de ani. Ce a transmis fiica sa

Mioara Neagu, medic la Feteşti, a murit la doar 48 de ani, ucisă de COVID-19 FOTO Facebook/Mioara Neagu

Decesul doctoriţiei Mioara Neagu, de 48 de ani, răpuse de infecţia cu COVID-19, a lăsat în urmă lacrimi şi durere. Fiica sa, studentă la Facultatea de Farmacie, a transmis un mesaj sfâşietor pentru mama sa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mesajul tinerei postat pe o pagină de socializare:
 
Mămica mea mereu zâmbitoare, te rog sa ma veghezi in fiecare moment al vieţii mele, şi sa ai grija de mine de acolo de sus, aşa cum ai avut grija şi când erai lângă mine. Promit ca o sa te fac mândra de mine,voi asculta toate sfaturile tale si voi fi puternica aşa cum si tu ai fost ,si ai luptat tot timpul ca eu sa fiu fericita!
Te iubesc foarte mult şi o sa îmi lipseşti toată viaţa!
Dumnezeu sa te ierte, mămica mea frumoasa ! 
 
Şi Raed Arafat, şeful departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a transmis ieri un mesaj de condoleanţe pentru familia Mioarei Neagu, greu încercată de durere.
 
Iată ce a scris şeful DSU pe pagina sa de socializare:
 
Pandemia este o provocare pentru intreaga lume. 
Cei care se lupta cu virusul,  incercand sa salveze vietile, fara indoiala isi pun viata lor in pericol. Pierderea colegei noastre care a muncit efectiv zi si noapte la spitalul din fetesti, destinat pacientilor cu COVID 19, este una dureroasa si irecuperabila pentru intregul corp medical. Ea a cazut victima bolii de care incerca sa salveze pe altii. 
Condoleantele colegilor si familiei!
 
Am pierdut astăzi o colegă, un salvator, un om care a luptat până în ultima clipă pentru viaţa sa, un om care aştepta să se repună pe picioare pentru a-şi continua misiunea vieţii ei, de a salva alţi oameni.
Mioara Neagu, medic de urgenţă, medicul şef al Compartimentului Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal "Anghel Saligny” din Feteşti, o femeie tânără, discretă, iubitoare de viaţă, extrem de pasionată de munca ei, iubită de colegi, astăzi ne-a părăsit.
În toată lupta ei extrem de grea timp de o lună cu noul Coronavirus, astăzi, inima ei a cedat, la doar 48 de ani.
Nouă, în schimb, în ultima ei postare pe Facebook, “ne-a spus” să ne protejăm. 
Aşa vom face Mioara!
Drum lin către Cer!
 
Mioara Neagu, care împlinise 48 de ani, în luna iulie, a murit vineri după ce a fost infectată cu COVID-19. Tânăra doctoriţa era coordonatorul Compartimentului de Primiri Urgenţe de la Spitalul Municipal Anghel Saligny din Feteşti. Medicul s-a infectat cu COVID-19 în urmă cu o lună, iar starea sa s-a înrăităţit, deşi medicii au depus toate eforturile pentru a o salva. Timp de 2 săptămâni, aceasta a fost internată la spitalul Colentina, la secţia ATI, şi a luptat să trăiască. Toţi cei au cunoscut-o sunt devastaţi de durere, mai ales că femeia nu suferea de nicio afecţiune.
 
 Vă mai recomandăm şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările