Ce bei, de fapt, când consumi apă de la robinet. O zeamă plină de metale grele şi substanţe cancerigene, care le pot dăuna în special copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apa de la robinet poate fi un pericol pentru sănătate
Apa de la robinet poate fi un pericol pentru sănătate

Tot mai multe studii scot la iveală faptul că apa de la robinet are o potabilitate îndoielnică. Lichidul vital conţine concentraţii ridicate de fier, mangan, sulf sau nitriţi, substanţe chimice care ne pot pune în pericol sănătatea. Cei mai expuşi sunt bebeluşii, care pot contacta nenumărate boli.

Cu fiecare pahar de apă de la robinet băut ne asumăm riscul de a ne îmbolnăvi. Specialiştii susţin faptul că în apă se ascund numeroase substanţe chimice care pot provoca boli deosebit de grave. Dintre acestea, cei mai periculoşi sunt nitriţii, nitraţii şi trihalometanii, substanţe considerate cancerigene. Tot în apa de la robinet există şi concentraţii ridicate de fier sau mangan, care se observă în urma testelor efectuate în laborator pentru depistarea turbidităţii. 

La nivel naţional, reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică, efectuează periodic testări cu privire la calitatea apei potabile. Raportat la judeţul Ialomiţa, există şapte zone de unde de aprovizionare cu apă, care ulterior este transmisă către locuinţele populaţiei. Monitorizarea calităţii apei se realizează atât de operatorii care o furnizează, cât şi de specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică în laboratoare acreditate de Ministerul Sănătăţii. 

„Periodic se fac testări cu privire la calitatea apei. Într-adevăr, există în anumite zone depăşiri ale concentraţiilor de clor, fier sau mangan, pe care le depistăm în urma analizelor pe care le efectuăm. Este adevărat că unele dintre aceste substanţe ar putea reprezenta un pericol pentru sănătate, însă monitorizăm atent situaţia şi nu au fost semnalate probleme”, precizează medicul Georgeta Dobre, şeful laboratorului de analize al Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa. 

În ultimii doi ani, analizele efectuate pe probele prelevate din apa care curge la robinetele ialomiţenilor au scos la iveală faptul că lichidul vital din zona Bărăganului conţine depăşiri ale concentraţiilor de clor rezidual, sodiu, fier, mangan, sufl, trihalometani sau nitriţi. „În special în cazul apelor extrase din fântâni există concentraţii mai mari de nitriţi sau nitraţi” au mai explicat medicul Georgeta Dobre. 

„Boala albastră”, provocată de apa de la robinet 

Cei mai expuşi bolilor provocate de consumul de apă potabilă în care se regăsesc substanţe chimice în concentraţii ridicate sunt, evident copiii de vârstă mică. Din cauza nitriţilor prezenţi în apă, în special cea din fântâni, ei se pot intoxica cu respectivii compuşi chimic, manifestând ceea ce popular se numeşte „boala albastră”. 

Din cauza acestei afecţiuni, copiii mici încep să se sufoce şi să se învineţească, iar nediagnosticaţi la timp ei ar putea să-şi piardă viaţa. „Această afecţiune se manifestă prin cianoză extinsă pe toată suprafaţa corpului copilului, colici şi ameţeli”, explică medicul primar pediatru Nina Precup Vâlcea, şeful secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia. 

Specialiştii le recomandă părinţilor ca în cazul în care boala se manifestă, să sune de urgenţă la 112. Mai mult, aceştia ar putea să le administreze copiilor vitamina C şi albastru de metil. 

Citiţi şi:

Cum ne influenţează psihicul animalul de companie. Efectele medicale neştiute, explicate de un psiholog şi un veterinar

Care sunt cauzele respiraţiei urât mirositoare şi cum le putem trata. Sfaturile medicilor

Legenda unei fântâni blestemate tulbură liniştea dintr-un sat ialomiţean. Părerile localnicilor sunt împărţite: „Am auzit voci“, „La noi în sat nu există aşa ceva“

Amintirile românilor din Cadrilater, la 75 de ani de la cedarea regiunii: „Toţi strigau în gura mare pe străzi: «Plecaţi, plecaţi! Daţi-ne ţara înapoi!»“

Secretele care fac animalele de companie să se simtă iubite. Sfaturile specialiştilor: „Câinii şi pisicile nu sunt nişte bibelouri“

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite