„Votaţi mortul!“: strategia PNL-PSD pentru repetarea alegerilor la Deveselu, după ce le-a murit candidatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PNL a sperat până în ultimul moment că Ion Aliman va candida pe listele formaţiunii, până şi afişele au fost pregătite FOTO: facebook/PNL Olt
PNL a sperat până în ultimul moment că Ion Aliman va candida pe listele formaţiunii, până şi afişele au fost pregătite FOTO: facebook/PNL Olt

Situaţie greu de gestionat de principalele două partide din Olt, care au rămas, în fapt, fără candidat la funcţia de primar al comunei Deveselu, deşi candidatul decedat este primul pe buletinul de vot.

Povestea candidaturilor la funcţia de primar al comunei Deveselu este una neobişnuită, deşi în politică, în materie de strategii electorale, aproape nimic nu mai surprinde. Principalele două partide, Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal, sunt acum, în fapt, fără candidat. Primul partid pentru că Ion Aliman, candidatul PSD, a decedat săptămâna trecută, fiind infectat cu SARS-CoV-2, iar pe fondul altor afecţiuni organismul său a cedat, în vreme ce PNL a pierdut pe mâna aceluiaşi candidat deoarece conducerea partidului a crezut până în ultimul moment că Aliman va candida din partea liberalilor. Cel mai bun deznodământ pentru PNL şi PSD ar fi ca alegerile să fie câştigate de primarul trecut în nefiinţă, iar scrutinul să se reia, strategie pe care, de altfel, o şi suspectează reprezentanţii partidelor care încă au candidaţi rămaşi în cursă.

A apărut pe afişele PNL, dar s-a înscris în cursă de la PSD

Ion Aliman, care candida pentru al treilea mandat, a câştigat pentru prima dată alegerile în 2012, din partea partidului lui Dan Diaconescu, PP-DD. La scurt timp de la validare s-a înrolat, însă, în PSD, partidul care domină de 30 de ani judeţul şi care împarte banii către comune, în 2016 câştigând un nou mandat sub sigla PSD. Comuna s-a dezvoltat rapid în mandatele fostului comandant de vas Ion Aliman, deşi acesta s-a plâns, nu o dată, de nedreptăţile suferite la împărţirea banilor de către şefii Consiliului Judeţean Olt.

Iubit de mulţi, dar şi vorbit pe la colţuri de destui, Aliman, un om cu care se relaţiona greu pe vechea limbă a politicienilor, fiind caracterizat ca un om strict, căruia nu-i plăcea vorba lungă, chiar rigid pe alocuri, a ajuns însă să fie vânat de către PNL pentru alegerile locale 2020. Dintr-o „raţiune strategică“, spun peneliştii, chiar dacă asta însemna că primesc în partid un „traseist politic“. Omul a avut, la rândul lui, o solicitare, care viza deblocarea unui proiect uitat prin sertarele nu ştiu cărui minister, privind reabilitarea unui vechi cartier de militari (înainte de a fi transformată în bază NATO, la Deveselu a funcţionat, în anii ’80, cea mai importantă bază militară aeriană din România, iar un cartier întreg era ocupat cu locuinţele acestora). 

Imagine indisponibilă

Numele primarului Ion Aliman a rămas pe buletinul de vot, iar alegătorii pot pune ştampila pe el 

Peneliştii s-ar fi ţinut de cuvânt, au dat un ghiont proiectului, Ion Aliman s-a pozat alături de cei doi importanţi candidaţi ai PNL - Liviu-Voiculescu, şeful PNL Olt şi candidat la funcţia de primar al Slatinei şi Ion Voicu, cel care vizează preşedinţia CJ Olt -, însă pe ultima sută de metri Aliman şi-a depus candidatura tot din partea PSD. Consecinţa mişcării de ultimă oră i-a lăsat pe penelişti fără candidat, pentru că doritorii anteriori şi-au găsit, la rândul lor, partide în numele cărora să candideze. PNL a încropit o listă de consilieri şi s-a aruncat cu ei în luptă.

Paradoxal, astăzi rămaşi efectiv în cursa pentru primărie sunt candidaţii ALDE şi PMP, ambii trecând, la un moment dat, pe la PNL, candidatul PMP fiind chiar cel pregătit, înainte de a se bate palma cu Aliman, să candideze la alegerile din 27 septembrie.

„Cred că va câştiga cel care nu mai este“

Alegătorii din Deveselu vor regăsi pe buletinul de vot pentru alegerea primarului trei nume, în următoarea ordine: 1 – Aliman Ion – PSD, 2- Nică Dumitru Manuel – PMP şi 3- Păun Ion – ALDE.

 „Eu zic că al meu are şanse mai mari să câştige, dar cum se prefigurează acolo lucrurile, cred că va câştiga cel care nu mai este. Viaţa ne învaţă de toate!“ - Ioan Ciugulea, preşedintele ALDE Olt

Primarul în funcţie, Ion Aliman, a decedat joi, 17 septembrie 2020. În ciuda contestaţiilor depuse la biroul electoral pentru a se reface buletinul de vot, a rămas pe prima poziţie şi poate fi ales. Va fi, de altfel, strategia celor două partide mari, PSD şi PNL, rămase, ambele, fizic, fără candidat.

PNL are candidaţi doar pentru Consiliul local Deveselu, o listă incompletă

Imagine indisponibilă

„Eu zic că al meu are şanse mai mari să câştige, dar cum se prefigurează acolo lucrurile, cred că va câştiga cel care nu mai este. Viaţa ne învaţă de toate!“, a declarat preşedintele Alianţei Democraţilor şi Liberalilor (ALDE) Olt, Ioan Ciugulea, despre cum arată la acest moment lupta electorală de la Deveselu. Chiar dacă cei rămaşi în cursă nu-şi explică raţional cum ai putea să-i îndrumi pe oameni să voteze o persoană decedată, scenariul acesta toată lumea îl ştie.

Ion Păun, candidatul ALDE, este inginer de profesie şi a activat multă vreme în administraţia publică. Dumitru Nică este profesor şi candidează din partea PMP.

Ion Aliman, în vârstă de 57 de ani, a decedat, în urmă cu o săptămână, în Spitalul Colentina, din Bucureşti. Acesta a fost internat în 4 septembrie la Spitalul Municipal Caracal, de unde a fost transferat ulterior la Bucureşti, în condiţiile în care starea sa se agravase. În urmă cu zece ani, Ion Aliman suferise un transplant renal, însă avea, de asemenea, şi diabet şi hepatită, ultima afecţiune descoperind-o odată cu infecţia cu SARS-CoV-2.

Vă recomandăm s​ă mai citiţi:

Secretele proiectului militar de la Deveselu. Cum a ajuns baza aeriană construită cu ajutor sovietic un obiectiv strategic al NATO

Cum a scăpat comuna Deveselu de gunoaie, deşi tot judeţul este sufocat: „Mă costă mai ieftin decât dacă i-aş lăsa pe ei să arunce pe oriunde“

Deveselu, la 65 ani de la primul zbor pe aerodrom. 22 piloţi şi-au pierdut viaţa în misiuni de zbor

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite